Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 15 aprilie 2005, reclamanta SC O. SA București a solicitat, în principal, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, constatarea nelegalității „Instrucțiunilor privind individualizarea sancțiunilor pentru contravențiile prevăzute la art. 55 din Legea nr. 21/1996” și anularea deciziei nr. 60 din 31 martie 2005, emisă de pârât, iar, în subsidiar, în ipoteza constatării legalității „Instrucțiunilor”, anularea deciziei nr. 60/2005, ca nelegală și netemeinică sau modificarea acestei decizii, în sensul diminuării amenzii aplicate.
În motivare, reclamanta a arătat că, prin decizia nr. 60 din 21 martie 2005, s-a reținut în sarcina SC O. SA București, săvârșirea contravenției prevăzute de art. 55 lit. a) din Legea concurenței nr. 21/1996 (omisiunea notificării unei concentrări economice cerute de art. 16 din Legea nr. 21/1996) și s-a dispus sancționarea societății, cu o amendă în cuantum de 15.029.770.590 lei, reprezentând 0,5% din cifra de afaceri a SC O. SA.
Reclamanta a susținut că „Instrucțiunile” aprobate prin Ordinul nr. 106/2004, al Președintelui Consiliului Concurenței, sunt nelegale, în esență, pentru că nu conțin nici un criteriu de determinare a gravității faptei anticoncurențiale și nici o referire la consecințele asupra concurenței, nelegalitatea Instrucțiunilor atrăgând nelegalitatea deciziei nr. 60/2005, a Consiliului Concurenței, emisă în baza acestora.
Cu privire la nelegalitatea deciziei contestate, reclamanta a învederat instanței că nu există contravenția pentru care a fost sancționată, întrucât SC O. SA nu a omis să notifice operațiunile prevăzute de lege, ci a efectuat respectivele notificări, peste termenul de 30 de zile stabilit la pct. 126 din Cap. I al Părții a II-a din Regulamentul pentru autorizarea concentrărilor economice;
- nu se menționează în ce constă gravitatea faptei;
- decizia nu prezintă care sunt consecințele faptei sancționate asupra concurenței;
- stabilirea cuantumului amenzii s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor pct. IV lit. b) din „Instrucțiuni”;
- decizia este în contradicție cu practica în materie a Comisiei Europene;
- nu au fost reținute toate circumstanțele atenuante aplicabile, atunci când s-a individualizat amenda aplicată.
Că, față de toate cele susținute, cuantumul amenzii este mult prea mare și afectează desfășurarea activității societății.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în intervalul cuprins între 20 mai 2004 - 7 februarie 2005 și 20 septembrie 2004 - 7 februarie 2005, reclamanta a pus în aplicare o operațiune de concentrare economică, fără decizia Consiliului Concurenței și fără o derogare în acest sens, contrar prevederilor art. 16 alin. (4) și (5) din Legea nr. 21/1996, ceea ce constituie contravenția de omisiune de a notifica, prin încălcarea unor norme de interdicție expresă.
S-a mai reținut că excepția de nelegalitate a „Instrucțiunilor” aprobate prin Ordinul nr. 106/2004, invocată de reclamantă în temeiul prevederilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, este neîntemeiată, întrucât respectivele „Instrucțiuni” s-au emis cu respectarea dispozițiilor art. 57 din Legea nr. 21/1996, iar cuantumul nivelelor de bază stabilite prin acest act normativ se încadrează în limitele procentului de 1% din cifra de afaceri, prevăzut de lege.
Instanța fondului a apreciat că nereglementarea în detaliu, prin „Instrucțiuni”, și a altor aspecte prevăzute de lege, nu constituie un aspect de nelegalitate a acestora.
Referitor la individualizarea sancțiunii, s-a reținut că pârâtul a stabilit corect cuantumul amenzii dispuse, aplicând corespunzător prevederile pct. IV lit. b) din „Instrucțiuni”, în raport cu gravitatea faptei, ținându-se cont atât de circumstanța agravantă a săvârșirii aceleiași contravenții de două ori, cât și de cea atenuantă a notificării operațiunilor de concentrare economică făcută din proprie inițiativă.
