Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de 19 septembrie 2001, reclamanta SC R. SRL Timișoara a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Vămilor, Direcția Regională Vamală Interjudețeană Oradea, Direcția Regională Vamală Interjudețeană Timișoara, Biroul Vamal de Control și Vămuire la Interior Oradea și Brigada de Supraveghere și Control Vamal Timișoara, solicitând anularea actelor constatatoare nr. 871-1113 din 14 mai 2001 și a deciziei nr. 1342 din 4.09.2001 și obligarea pârâților la restituirea sumei de 1.617.887.897 lei reprezentând taxe vamale și T.V.A.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat că încadrarea tarifară ulterioară efectuată de organele vamale la unele produse este greșită, neținându-se seama de totalitatea elementelor enumerate ca ingrediente în certificatul de inspecție emis de R. SA București. Astfel, societatea a arătat că la produsele „iaurt cu aromă de fructe”, „frișcă”, „budinci”, „cremă desert”, „cremă desert Puddis” și „lapte pentru cafea”, încadrarea tarifară corectă este cea inițială, acceptată de organele vamale la data importului, astfel încât nu sunt datorate diferențele de taxe vamale și T.V.A. stabilite la controlul vamal ulterior.
Ulterior, reclamanta și-a precizat acțiunea, solicitând numai anularea acelor acte constatatoare prin care au fost stabilite diferențe de drepturi de import în valoare totală de 958.455.642 lei.
Prin sentința civilă nr. 210 din 25 iunie 2002, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea, astfel cum a fost precizată, a anulat parte din actele constatatoare emise la 14.05.2001, precum și decizia nr. 1342 din 4 septembrie 2001 și a obligat pârâții să restituie reclamantei suma de 958.455.642 lei taxe vamale și să-i plătească 75.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a avut în vedere faptul că prin actele constatatoare în temeiul cărora au fost calculate diferențe de drepturi de import pentru produsele „fișcă doză spray”, „cremă de smântână și iaurt”, „budincă de ciocolată pulbere”, „spumă stracciatella”, „cremă fină de ciocolată” și „cremă fină cu vanilie și rom”, s-a făcut o greșită încadrare tarifară a produselor.
Întrucât prin noua încadrare tarifară au fost nelegal interpretate regulile generale ale Sistemului Armonizat de Denumire și Codificare a Mărfurilor, instanța a constatat că s-au încasat în plus de la societate drepturi de import de 958.455.642 lei.
Împotriva sentinței au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Vămilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, parchetul a învederat că dispozitivul sentinței este confuz și nu se poate executa, întrucât au fost anulate parte din actele constatatoare, dar și decizia emisă de Ministerul Finanțelor Publice care se referă nu numai la obligația achitării unor diferențe de taxe vamale, dar și a T.V.A., în total 1.617.887.897 lei. S-a invocat în acest sens motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., existența unui plus petita.
De asemenea, parchetul a arătat că nu au fost defalcate obligațiile fiscale după natura lor și nici nu au fost indicați care sunt pârâții ce urmează a restitui sumele, considerent pentru care dispozitivul hotărârii nu se poate executa.
Pe fondul cauzei, recursul parchetului s-a menționat că la încadrările tarifare ulterioare s-au avut în vedere concluziile expertizelor efectuate de R. SA.
Referitor la raportul de expertiză efectuat în instanță, s-a precizat că expertul și-a depășit mandatul, calculul contabil al diferențelor de taxe vamale și T.V.A., nefiind domeniul său de specialitate.
În recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice se critică sentința, întrucât și-a însușit raportul de expertiză care, însă, nu este în concordanță cu dispozițiile legale aplicabile în materie.
Astfel, încadrarea tarifară a produselor în discuție s-a făcut în conformitate cu expertizele tehnice puse la dispoziție de R. SA, fiind corect stabilită de către organele vamale, în funcție de compoziția produselor, luându-se în considerare poziția tarifară cea mai specifică, aceasta având prioritate față de pozițiile cu un domeniu de aplicabilitate mai general.
Și în recursul declarat de Direcția Generală a Vămilor se critică hotărârea atacată întrucât s-a bazat exclusiv pe raportul de expertiză efectuat în cauză care, a analizat din punct de vedere chimic compoziția produselor importate, concluziile lucrării nefiind argumentate pe regulile de încadrare tarifară prevăzute de Legea nr. 98/1996, ci doar pe specificațiile de produs emise de furnizorul extern care, din punct de vedere legal nu sunt relevante, expertiza nefiind efectuată pe probele martor.
Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 141/1997, bunurile introduse în țară se vămuiesc conform caracteristicilor proprii evidențiate prin expertize tehnice când este cazul, care prevalează asupra datelor înscrise în documentele externe.
Având în vedere expertizele tehnice efectuate de R. S.A, produsele „frișcă doză spray”, „budincă de ciocolată pulbere”, „spumă stracciatella”, „cremă fină de ciocolată” și „cremă fină cu vanilie și rom” au fost încadrate incorect la poziția 19.01., iar produsul „cremă de smântână și iaurt” a fost, de asemenea, greșit încadrat la poziția 04.03. în loc de 04.02.
