Ședințe de judecată: Decembrie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 1992/2003

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 23 mai 2003.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

B.T. în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Bihor a solicitat anularea hotărârii nr. 3014/25 octombrie 2002 emisă de aceasta și obligarea să-i recunoască calitatea de beneficiar a O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că s-a născut în localitatea de refugiu a părinților săi, astfel că urmează a beneficia de același statut de refugiat.

Curtea de Apel Oradea, prin sentința nr. 3/CA/ 7 ianuarie 2003, a admis acțiunea astfel cum a fost formulată.

Considerând hotărârea netemeinică și nelegală, pârâta a declarat recurs, susținând că se impune admiterea lui, casarea sentinței și în fond respingerea acțiunii întrucât reclamantul nefiind născut la data strămutării părinților nu avea domiciliu de unde să fie strămutat în altă localitate.

Recursul este nefondat.

Conform art. 1 din O.U.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia persoana cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.

Prin Normele de aplicare a ordonanței aprobată prin H.G. nr. 127/2000 art. 2, persoanelor strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu, le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare unui tratat bilateral.

Cum strămutarea din localitatea de domiciliu în alta pe criterii etnice, este o modalitate de persecuție etnică, ce durează pe toată perioada strămutării, în mod legal, instanța a apreciat că și copilul născut în localitatea în care părinții au fost strămutați are același statut cu aceștia, perioada fiind de la data nașterii lui și data retrocedării pământului românesc.

În consecință, soluția instanței fiind temeinică și legală, recursul se privește nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

 

 

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr. 3/CA din 7 ianuarie 2003, a Curții de Apel Oradea.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 23 mai 2003.