Împotriva sentinței, în termen legal, a declarat recurs, reclamanta SC O. SA București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, atât în ceea ce privește modul de soluționare a excepției de nelegalitate, cât și referitor la dezlegarea dată fondului cauzei.
Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a criticat sentința atacată, arătând că prima instanță nu a respectat procedura prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, în ceea ce privește modalitatea în care s-a soluționat excepția de nelegalitate a „Instrucțiunilor” aprobate prin Ordinul nr. 106/2004, emis de Președintele Consiliului Concurenței, în sensul că nu se putea proceda la judecarea fondului pricinii, până la soluționarea irevocabilă, în procedura de urgență, a excepției menționate.
Ca argumente pentru susținerea privind netemeinicia soluției de respingere a capătului de cerere privind nelegalitatea „Instrucțiunilor”, recurenta a învederat contradictorialitatea motivării expusă de instanța de fond care, pe de o parte, a reținut că legalitatea unui act administrativ se apreciază în funcție de legea în temeiul căreia a fost emis, iar pe de altă parte a apreciat că, deși „Instrucțiunile” nu reglementează în detaliu și alte aspecte prevăzute de lege, acest aspect nu constituie un motiv de nelegalitate.
S-a mai susținut că instanța a omis să analizeze toate motivele de nelegalitate invocate în acțiune și, în special, nu s-a făcut referire la criteriul privind consecințele faptei sancționate asupra concurenței, care este reglementat de lege și nu este prevăzut în „Instrucțiuni” acest criteriu având, în opinia recurentei, o mare importanță în procesul de individualizare a sancțiunii.
În ceea ce privește hotărârea pronunțată cu privire la fondul cauzei, recurenta a susținut, în esență, că prin decizia nr. 60/2005, intimatul-pârât i-a aplicat o sancțiune, pentru o faptă care nu are caracterul unei contravenții, încălcând, astfel, dispozițiile legii și principiul incriminării.
S-au reiterat, astfel, susținerile din acțiune, arătându-se că efectuarea cu întârziere a notificării concentrării economice în discuție, făcută din proprie inițiativă, a fost în mod greșit calificată ca fiind fapta contravențională de „omisiune a notificării unei concentrări economice cerute de art. 16”, faptă prevăzută de dispozițiile art. 55 lit. a) din Legea concurenței nr. 21/1996.
Că, decizia nr. 60/2005 este nemotivată și nelegală, în esență, pentru că nu menționează în ce constă gravitatea faptei, din perspectiva criteriilor menționate de „Instrucțiuni”, nu prezintă care sunt consecințele faptei sancționate asupra concurenței, instanța de fond respingând aceste apărări fără o analiză obiectivă.
Criticile formulate sunt neîntemeiate.
Faptul că instanța fondului a soluționat excepția de nelegalitate invocată de către recurenta-reclamantă, fără a suspenda judecata fondului cauzei, nu constituie o încălcare a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, din interpretarea literală și teleologică a dispozițiilor art. 4 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, rezultă că suspendarea judecății se impune în cazul în care instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate, sesizează prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă, nefiind ea însăși competentă să soluționeze această excepție.
În speță, suntem în prezența unei alte situații de fapt, respectiv aceea în care instanța în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate, este competentă să soluționeze atât această excepție, cât și fondul cauzei.
Prin urmare, nu se impunea suspendarea judecății până la soluționarea excepției de către o altă instanță.
Nu este eronată nici pronunțarea asupra excepției și a fondului litigiului prin aceeași hotărâre, neexistând nici o normă legală prohibitivă în acest sens. Mai mult decât atât, textul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 nu menționează expres ce hotărâre trebuie pronunțată la judecarea excepției de nelegalitate, prevăzând că „soluția instanței de contencios administrativ este supusă recursului”.