Examinând cauza în raport de motivele invocate și având în vedere prevederile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursurile declarate sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.
Astfel, nu poate fi primită critica privind caracterul confuz al dispozitivului sentinței și nici susținerea că instanța ar fi acordat mai mult decât s-a cerut.
Dacă inițial, reclamanta a solicitat restituirea sumei de 1.617.887.897 lei, ulterior și-a restrâns pretențiile la suma de 958.455.642 lei, instanța admițând acțiunea, astfel cum a fost precizată, în care sens a indicat actele constatatoare pe care le-a anulat și a menționat că suma de restituit reprezintă taxe vamale.
Împrejurarea că instanța a dispus desființarea deciziei emise de Ministerul Finanțelor Publice prin care se respinsese contestația societății, fără a specifica expres că anularea nu privește toate actele constatatoare și întreaga sumă contestată inițial nu are relevanță asupra soluției, din dispozitivul hotărârii rezultând în mod clar actele constatatoare anulate și valoarea de restituit, într-o sumă globală, reprezentând taxe vamale.
Așadar, decizia contestată a fost menținută pentru T.V.A. de 294.689.452 lei și pentru taxele vamale reprezentând diferența între suma calculată de organul de control, de 1.323.198.355 lei și cea stabilită a fi restituită de 958.455.642 lei.
Cât privește faptul că nu au fost indicați pârâții ce au fost obligați la restituire, acesta nu este de natură a atrage nelegalitatea hotărârii, cât timp, fiind vorba de taxe vamale încasate de autoritățile vamale, aceste instituții urmează a le înapoia societății.
Apare nefondat și motivul de recurs privind luarea în considerare a raportului de expertiză judiciară, efectuat cu depășirea mandatului expertului.
Astfel cum rezultă din actele dosarului, în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize de către un specialist în domeniul chimiei alimentare, având ca obiective stabilirea încadrării tarifare corecte a produselor importate și determinarea taxelor vamale aferente, expertul I.I., având pregătirea de specialitate necesară.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că sentința pronunțată este legală și temeinică, fiind conformă probelor administrate.
Raportul de expertiză pe care instanța și-a fundamentat soluția a luat în considerare și expertizele tehnice întocmite de R. SA, precum și actele emise de autoritățile vamale.
În lucrarea efectuată de expert se arată că mențiunile cuprinse în expertizele tehnice Romcontrol nu sunt concludente, întrucât acestei societăți i s-a solicitat numai identificarea produselor, fără a fi analizată compoziția fizico-chimică a mărfurilor. Aceste expertize conțin afirmații generale, nefiind elocvente în lipsa buletinelor de analiză a probelor prelevate care să conțină datele tehnico-științifice necesare despre produsele în litigiu.
În aceste împrejurări, unica probă științifică concludentă este expertiza tehnică judiciară care a avut în vedere atât constatările sumare ale R. SA, cât și datele conținând caracteristicile fizico-chimice, microbiologice și tehnologice din specificațiile tehnice de produs primite de la furnizor.
Potrivit expertizei, instanța de fond a reținut în mod justificat faptul că, la un număr de 7 produse, încadrarea stabilită de autoritățile vamale în urma controlului ulterior prin actele constatatoare, a fost greșită, încadrarea tarifară corectă fiind cea stabilită la data efectuării importului.
Încadrarea tarifară corectă a produselor „fișcă doză spray”, „cremă de smântână și iaurt”, „budincă de ciocolată pulbere”, „spumă stracciatella”, „cremă fină de ciocolată” și „cremă fină cu vanilie și rom”, a fost menționată în considerentele sentinței în care se detaliază și argumentele avute în vedere, având la bază constatările și concluziile raportului de expertiză.
Așadar, criticile exprimate în comun în cele trei recursuri privind împărtășirea concluziilor expertizei tehnice judiciare sunt nefondate, cât timp expertul a respectat regulile generale de interpretate a Sistemului Armonizat de Denumire și Codificare a Mărfurilor, stabilind încadrarea tarifară prin luarea în considerare a caracterului esențial al produselor și a poziției tarifare cu numărul cel mai mare și nu potrivit titlurilor secțiunilor, capitolelor sau subcapitolelor.
În raport de cele expuse, Curtea constată că instanța de fond a reținut, în mod justificat, că prin încadrarea tarifară greșită a unor produse, s-au încasat în plus de la reclamantă taxe vamale în valoare de 958.455.642 lei, soluția de obligare a autorităților vamale la restituirea sumei fiind legală și temeinică.
Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea va respinge recursurile ca nefondate.
Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Timiș, în numele Ministerului Finanțelor Publice; Direcția Regională Vamală Interjudețeană Timișoara, în numele Direcției Generale a Vămilor, împotriva sentinței civile nr. 210 din 25 iunie 2002 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și contencios administrativ, ca nefondat.
Obligă pe recurenții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Vămilor la 45.000.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanta SC R. SRL Timișoara.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 mai 2003.