Ședințe de judecată: Decembrie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 1996/2003

Ședința publică de la 23 mai 2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

T.M. în contradictoriu cu Ministerul de Interne - Comisia de contestații pensii București, a solicitat anularea deciziei nr. 51 din 10 iunie 2002 emisă de pârât și a adresei nr. 168152 din 18 februarie 2002, obligarea la emiterea deciziei de acordare a pensiei militare de serviciu în favoarea sa, cu acordarea drepturilor de la 1 ianuarie 2002, cuantumul pensiei urmând a fi stabilit în funcție de rata inflației până la data rămânerii definitive și punerii în executare a hotărârii ce se va pronunța.

Reclamantul a arătat că la data solicitării pensiei militare de serviciu avea vârsta de 53 ani, 8 luni și 27 zile și vechime în serviciu militar de 33 ani, 6 luni și 16 zile care se compune din 23 ani, 4 luni și una zi vechime efectivă în serviciul militar și 10 ani, 2 luni și 15 zile spor pentru perioada 28 iunie 1969 – 31 decembrie 1989, cât beneficiază de grupa I-a de muncă.

Prin adresa nr. 168152 din 18 februarie 2002, pârâtul i-a respins cererea, iar prin decizia nr. 51/10 iunie 2002, contestația i-a fost respinsă în mod inexplicabil.

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 292 din 7 octombrie 2002, a admis acțiunea, a anulat actele contestate și a obligat pârâtul să emită decizie de pensionare reclamantului – pensie militară de serviciu, începând cu 1 ianuarie 2002, reținând că în speță sunt aplicabile prevederile art. 16 lit. a) din Legea nr. 164/2001.

Considerând hotărârea netemeinică și nelegală, pârâtul a declarat recurs și a solicitat admiterea lui, casarea sentinței și în fond respingerea acțiunii, actele contestate fiind legale.

Se susține că nu se poate modifica pensia de invaliditate în pensie de serviciu, pentru că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative ale art. 12 din Legea nr. 164/2001: a) vârsta de 55 ani; b) vechimea minimă în serviciu de 30 ani bărbații și 25 ani femeile din care efectiv ca militar 15 ani bărbații și 10 ani femeile.

Recursul este nefondat.

La 1 ianuarie 1990, reclamantul a fost trecut în rezervă și i s-a acordat pensie de invaliditate conform deciziei nr. 106625/1990.

Reclamantul nu s-a mai prezentat la revizuire, astfel că pârâtul a dispus suspendarea cu începere de la 1 iunie 1990, deci legal conform art. 35 alin. (2) din Legea nr. 164/2001 trebuia să-i dispună încetarea acestor drepturi.

Prin decizia nr. 5589/27 septembrie 2001 a Curții de Apel Craiova, s-a reținut cu putere de lucru judecat că activitatea desfășurată de reclamant ca ofițer activ în perioada 29 iulie 1969 – 30 decembrie 1989 se încadrează în grupa I-a de muncă, astfel că acesta beneficiază de pensionarea cu anticipație încă de la împlinirea vârstei de 50 ani, așa cum rezultă din prevederile art. 16 lit. a) din Legea nr. 164/2001.

În aceste condiții, cererea reclamantului de pensionare cu reducerea limitei de vârstă, în mod nejustificat a fost respinsă de pârât, iar soluția pronunțată de instanța de admitere a acțiunii, de anulare a actelor contestate și de obligare a pârâtului la emiterea deciziei de pensionare reclamantului – pensie de serviciu, începând cu 1 ianuarie 2002, este legală și temeinică.

Așa cum s-a arătat în speță nu se pune problema aplicării art. 12 din Legea nr. 164/2001, ci a art. 16 din aceeași lege.

În consecință, recursul se privește nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ. urmează a fi respins.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge recursul declarat de Ministerul de Interne împotriva sentinței civile nr. 292 din 7 octombrie 2002 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2003.

 

Judecător,

Judecător,

Judecător,

Mg.Dumitru

N.Iorgovan

Fl.Robescu

 

 

 

MAGISTRAT ASISTENT,

A.Donciu

 

 

 

 

 

 

Red.

Fl.R.

Dact.

N.G.

6 ex.