Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sesizarea de la 28 februarie 2002, așa cum a fost precizată, Procurorul financiar de pe lângă Camera de Conturi Vâlcea a solicitat obligarea lui D.M., fost primar al comunei Mihăilești, la plata către Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, a sumei de 12.250.000 lei și a dobânzilor aferente.
În motivarea actului de sesizare s-a arătat că în urma unui control efectuat de controlorii financiari din cadrul Compartimentului de Control Financiar al Camerei de Conturi Județene Vâlcea, reiese că D.M., primar, a falsificat datele înscrise în listele cu unitățile de cultură de pe raza unității administrative, determinând obținerea în anul 1999, a unui număr de 70 de cupoane agricole necuvenite, însușirea lor nelegală producând un prejudiciu în sumă de 12.250.000 lei, plus dobânzi.
Prin sentința nr. 17 a Colegiului jurisdicțional Vâlcea, în temeiul art. 58 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, republicată, modificată și completată prin Legea nr. 77/2002, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Colegiului jurisdicțional al Curții de Conturi a României.
Judecând în fond pricina, Colegiul jurisdicțional al Curții de Conturi, prin sentința nr. 48 din 4 septembrie 2002, a admis actul de sesizare nr. 9026/3D/2002, privind obligarea lui D.M. la plata sumei de 12.250.000 lei. cu titlu de daune și dobândă aferentă de 27,2% practicată de Banca Națională a României la acea dată, începând cu luna aprilie 1999, până la plata efectivă a debitului.
Totodată, a obligat pe pârâtul D.M. la 100.000 lei. cheltuieli de judecată și a dispus măsura sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile și imobile ale pârâtului. până la concurența debitului menționat.
Împotriva sentinței a declarat recurs jurisdicțional D.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Curtea de Conturi a României, secția jurisdicțională, prin decizia nr. 648 din 21 noiembrie 2002, a respins recursul jurisdicțional și a obligat recurentul la plata sumei de 150.000 lei, cheltuieli de judecată, în favoarea statului.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că răspunderea civilă delictuală a recurentului D.M. rezultă fără echivoc, acesta uzând de atribuțiile conferite de funcția sa de primar. la întocmirea și avizarea tabelelor cu cupoane agricole pe anul 1999, înscriind în plus o suprafață nereală și însușindu-și necuvenit cele 70 de cupoane agricole; cu consecința producerii în bugetul Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor. a prejudiciului ce i-a fost reținut în sarcină.
Nemulțumit de această soluție, D.M. a promovat, în termen legal, recurs împotriva deciziei specificate, solicitând exonerarea sa de plata sumelor arătate.
Motivându-și recursul, D.M. a susținut, în esență, că prejudiciul nu îi este imputabil, deoarece cupoanele în discuție nu au intrat în circuitul civil, a făcut demersuri pentru obținerea acestora. pentru cumpărarea de îngrășăminte chimice pentru terenurile comunei, iar declarațiile cu suprafețele eronate au fost întocmite de alte persoane.
Criticile formulate sunt neîntemeiate.
Așa după cum, în mod corect, s-a reținut în actul de sesizare și în actele administrativ-jurisdicționale ale instanțelor Curții de Conturi, recurentul a fost cel care, în calitatea sa de primar și în exercitarea atribuțiilor ce-i reveneau în această funcție, a întocmit, aprobat și avizat tabelele cu beneficiarii de cupoane pentru agricultori, în speță pentru instituțiile de cult recunoscute de lege, pentru terenurile agricole deținute în proprietate, așa cum prevăd dispozițiile art. 3 alin. (1) și ale art. 2 alin. (1) lit. g) din O.G. nr. 32/1999. Din probele administrate, reiese cu claritate că au fost menționate suprafețe în plus, în scopul obținerii unui număr mai mare de cupoane.
Nu sunt întemeiate susținerile recurentului, cum că nu ar fi culpabil pentru aceste mențiuni eronate, care s-au bazat pe declarații întocmite de preoții parohi, deoarece potrivit legii îi revenea întreaga răspundere la întocmirea tabelelor respective și trebuia să verifice exactitatea datelor consemnate în aceste înscrisuri oficiale.
Este evident că s-a produs un prejudiciu Ministerului Agriculturii și Alimentației, prin însușirea frauduloasă a celor 70 de cupoane, întrucât conform dispozițiilor art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 32/1999 și ale art. 12 alin. (1) din H.G. nr. 102/1999, sumele necesare pentru instituirea acestui sistem de cupoane se prevăd distinct în bugetul autorității publice centrale menționate.
Pe de altă parte, chiar dacă nu au fost valorificate, cupoanele valorice au fost sustrase circuitul civil și scopului pentru care au fost emise, privând înstituția atât de valoarea lor nominală, însumată la 12.250.000 lei, cât și de dobânda pe care ar fi produs-o această sumă.
Rațiunile economice de interes local nu pot fi avute în vedere ca justificare pentru nerespectarea legii și comiterea de acte frauduloase.
De asemenea, nu pot fi reținute ca argumente pro-causa nici faptele altor autorități ale administrației publice locale, nesancționate, de restituire a cupoanelor agricole neutilizate, aceasta fiind o altă situație.
Ținând cont că s-a stabilit în mod obiectiv, în raport cu întreg materialul probator administrat, răspunderea civilă delictuală a recurentului, existența reală și întinderea prejudiciului, precum și legătura de cauzalitate dintre cele două elemente, Curtea constată că hotărârea atacată este legală și temeinică și, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de D.M., împotriva deciziei nr. 648 din 21 noiembrie 2002 a Curții de Conturi, secția jurisdicțională, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2003.