Asupra contestației în anulare de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 143 din 10 mai 2002, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC S.M.R. SA Bals și a anulat procesul-verbal nr. 2688 din 31 august 2001, încheiat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt și decizia nr. 1866 din 2 noiembrie 2001, emisă de Ministerul Finanțelor Publice, exonerând reclamanta de plata sumelor aferente Fondului special pentru susținerea învățământului de stat, precum și a majorărilor de întârziere aferente Fondului special pentru protecția și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap.
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 1784 din 18 martie 2005, a respins recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice și a menținut hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Craiova.
Împotriva acestei decizii au formulat contestație în anulare, recurenții-pârâți, invocând dispozițiile art. 318, prima teză C. proc. civ.
Contestatorii au susținut că decizia contestată este rezultatul unei greșeli materiale, în sensul că, deși intimatul a contestat în cererea adresată instanței de fond, pct. 5.1 și 5.2 din cap. III al procesului-verbal nr. 2688 din 31 august 2001, atât Curtea de Apel Craiova, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție, au anulat în totalitate actul administrativ menționat.
Critica este neîntemeiată.
Contestația în anulare, astfel cum este reglementată în Codul de procedură civilă, este o cale extraordinară de atac, de retractare, motivele pentru care poate fi exercitată fiind expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 317 și 318 C. proc. civ.
Contestatorii și-au întemeiat contestația pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ., invocând „greșeala materială” în soluționarea recursului.
Potrivit acestei dispoziții procedurale, „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale”.
Noțiunea de „greșeală materială” are în vedere, cum constant s-a stabilit în practica judiciară, erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, aspecte pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor (spre exemplu, respingerea greșită a unui recurs, ca tardiv sau anularea greșită, ca netimbrat).
În speță, ceea ce invocă contestatorii, nu este o „greșeală materială”, în sensul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., ci o presupusă greșeală de judecată care, așa cum s-a arătat, nu poate face obiectul unei contestații în anulare.
În consecință, în raport cu considerentele expuse și față de dispozițiile art. 318 C. proc. civ., contestația în anulare va fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare formulată de Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice, împotriva deciziei nr. 1784 din 18 martie 2005, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2006.