S-a luat în examinare recursul declarat de N.E. și L.A. împotriva sentinței civile nr.98 din 30 ianuarie 2003 a Curții de Apel București-Secția contencios administrativ.
La apelul nominal s-au prezentat: recurenții-reclamanți personal, intimatul-intervenient Ministerul Finanțelor Publice, prin consilierul juridic B.E., precum și intimatul-intervenient Ministerul Agriculturii, Pădurilor Apelor și Mediului, prin consilierul juridic A.E., lipsind intimatul-pârât Guvernul României.
Procedura completă.
Recurenții-reclamanți N.E. și L.A.,având pe rând cuvântul, au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, iar pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Consilierul juridic B.E. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate.
Consilierul juridic A.E. a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat, pentru considerentele expuse pe larg în notele scrise depuse la dosar.
Reprezentanta Ministerului Public a precizat că, în cauză, se impune administrarea de probe suplimentare, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea dosarului aceleiași instanțe.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
N.E. și L.A. au chemat în judecată Guvernul României, solicitând anularea Hotărârii nr.855 din 16 august 2002 prin care autoritatea publică emitentă a aprobat concesionarea bunurilor din domeniul public al statului ce alcătuiesc obiectul de investiții „Acumularea Lac Văcărești” cu datele de identificare prevăzute în anexă, în vederea realizării și exploatării unui complex cultural-sportiv.
In motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că această hotărâre este nelegală, deoarece suprafața de teren supusă concesionării include și terenul de 4200 m.p. care li se cuvine în baza testamentului autentic nr.63.635/1948 și a certificatului de moștenitor nr.S530/1967, eliberat de fostul Notariat de Stat al Raionului Nicolae Bălcescu București. De asemenea, că terenul nu a trecut în proprietatea statului pe baza unui decret de expropriere sau a altui titlu valabil, fapt dovedit cu mai multe documente menționate în cerere.
Hotărârea guvernamentală încalcă în mod grav prevederile art.1 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată de România, dispozițiile art.41 ale Constituției, art.481 din Codul civil, art.2 alin.2 și 20 alin.1 din Legea nr.10/2001, art.6 alin.1 și 7 din Legea nr.213/1998, art.34 din Legea nr.1/2000.
In proces au formulat, ulterior, cerere de intervenție în interes propriu și cerere de intervenție accesorie, Ministerul Finanțelor Publice și respectiv, Ministerul Apelor și Protecției Mediului.
Invocând apartenența terenurilor ce fac obiectul concesionării, la domeniul public al statului, precum și inexistența unui drept subiectiv legitim al reclamanților care să fi fost vătămat prin actul administrativ supus controlului jurisdicțional, intervenienții au solicitat admiterea cererilor de intervenție și pe cale de consecință, respingerea acțiunii principale ca neântemeiată.
Prin sentința civilă nr.98 din 30 ianuarie 2003, Curtea de Apel București,Secția de contencios administrativ a admis cererile de intervenție și în fond, a respins acțiunea principală ca neântemeiată.
Instanța a reținut că titlul legal de proprietate al statului asupra terenului în litigiu îl constituie decretul de expropriere pentru cauză de utilitate publică nr.143/1998. Că, nefiind în posesia reclamanților, aceștia nu pot invoca încălcarea dreptului de proprietate și oricum, acțiunea în revendicare formulată de Asociația Proprietarilor din Zona Lacului Văcărești a fost respinsă de Judecătoria sectorului 4 București prin sentința civilă nr.940 din 31 ianuarie 1999, rămasă irevocabilă.
Pe de altă parte, din verificarea notei de fundamentare a Hotărârii Guvernului nr.855/2002, rezultă că au fost respectate dispozițiile Legii nr.213/1998 și ale Legiinr.219/1998, „pârâtul dispunând de un bun aflat legal în patrimoniul său”.
S-a mai reținut că reclamanții, în calitate de persoane fizice, nu au promovat o acțiune în revendicare pe calea dreptului comun, în cadrul căreia să se procedeze la compararea titlurilor invocate de părți. Ei „au dreptul la despăgubiri în condițiile speciale ale Legii nr.10/2001, în măsura în care îndeplinesc condițiile speciale prevăzute de acest act normativ”.
Impotriva sentinței au declarat recurs reclamanții.
Recurenții au susținut că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea gravă a legii, mai precis a normelor juridice menționate atât în plângerea administrativă prealabilă, cât și în acțiune. Că în realitate, decretul prezidențial nr.143/1988 nu a fost publicat niciodată în Buletinul Oficial și pentru acest considerent el este un act inexistent care nu poate produce efecte juridice.