Faptul că a putut declara recursul în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii, și nu în 48 de ore de la pronunțare ori de la comunicare și că instanța de control judiciar a judecat recursul, cu citarea părților după procedura generală, și nu prin publicitate, nu o lezează pe recurenta-reclamantă, o asemenea procedură profitându-i acesteia.
Judecarea excepției de nelegalitate în procedura de urgență nu se justifica în cauză, dat fiind că soluționarea judecății pe fond nu era suspendată, instanța fiind învestită și cu judecarea fondului pricinii.
Soluția primei instanțe, de respingere a excepției de nelegalitate a „Instrucțiunilor” aprobate prin Ordinul nr. 106/2004 al Președintelui Consiliului Concurenței, este corectă.
Așa cum, pe bună dreptate, s-a reținut, legalitatea unui act administrativ normativ se apreciază în raport cu legea în baza căruia a fost emis. În cauză, Instrucțiunile au ca temei legal dispozițiile art. 28 alin. (1) și ale art. 57 din Legea nr. 21/1996, care prevăd în sarcina Consiliului Concurenței, să facă gradarea pe tranșe a sancțiunilor, ceea ce înseamnă că autoritatea publică a fost învestită de legiuitor, cu competența ca, prin instrucțiuni pe care ea le adoptă, să stabilească termenii și condițiile în care se apreciază cum se face sancționarea celor care încalcă norma principală.
Din analiza modului în care a fost redactat textul „Instrucțiunilor”, rezultă că s-au respectat dispozițiile Legii nr. 21/1996, în baza cărora au fost emise, în cuprinsul acestora fiind prevăzute în mod concret și explicit, scopul, metodologia de determinare a cuantumului amenzii, în funcție de criterii clare, pornindu-se de la nivelul de bază apreciat în raport cu „gravitatea și durata faptei și a consecințelor sale asupra concurenței, precum și modalitatea de individualizare a amenzii în funcție de nivelul de bază, circumstanțele atenuante și cele agravante existente”.
Instanța de fond a reținut, în mod corect și legalitatea deciziei nr. 60/2005, întrucât până la data efectuării notificării concentrării economice, peste termenul legal de 30 de zile (faptă recunoscută, de altfel, de către recurenta-reclamantă), SC O. SA București s-a aflat în situația de omisiune de a notifica o astfel de concentrare, faptă prevăzută ca sancțiune, de dispozițiile art. 55 lit. a) din Legea concurenței nr. 21/1996, precum și de prevederile pct. 125 și 126 din Regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice, aprobat prin Ordinul nr. 63/2004, al Președintelui Consiliului Concurenței și ale pct. II B lit. a) din „Instrucțiuni”.
Nu este întemeiată nici susținerea privind lipsa motivării deciziei, în sensul nemenționării faptei și al consecințelor acesteia asupra concurenței, atâta vreme, cât în cuprinsul deciziei s-au precizat nivelul gravității faptei, în funcție de natura acesteia, impactul ei concret pe piață și mărimea pieței geografice, stabilindu-se că fapta se încadrează în categoria de gravitate mică și în funcție de durata faptei, încălcarea fiind de peste 3 luni, deci de lungă durată, ceea ce determină un nivel de bază mediu.
Având în vedere că în considerentele deciziei nr. 60/2000, intimatul-pârât a indicat clar și precis, criteriile de stabilire a cuantumului amenzii, precizate cu respectarea dispozițiilor pct. II B lit. a) și b) din Instrucțiuni, nu se justifică nici solicitarea recurentei, de diminuare a cuantumului amenzii, procentul de 0,5% din cifra de afaceri situându-se sub plafonul legal de 1% prevăzut de lege.
În considerarea tuturor celor expuse, Curtea constată că, dând o corectă dezlegare cauzei deduse judecății, instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC O. SA București împotriva sentinței civile nr. 1630 din 10 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2006.