Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Cluj, sub nr. 15068 din 20 iunie 2005, reclamantul M.T.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea soluției adoptate asupra cererii de revizuire a hotărârii nr. 13378 din 10 martie 2004, comunicată cu adresă fără număr și fără dată, anexată acțiunii, precum și obligarea pârâtei la recunoașterea calității sale de refugiat, cu consecința acordării drepturilor, conform Legii nr. 189/2000.
Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 576 din 28 septembrie 2005, a admis contestația formulată de reclamantul M.T.M. împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Cluj și în consecință, a anulat hotărârea de respingere a cererii de revizuire a hotărârii nr. 13378 din 25 mai 2004, emisă de pârâtă. A obligat pârâta să-i recunoască reclamantului, calitatea de refugiat în perioada 30 august 1940 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2004.
În motivarea soluției s-a reținut că reclamantul a făcut dovada cu adresa nr. C/2576 din 25 aprilie 2005, precum și cu declarațiile martorilor, că, la 30 august 1944, a fost nevoit să se refugieze, împreună cu familia sa, din localitatea Poiana, județul Cluj, stabilindu-se inițial în localitatea Meșcreac, județul Alba, apoi în satul Băgău, județul Alba, unde a rămas până la 20 februarie 1945, când s-a mutat în localitatea Câmpia Turzii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate, susținând, în esență, că, actul contestat de reclamant este răspunsul nr. 61145 din 10 mai 2005, iar nu hotărârea nr. 13378/2004, cum reține instanța de fond, reclamantul nemaifiind în termenul de contestare de 30 de zile, în raport cu data comunicării acestei hotărâri. Recurenta a arătat că localitatea Turda, județul Cluj, se afla în luna august 1944, sub autoritatea Statului Român, așa cum rezultă din înscrisul nr. C/2576/2005, eliberat de Arhivele Naționale - Direcția Județeană Cluj, ocuparea orașului Turda și a localităților din jur de către trupele germano-maghiare fiind între 5 septembrie - 5 octombrie 1944.
Examinând sentința atacată, în raport cu motivele de recurs, precum și potrivit art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente.
Așa după cum chiar reclamantul arată, atât în acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, cât și în întâmpinarea depusă în dosarul de recurs, o cerere similară a sa, privind anularea hotărârii nr. 13378 din 10 martie 2004, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, a fost soluționată prin admiterea acțiunii de Curtea de Apel Cluj, prin sentința civilă nr. 852 din 23 iunie 2004. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat împotriva acestei hotărâri de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, a casat sentința atacată și în fond, a respins acțiunea, prin decizia nr. 2485 din 13 aprilie 2005 (dosar Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 7503/2004).
Ca atare, se constată în cauză excepția puterii lucrului judecat.
De altfel și pe fond, recursul este întemeiat, așa cum rezultă din adresa nr. C/788 din 9 ianuarie 2004, emisă de Arhivele Naționale - Direcția Județeană Alba, adresa nr. C/2576 din 25 aprilie 2005, emisă de Arhivele Naționale - Direcția Județeană Cluj, lucrarea Recensământul din 1941 - Transilvania - Presa Universitară Clujeană 2002, reclamantul nefăcând dovada schimbării domiciliului din cauza persecuțiilor etnice.
În consecință, se va admite recursul declarat de pârâtă, se va casa sentința atacată și pe fond, se va respinge acțiunea, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 576 din 28 septembrie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința atacată și pe fond, respinge acțiunea formulată de M.T.M., ca neîntemeiată.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2006.