Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 32/F din 26 aprilie 2005, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul I.G., prin care acesta, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a solicitat obligarea pârâților la numirea sa în funcția de procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul nu a făcut dovada existenței unui drept recunoscut de lege, iar refuzul autorităților pârâte de a-i soluționa favorabil cererea, este justificat de dispozițiile art. 43 alin. (1) și (2) din Legea nr. 303/2004, privind Statutul judecătorilor și procurorilor.
Împotriva acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs, reclamantul I.G.
Prin motivele de recurs formulate, recurentul I.G. a arătat că instanța de fond în mod greșit a respins acțiunea sa, ignorând că a făcut dovada unui drept câștigat, și anume, acela de a funcționa la un parchet de pe lângă tribunal, așa cum rezultă din Ordinul nr. 1033/C din 8 iunie 1998 al ministrului justiției, prin care a fost promovat în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Glaați.
Recurentul a mai arătat că instanța de fond în mod nejustificat a primit punctul de vedere al pârâtelor, în sensul că, potrivit art. 43 alin. (1) și (2) din Legea nr. 303/2004, promovarea judecătorilor și procurorilor se face numai prin concurs, organizat la nivel național, făcând, astfel, o aplicare retroactivă a legii, în cazul său, deoarece dreptul lui de a funcționa la un parchet de pe lângă tribunal fusese dobândit anterior intrării în vigoare a Legii nr. 303/2004, privind Statutul judecătorilor și procurorilor.
În fine, recurentul a mai arătat că instanța de fond în mod greșit a apreciat că în cazul său nu sunt aplicbile dispozițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, nefiind vorba de un drept proteguit de lege, fiind irelevantă în cauză împrejurarea că între timp a fost delegat într-o altă funcție și că, începând cu data de 15 iunie 1998 și până la 23 martie 2001, a fost schimbat de mai multe ori din funcțiile de conducere deținute.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile recurentului și prin prisma prevederilor legale incidente, incluzând art. 304 și 3041, Înalta Curte reține că recursul de față este întemeiat și urmează a fi admis, în limitele și pentru considerentele în continuare expuse.
În raport cu obiectul acțiunii reclamantului, cu data formulării acesteia, dar și cu apărările pârâtelor, reținute de instanța de fond, în sensul că, potrivit Legii nr. 303/2004 [art. 43 alin. (1) și (2)], promovarea magistraților se face numai prin concurs organizat de Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a nesocotit dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Astfel, reținând potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, că judecătorii inamovibili și procurorii care se bucură de stabilitate, sunt numiți de Președintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii și având în vedere faptul că recurentul-reclamant a solicitat prin acțiunea sa, și obligarea pârâtelor-intimate, la numirea în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, precum și lipsa calității procesuale pasive invocată de Ministerul Justiției, instanța de fond avea obligația, fie de a solicita reclamantului o precizare de acțiune, sub aspectul părților cu care înțelege să se judece, fie de a pune direct în discuția părților, necesitatea citării în proces a Consiliului Superior al Magistraturii, ca autoritate pe deplin competentă, în ceea ce privește numirea, cariera, formarea și promovarea judecătorilor, ca și a procurorilor, conform Legii nr. 317/2004.
Neprocedând în acest mod, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, cu încălcarea principiului contradictorialității, care urmează a fi casată, urmare a admiterii recursului de față, în baza art. 312 C. proc. civ., cu consecința trimiterii cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță.
Cu ocazia rejudecării, instanța de fond urmează, așadar, să citeze în cauză și Consiliul Superior al Magistraturii, să clarifice cadrul procesual în raport cu obiectul acțiunii reclamantului și, totodată, să valorifice și toate celelalte apărări și susțineri ale părților formulate în cadrul recursului de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul I.G. împotriva sentinței civile nr. 32/F din 26 aprilie 2005 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința civilă atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceiași instanță.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2006.