Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 13 noiembrie 2002, B.V. a solicitat ca în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj. să se dispună anularea hotărârii nr. 3954 din 15 octombrie 2002, prin care Comisia constituită pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, i-a respins cererea depusă, în vederea stabilirii calității de beneficiar al acestor acte normative.
De asemenea, a cerut obligarea pârâtei să-i recunoască statutul de persoană refugiată pentru perioada 22 septembrie 1944 – 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile cuvenite, începând cu data de 1 noiembrie 2002.
Reclamantul și-a motivat acțiunea, arătând că s-a născut în timpul refugiului părinților săi, din municipiul Cluj, la Alba Iulia, ca urmare a aplicării Dictatului de la Viena. Că distincția pe care o face pârâta, între copiii concepuți și cei născuți ori crescuți în condiții de refugiu al părinților, pentru a justifica soluția adoptată, nu are temei legal.
Întrucât o astfel de rezolvare este nelegală și îl prejudiciază, pentru recunoașterea dreptului pretins și anularea actului administrativ, s-a văzut nevoit a se adresa instanței de judecată competentă.
Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 613 din 18 decembrie 2002, a admis acțiunea, astfel cum a fost formulată.
Instanța a reținut că normele legale aplicabile în materie nu prevăd, în mod imperativ, înlăturarea persoanelor născute în refugiu, de la acordarea drepturilor bănești solicitate de reclamant.
Tinând seama și de contextul general în care cetățenii români au suferit prejudicii prin refugiere, s-a apreciat că pentru motive de echitate nu se justifică aplicarea unui tratament discriminatoriu minorilor, refugiați împreună cu părinții sau născuți în refugiu și că statului în revine îndatorirea de protecție și sprijin egal a tuturor cetățenilor săi.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj.
Recurenta a susținut că în mod greșit prima instanță a admis acțiunea, deoarece reclamantul nu și-a schimbat domiciliul, fiind născut în Alba Iulia și nici nu a suferit persecuții din motive etnice. Ca atare, el nu putea fi încadrat în categoria persoanelor refugiate, prevăzută de art. 2 a H.G. nr. 127/2002.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 100 C. fam., art. 8 și art. 14 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954, nu au nici o legătură cu încadrarea sau neîncadrarea reclamantului în categoria persoanelor menționate mai sus.
Recursul este nefondat.
Prin Hotărârea nr. 127/2002, Guvernul României a aprobat Normele pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999.
Prevederile art. 2 ale acestui act normativ au extins aplicabilitatea dispozițiilor ordonanței guvernamentale, și în ceea ce privește persoanele refugiate pentru motive etnice.
S-a stabilit că prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice.
În această categorie se includ și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.
Rezultă, așadar, că prin noua reglementare, în noțiunea de persoană strămutată în altă localitate, au fost incluse și persoanele care s-au refugiat din Ardealul de Nord ori s-au născut în timpul refugiului părinților, determinat de motive etnice, după aplicarea Dictatului de la Viena.
Norma juridică precitată nu face nici o distincție între cetățenii români care au fost victime ale unor acte de persecuție din partea regimurilor instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940 și a altor autorități, cum este cazul celor de ocupație străină, instalate vremelnic pe teritoriul național.
O asemenea distincție nu se face nici între persoanele refugiate și persoanele care s-au născut în timpul refugiului părinților, așa cum este cazul reclamantului B.V.
Aceste din urmă persoane au suferit, indiscutabil, privațiunile impuse de refugiu tuturor membrilor familiei, situație care a încetat doar la revenirea lor în localitatea de domiciliu.
Considerând, deci, că soluția instanței de fond, de admitere a acțiunii, se vădește legală și temeinică, Curtea Supremă de Justiție va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, împotriva sentinței civile nr. 613 din 18 decembrie 2002 a Curții de Apel C, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2003.