Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr.115 din 29 noiembrie 2002 pronunțată în dosarul nr.111/2002, Colegiul jurisdicțional Bihor a admis în parte actul de sesizare al procurorului financiar și a obligat S.C.”E.D.”SA la plata către bugetul local al comunei Rieni a următoarelor sume:
- 35.367.459 lei majorări de întârziere în plata impozitului pe clădiri declarat, calculat, înregistrat și datorat pe anii 2000-2002.
- 985.031 lei impozit suplimentar pe clădiri datorat pe trimestrele I, II și III ale anului 2002 asupra construcțiilor foraje cu numerele de inventar 158 – 1263;
- 607.010 lei majorări de întârziere aferente impozitului pe clădiri în suma de 9.085.031 lei.
S-a constatat că pârâta a achitat majorările de întârziere și impozitul suplimentar pe clădiri cu ordinul nr.645 din 23 octombrie 2002; s-a respins actul de sesizare în partea privitoare la cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 61.872.750 lei, impozit pe clădiri pentru construcții aducțiune cu nr.de inventar 1266 și la majorările de întârziere aferente.
S-a respins ca inadmisibilă cererea formulată de pârâtă de a se dispune restituirea sumelor achitate bugetului comunei Rieni cu ordinul de plată nr.645 din 23 octombrie 2002.
Contribuabila a fost obligată și la 500.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că, la 26 septembrie 2002, Direcția de Control Financiar Ulterior Bihor a Camerei de Conturi a efectuat un control privind modul de declarare, calculare și virare a obligațiilor datorate de S.C.”E.D.” SA, către bugetul local al comunei Rieni.
Cu această ocazie s-a constatat că în perioada 1999 -2002 impozitul pe clădiri datorat a fost achitat în mod necorespunzător în sensul că, plata obligațiilor către bugetul local s-a făcut cu întârziere motiv pentru care s-au calculat majorări de întârziere în sumă de 35.367.459 lei. Totodată, s-a constatat că pentru anul 2002 nu s-a depus declarația anuală de impunere pentru foraje și aducțiune cu apă pe relația Stâna de Vale - Rieni, impozitul pe clădiri datorat suplimentar fiind de 70.957.782 lei, calculându-se și majorări de întârziere în suma de 2.181.671 lei.
S.C.”E.D.” SA a declarat împotriva sentinței recurs jurisdicțional, susținând că a fost greșit obligată la plata impozitului suplimentar pe clădiri în sumă de 9.085.031 lei, întrucât forajele în cauză nu îndeplinesc cumulativ condițiile prevăzute de H.G.nr.964/1998, pentru a fi definite drept clădiri.
Curtea de Conturi, secția jurisdicțională, prin decizia nr.91 din 11 februarie 2003, a respins recursul jurisdicțional, reținând următoarele:
În perioada de referință (2000-2002) impozitul pe clădiri era reglementat prin Legea nr.27 din 17 mai 1994, privind impozitele și taxele locale, republicată în Monitorul Oficial nr.273 din 22 iulie 1998, iar potrivit art.4 din lege, impozitul pe clădiri este anual și se datorează de către contribuabil pentru clădirile aflate în proprietatea acestuia indiferent unde acestea sunt situate și de destinația acestora; anexa 2 la lege conține lista clădirilor și a construcțiilor care nu sunt supuse impozitului, făcând referire la:
- clădirile instituțiilor publice cu excepția celor folosite în alte scopuri;
- clădiri care potrivit legii sunt considerate monumente istorice, de arhitectură și arheologie precum și muzeele și casele memoriale cu excepția spațiilor acestora folosite pentru activități economice sau comerciale;
- clădirile care prin destinație, constituie lăcașuri de cult, aparținând cultelor recunoscute de lege;
- construcții și amenajări din cimitire.
În raport de această listă, s-a reținut că, toate celelalte clădiri și construcții sunt supuse impozitului pe profit; că, includerea construcțiilor în sfera impozitului pe clădiri rezultă și din dispozițiile art.46 din lege, care prevăd obligația contribuabililor de a depune declarații de impunere în termen de 30 de zile de la data dobândirii clădirilor sau construcțiilor.
De asemenea, s-a reținut că, potrivit art.49 alin.2 din lege, impozitul pe clădiri și construcțiile utilizate în mod exclusiv în agricultură ca grajduri, saivane, padocuri, magazii, pătule pentru depozitarea furajelor și a produselor agricole și alte asemenea clădiri și construcții se reduce cu 50%; că, anexa 2 din Legea nr.27/1994 a fost modificată prin O.U.G.nr.62 din 21 decembrie 1998, în sensul că sunt scutit de impozitul pe clădiri și construcțiile speciale constând în sonde de țiței, gaze, sare, platformele de foraj marin, centralele hidroelectrice, centralele termoelectrice, stațiile de transformare, stațiile de conexiuni și posturile de transformare subterane, centralele nuclearoelectrice, căile de rulare, galeriile, planurile înclinate subterane, barajele și construcțiile accesorii, digurile, construcțiile hidroelectrice, oceanografice și hidrometeorologice, podurile, viaductele, apeductele și tunelurile, conductele pentru transportul produselor petroliere, gazelor și a lichidelor industriale.
Apoi, s-a reținut că, ulterior, anexa 2 a fost modificată și prin O.U.G.nr.15/1994, punctul 5 din anexă (introdus prin O.U.G.nr.62/1998) fiind completat cu subpunctul (15) cu următorul cuprins: altele de natură similară cu avizul consiliilor locale.
S-a conchis, pe baza celor expuse, că, pentru construcțiile speciale, constând în foraje ce au fost înregistrate cu nr.de inventar 1258 -1263 societatea datorează impozit pe clădiri, întrucât aceste construcții speciale nu sunt menționate între construcțiile speciale exceptate de la impozitare, conform punctului 5 din anexa 2 „Lista cuprinzând clădirile și construcțiile care nu sunt supuse impozitului la Legea nr.27/1994”.
Împotriva deciziei a declarat recurs S.C.”E.D.”SA, susținând, în esență : întâi, că forajele în discuție nu întrunesc în mod cumulativ cele două condiții prevăzute de H.G.nr.964/1998, pentru a fi definite drept clădiri; în al doilea rând că, instanța a interpretat greșit dispozițiile Legii nr.27/1994, stabilind astfel impozit pentru construcții speciale în absența unui text legal care să reglementeze expres acest fapt.
Recursul este nefondat.
În adevăr, instanța jurisdicțională a interpretat și aplicat corect dispozițiile Legii nr.27/1994, republicată în 1998 și, apoi, modificată și completată prin O.U.G.nr.62 din 21 decembrie 1998 și, respectiv prin O.U.G.nr.15/1999.
Din dispozițiile legale sus-menționate, pe care prima instanță le-a redat în cuprinsul hotărârii, rezultă, așa cum corect s-a reținut, că, pentru construcțiile speciale în discuție recurenta datorează impozit pe clădiri, întrucât acestea nu sunt menționate printre excepțiile de la impozitare.
Așadar, decizia atacată este legală și temeinică, iar recursul nefondat, urmând să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de S.C.”E.D.” SA Oradea împotriva Deciziei nr.91 din 11 februarie 2003 a Curții de Conturi a României, secția jurisdicțională, ca nefondat.
Pronunțată, în ședința publică, astăzi 22 ianuarie 2004 .