Ședințe de judecată: Decembrie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 1994/2003

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2003.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 29 ianuarie 2003, I.A. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 4 din 7 ianuarie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, solicitând casarea acesteia pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea sentinței, recurenta a susținut că nu a cunoscut o serie de prevederi procedurale, dar consideră că acest lucru nu trebuie să o împiedice să beneficieze de dispozițiile Legii nr. 189/2000.

A mai susținut că a dovedit situația de potențială beneficiară a sus-menționatului act normativ, astfel încât în mod greșit i s-a respins cererea.

Din actele cauzei, Curtea Supremă de Justiție reține că prin sentința nr. 4 din 7 ianuarie 2003, Curtea de Apel Oradea a respins cererea numitei I.A., privind recunoașterea ei ca beneficiară a O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, reținând că a formulat tardiv acțiunea împotriva hotărârii nr. 1481 din 13 august 2002 a Casei Județene de Pensii Bihor, pentru aplicare Legii nr. 189/2000.

Astfel, s-a reținut că hotărârea a fost comunicată sub semnătură la 27 august 2002 și a contestat-o la 5 decembrie 2002, cu depășirea termenului de 30 de zile de la comunicarea prevăzută de art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000.

Verificându-se actele cauzei, Curtea Supremă de Justiție constată că hotărârea atacată este legală și temeinică, recurenta nerespectând termenul expres prevăzut de lege, pentru atacarea hotărârii Casei de Pensii, hotărâre pe care a considerat-o abuzivă.

Este de observat că în cuprinsul hotărârii atacate ce i-a fost comunicată petentei, este expres prevăzut „cu drept de contestație în termen de 30 de zile de la data comunicării, la Curtea de Apel Oradea, conform contenciosului administrativ”.

Deci pe lângă faptul că nu se putea invoca necunoașterea legii, aceasta fiind publicată oficial, în însăși actul administrativ contestat este prevăzut faptul că se poate ataca hotărârea în 30 de zile de la comunicare, la curtea de apel.

Așa fiind, se constată că recursul este neîntemeiat și va fi respins.

 

 

ENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge recursul declarat de I.A., împotriva sentinței civile nr. 4/CA din 7 ianuarie 2003 a Curții de Apel Oradea.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2003.