Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de 2 mai 2001, reclamanta SC S.I. SRL Brașov a solicitat anularea deciziei nr. 424/2001 a Ministerul Finanțelor, a hotărârii nr. 4/2001 a Gărzii Financiare Brașov și a procesului-verbal nr. 17/2000 încheiat de Garda Financiară, secția Brașov.
În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanta a încheiat cu S.P., persoană fizică nerezidentă, contracte de comision având ca obiect testarea pieței italiene pentru găsirea de noi clienți. Pentru sumele achitate în urma derulării contractelor reclamanta a calculat impozit pe venit în cotă de 5%, conform art. 13 pct. 2 din Convenția pentru evitarea dublei impuneri, încheiată între România și Italia. Organele fiscale, prin actele atacate, au prevăzut un impozit de 15% în baza art. 2 lit. b) din O.G. nr. 83/1998, întrucât persoana fizică nerezidentă nu ar fi prezentat certificat de rezidență fiscală.
Prin sentința civilă nr. 150/2001 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, acțiunea a fost admisă în parte, pentru suma de 3.763.193.226 lei reprezentând impozit pe venit și majorări de întârziere.
Instanța a reținut că reclamanta a dovedit existența contractelor de comision încheiate cu partenerul italian. Referitor la sumele de 233.999.145 lei impozit pe profit și 60.344.825 lei majorări de întârziere, s-a constatat că reclamanta nu a motivat în nici un fel solicitarea sa de a fi anulate actele contestate pentru aceste sume; ca urmare, acestea au fost menținute pentru suma de 294.343.970 lei impozit pe profit, nu majorări de întârziere.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen Garda Financiară, secția Brașov, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului s-a arătat că instanța a reținut greșit că existența contractelor de comision îndrituiește pe reclamantă la calcului impozitului pe venit de 5%, problema care se pune fiind aceea că nu a fost prezentat certificatul de rezidență fiscală pentru a se aplica dispozițiile Convenției pentru evitarea dublei impuneri încheiată între România și Italia.
Verificând cauza în funcție de motivul de recurs formulat în lumina dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea constată că recursul nu este fondat.
Perioada supusă controlului prin procesul-verbal nr. 17/2000 al Gărzii Financiare, secția Brașov, a fost 1998 - 2000, având ca obiectiv respectarea legislației fiscale.
Referitor la sumele de 2.476.860.730 lei impozit pe venitul persoanelor nerezidente și de 1.286.332.496 lei majorări de întârziere, se constată că se aplică dispozițiile Convenției pentru evitarea dublei impuneri încheiate între România și Italia, deoarece persoana fizică nerezidentă, S.P., cu care reclamanta a încheiat contracte de comision având ca obiect testarea pieței italiene pentru găsirea de noi clienți, a achitat în perioada 1998 - 2000 în statul de rezidență - Italia - impozitul pe veniturile obținute. În acest sens sunt dovezile aflate la dosarul de fond.
Față de existența dovezilor privind plata impozitului pe venit în statul italian, de către S.P., este nerelevantă consemnarea din sentință, referitoare numai la existența contractelor de comision dintre reclamantă și rezidentul italian, întrucât soluția de admitere în parte a acțiunii este corectă.
Pentru considerentele expuse, motivarea din prezenta decizie, suplinind motivarea hotărârii atacate, recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând temeiuri de casare de ordine publică a sentinței conform dispozițiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta Garda Financiară, secția Brașov, împotriva sentinței civile nr. 150/F din 31 iulie 2001 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2003.