Ca atare, Guvernul a dispus de terenuri care nu îi aparțin în baza unui titlu valabil.
Sentința recurată cuprinde motive străine de natura pricinii pentru că obiectul acțiunii introductive nu constă în revendicarea bunului imobil, ci în pretenția reclamanților de control al legalității actului administrativ care îi vatămă .
Curtea de apel nu s-a pronunțat asupra unor dovezi administrate care erau hotărâtoare pentru soluționarea corectă a cauzei. Este vorba de Raportul întocmit de Guvernul României- Departamentul Pentru Administrație Publică Socială, Direcția Control, Informare, Sinteză la data de 19 ianuarie 1998; adresa nr.III/890; 1174 din 21 ianuarie 1998; adresa nr.1458/XXXVI/4 din 3 iulie 1997 emisă de Camera Deputaților; adresa nr.2167 din 19 mai 1992 a Regiei Autonome „Apele Române” R.A; nota nr.15 B/661 din 28 iulie 1993 a Secretariatului General al Guvernului; adresa nr.15B/369 din 10 martie 1994 emisă de aceeași autoritate publică centrală, care confirmă justețea apărărilor lor în legătură cu lipsa titlului de proprietate al statului asupra terenurilor intravilane.
Recursul este fondat în sensul considerentelor ce se vor expune în continuare.
Cum deja se arătat cu prilejul expunerii rezumative a lucrărilor din dosar, obiectul acțiunii în contencios administrativ introdusă de reclamanții N.E. și L.A. îl constituie cererea acestora pentru anularea Hotărârii Guvernului nr.855 din 16 august 2002, despre care ei au susținut că le nesocotește dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de teren de 4220 mp situat în București, Zona fostei lucrări „Lacul Văcărești”.
Condiționarea admisibilității unei asemenea acțiuni de valorificarea prealabilă a dreptului pretins pe calea unei acțiuni civile în revendicare este evident eronată și nu justifică soluția primei instanțe de respingere a acțiunii pentru anularea actului administrativ.
Deși, reclamanții au susținut constant pe parcursul desfășurării procesului că decretul prezidențial nr.143 din 30 mai 1988, privind aprobarea unor măsuri pentru începerea execuției lucrărilor la obiectivul de investiții „Lacul Văcărești”, nu a fost publicat în Monitorul Oficial și nici nu are caracterul unui veritabil decret de expropriere, instanța a înlăturat această apărare fără motivare.
De asemenea, nu a încuviințat cererea reclamanților pentru administrarea probelor cu o serie de înscrisuri indicate atât în recursul administrativ, cât și în acțiune, acte oficiale despre care au susținut că fac dovada lipsei decretului de expropriere.
Procedând în modul arătat și omițând să examineze apărările reclamanților, cu referire la numeroasele texte legale invocate, curtea de apel a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică.
Cât privește rezolvarea dată de Judecătoria Sectorului 4 București prin sentința civilă nr.940 din 31 ianuarie 1994, argumentele curții sunt străine de natura pricinii și lipsite de relevanță juridică.
Hotărârea respectivă a fost pronunțată într-un litigiu civil, în care reclamanții N.E. și L.A. nu au avut calitatea de parte și prin urmare, nici posibilitatea de a exercita, în nume propriu, căile legale de atac.
Sentința civilă mai sus menționată nu va putea fi deci, opusă acestora cu autoritate de lucru judecat în litigiul de contencios administrativ, al cărei obiect îl constituie cererea de anulare a unui act administrativ de autoritate, întemeiată pe dispozițiile art.48 din Constituție și art.1 din Legea nr.29/1990 privind contenciosul administrativ.
Față de considerentele expuse urmează a se admite recursul și a fi casată sentința atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, în vederea suplimentării probatoriilor.
Dacă din analiza tuturor probelor va reeși că cerința de formă a publicării Decretului nr.143/1988 nu a fost îndeplinită, actul trebuie considerat inexistent și neproducător de efecte juridice.
In sfârșit, cu prilejul rejudecării pricinii, instanța de trimitere va aprecia asupra necesității identificării printr-o expertiză tehnică topografică a suprafeței de teren pretinsă de reclamanți în raport de datele înscrise în anexa hotărârii guvernamentale contestate, în certificatul de moștenitor și testamentul autentic depuse în dosar.
De asemenea, va stabili dacă și în ce măsură terenul respectiv a fost inclus în suprafața de teren mai mare, aferentă obiectivului de investiții „Acumulare Lac Văcărești”, precum și destinația actuală a acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de N.E. și L.A. împotriva sentinței civile nr.98 din 30 ianuarie 2003 a Curții de Apel București-Secția contencios administrativ.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2004.