Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 9/2002 a Colegiului jurisdicțional al Camerei de Conturi Județene Iași, a fost admisă contestația formulată de Ș.P. și a fost anulată decizia de imputare nr. 495/2001, emisă pentru suma de 7.677.104 lei, de S.N. T.R. SA.
Pentru a fi pronunțată această sentință, s-a reținut că în urma verificărilor efectuate de Serviciul Central General și Financiar Propriu al S.N. T.R. SA, la Fabrica de Țigarete Iași, a fost încheiat procesul-verbal nr. 2507 din 09 mai 2001, fiind constatată o pagubă de 17.124.935 lei, evidențiată în contul 623.01 „Cheltuieli de protocol”. Potrivit actului de constatare s-a considerat că vinovate de producerea pagubei sunt mai multe persoane, între care și fostul director economic (până la data de 15 februarie 2001), Ș.P., față de care s-a stabilit răspunderea materială pentru suma de 7.677.108 lei, în raport cu prevederile art. 102 alin. (1) și art. 105 alin. (2) C. muncii. În timpul controlului, suma totală de 9.447.831 lei a fost achitată prin plată valutară de către A.L., B.M. și S.C., iar în legătură cu diferența de 7.667.104 lei, a fost emis actul de imputație contestat de către Ș.P.
Colegiul jurisdicțional și-a motivat hotărârea prin faptul că H.G. nr. 402/2000, pentru aprobarea Instrucțiunilor privind metodologia de calcul al impozitului pe profit, cu referire la art. 6 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 70/1994, republicată, privind impozitul pe profit, definește cheltuielile de protocol ca fiind cheltuielile ocazionate de acordarea de cadouri și tratații, efectuate în scopul afacerii și stabilește limita acestora la procentul de 1% asupra diferenței rezultate din totalul veniturilor și cheltuielilor înregistrate conform Regulamentului de aplicare a Legii contabilității nr. 82/1991, la care se adaugă cheluielile cu impozitul pe profit și cheltuielile de protocol înregistrate în contabilitatea proprie. În consecință, s-a considerat că sumele cheltuite pentru procurarea de „produse igienico-sanitare” care ulterior au fost oferite ca efecte de protocol, sunt justificate, fiind corect înregistrate în contul 623.01, pe baza documentelor justificative care îndeplinesc cerințele prevăzute de lege în materie, iar în cauză nu a fost depășită limita de 1% prevăzută prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 577 din 24 iunie 1999, abrogat prin art. 3 din Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 321/2001 (M. Of. nr. 178/09.04.2001).
Prin decizia nr. 505/2002 a Curții de Conturi, secția jurisdicțională, a fost admis recursul jurisdicțional declarat de S.N. T.R. SA, s-a modificat sentința și s-a respins contestația. S-a reținut că petenta a avut funcția de director economic și fapta sa ilicită cauzatoare de prejudiciu, a constat în trecerea cheltuielilor gospodărești în rândul celor de protocol, contrar prevederilor care reglementează activitatea financiar-contabilă, iar consecința s-a materializat prin trecerea unor cheltuieli nedeductibile, în categoria celor deductibile, sub aspectul determinării impozitului pe profit.
S-a mai reținut că instanțele Curții de Conturi au competență de soluționare, deoarece la data înregistrării prejudiciului, S.N. T.R. SA îi erau aplicabile dispozițiile art. 18 lit. d) din Legea nr. 94/1992.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen Procurorul general financiar, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
S-a arătat în motivarea recursului că instanțele Curții de Conturi nu erau competente să soluționeze cauza, deoarece de la data de 21 decembrie 2001, S.N. T.R. SA și-a modificat structura capitalului social, 53% din acesta fiind deținut de un investitor privat, motiv pentru care nu sunt aplicabile dispozițiile art. 18 lit. d) și ale art. 41 din Legea nr. 94/1992.
Verificând cauza în funcție de motivarea recursului, Curtea constată că recursul este fondat.
La data înregistrării prejudiciului, S.N. T.R. SA nu avea capital privat majoritar. Acest aspect nu este. Însă. relevant în rezolvarea problemei referitoare la competența materială a instanțelor Curții de Conturi. Determinant este faptul că decizia de imputare a fost emisă în urma unui control efectuat de organele proprii ale S.N. T.R. SA, și nu a unui control efectuat de organele specializate ale Curții de Conturi. Ca urmare, nu sunt întrunite cerințele art.18 și 41 ale Legii nr. 94/1992, modificată, instanțele Curții de Conturi nefiind competente să soluționeze pricina. Numai în cazul în care este efectuat un control de către Curtea de Conturi și ca urmare, a acestuia se emite o decizie de imputare, contestația deciziei de imputare se soluționează de instanțele Curții de Conturi. În acest sens sunt dispozițiile art. 41 și 1 ale Legii nr. 94/1992, modificată, textul art. 41 neputând fi desprins de spiritul și scopul legii.
Pentru considerentele expuse, recursul va fi admis, hotărârile se vor desființa și cauza va fi trimisă spre competentă soluționare, Tribunalului Iași, secția conflicte de muncă, în baza art. 2 pct. 1 lit. b1) C. proc. civ., întrucât litigiul are caracter de conflict de muncă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Procurorul general financiar și Ș.P., împotriva deciziei nr. 505 din 8 octombrie 2002 a Curții de Conturi, secția jurisdicțioanală.
Casează sentința nr. 9 din 26 martie 2002 a Colegiului jurisdicțional Iași și decizia atacată și trimite cauza spre competentă soluționare, Tribunalului Iaș, secția conflicte de muncă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2003.