Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
SC C.I. SRL Câmpina a solicitat, în contradictoriu cu Direcția Generală a Vămilor, Direcția Generală Vamală București și Biroul Vamal Ploiești, anularea deciziilor nr. 2199/2000 și nr. 19/2000, a răspunsului nr. 1029/2001 și, respectiv a actului constatator nr. 602/1999.
În motivarea acțiunii, se arată că, prin actul constatator, Biroul Vamal Ploiești a reținut culpa societății, constând în nedepunerea în termenul legal de 30 de zile a declarației vamale de import a autoturismului marca Nissan Diesel, pentru care a fost întocmită declarația vamală de tranzit nr. 11586/1998; că, în sarcina societății s-a reținut un debit de 82.899.133 lei, reprezentând taxe vamale, comision vamal, accize și T.V.A.
A mai susținut reclamanta că, autoturismul a fost introdus în țară în scopul majorării capitalului social al societății, caz în care era scutită de plata taxelor vamale; că, ulterior autoturismul a fost scos din țară și înstrăinat, întrucât nu a reușit înmatricularea lui, pe motiv că nu îndeplinea condițiile legale.
Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 287 din 6 noiembrie 2000, a respins acțiunea, cu următoarea motivare:
La 8 iunie 1998, reclamanta a depus declarație vamală, privind introducerea în țară a unui autoturism marca Nissan Diesel, cu scopul declarat de a-l folosi pentru majorarea capitalului social a societății, situație în care autoturismul era scutit de taxele vamale.
Dar, ulterior, reclamanta nu a mai solicitat autorității vamale, în termen de 30 de zile de la data introducerii în țară, așa cum prevede Codul vamal, plasarea bunului sub un anume regim vamal; în condițiile date, în mod justificat, Direcția Generală a Vămilor a reținut că reclamanta a sustras autoturismul de la supravegherea vamală și, pe cale de consecință, datorează suma de 82.899.133 lei, reprezentând taxe vamale, comision vamal, accize și T.V.A.
În fine, prima instanță a reținut că, la 20 iunie 1998 autoturismul a fost scos din țară, fără ca reclamanta să înștiințeze autoritatea vamală asupra acestui aspect.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta, reiterând aspectele de fond din acțiune, în raport de care se pretinde: întâi, că autoturismul importat nu a fost înmatriculat, deoarece era mai vechi de 8 ani; pentru acest motiv, prin acordul părților, a fost reziliat contractul de vânzare-cumpărare, iar autoturismul restituit proprietarului, fiind apoi scos din țară; în al doilea rând că, Biroul Vamal nu a luat vreo măsură din care să rezulte că autoturismul s-ar afla sub supraveghere vamală, conform art. 351 din H.G. nr. 626/1997, privind Regulamentul de aplicare a Codului vamal, astfel că acesta se află în culpă, nu societatea.
Recursul este nefondat.
Datele privind importul autoturismului și, respectiv, ulterior, scoaterea lui din țară, reținute de prima instanță, nu sunt contestate.
În acest sens, este de observat că, prin contestația adresată Direcției Regionale Vamale București, reclamanta a recunoscut că nu a solicitat autorității vamale, în termen legal, plasarea autoturismului sub un anume regim vamal și, totodată, că nu a făcut actele corespunzătoare de scoatere din țară a autoturismului.
Referitor la pretinsa reziliere a contractului de vânzare-cumpărare a autoturismului, invocată în recurs, se constată că nu este confirmată prin actele dosarului.
În raport de aceste date, prima instanță a reținut corect că, reclamanta a nesocotit dispozițiile art. 46 din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal, potrivit cărora titularul operațiunii comerciale sau reprezentantul acesteia este obligat ca, în termen de 30 de zile de la depunerea declarației sumare, să solicite autorității vamale plasarea mărfurilor sub un regim vamal.
Așadar, recurenta a nesocotit dispozițiile legale precitate, în raport de care a fost corect obligată să plătească suma de 82.899.133 lei, reprezentând taxe vamale, comision vamal, accize și T.V.A.
În consecință, soluția adoptată este legală și temeinică, iar recursul nefondat, urmând să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC C.I. SRL Câmpina, județul Prahova împotriva sentinței nr. 287 din 6 noiembrie 2000 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și comercial, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 mai 2003.