Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 24 octombrie 2002, reclamantul G.I. a solicitat anularea hotărârii nr. 3825 din 10 octombrie 2002, emisă de Casa Județeană de Pensii Cluj, în sensul obligării pârâtei să-i acorde drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, motivând că a avut statutul de persoană refugiată din motive etnice.
Curtea de Apel Cluj a pronunțat sentința nr. 515 din 20 noiembrie 2002, prin care a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 3825 din 10 octombrie 2002 și a obligat pârâta să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar a O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul s-a născut în localitatea în care părinții săi au fost strămutați din motive etnice și a avut statutul de refugiat, pe perioada cuprinsă între data nașterii sale, 12 septembrie 1942 și data încetării refugiului.
Instanța a stabilit, potrivit documentelor și declarațiilor de la dosar și din actele de stare civilă, că s-a dovedit situația de refugiați al părinților reclamantului, astfel că și acesta, minor fiind, a avut această situație.
Împotriva acestei sentințe și în termen legal, a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând casarea hotărârii ca nelegală și netemeinică.
Recurenta a susținut că instanța de fond nu a avut în vedere faptul că pentru ca o persoană să dobândească calitatea de „refugiat”, era necesar ca datorită persecuțiilor etnice la care a fost supusă, să i se schimbe domiciliul în altă localitate; or, intimatul, nu și-a schimbat domiciliul, fiind născut în Blaj și nu a suferit persecuții din motive etnice, localitatea Blaj, aparținând statului român.
Recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a apreciat corect probele administrate, reținând că a fost dovedită situația de refugiat a părinților reclamantului, astfel că și acesta, minor fiind, a avut această situație.
În considerarea dispozițiilor art. 100 C. fam. și art. 14 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954, instanța de fond a reținut judicios că pentru reclamantul minor era exclus alt domiciliu, decât cel al părinților săi, iar pe de altă parte, având în vedere vârsta reclamantului la acea dată, era exclusă și manifestarea de voință a acestuia, în sensul alegerii unui alt domiciliu, luând în considerare dispozițiile art. 8 din Decretul nr. 31/1954 .
Deci fiind născut după data la care părinții săi au fost expulzați din motive etnice, din localitatea de domiciliu, intimatul a fost lipsit de dreptul său la domiciliul legal, ca drept personal nepatrimonial din categoria atributelor de identificare a persoanei.
Strămutarea din motive etnice a afectat stabilitatea domiciliului pentru întreaga perioadă, până la 6 martie 1945, și pentru toți membrii familiei intimatului, refugiați din motive etnice în altă localitate, în sensul că aceștia nu au mai avut în perioada respectivă o locuință statornică sau principală. În atare situație, instanța de fond bine a stabilit ca fiind aplicabile prevederile Legii nr.189/2000, pentru că la data nașterii sale, 2 septembrie 1942, intimatul a avut, asemenea părinților săi, statutul juridic de refugiat.
În consecință, intimatul „care s-a născut în perioada de refugiere” al părinților săi, a suferit împreună cu aceștia efectele strămutării din localitatea de domiciliu, fiind îndreptățită să beneficieze de prevederile Legii nr. 189/2000.
Față de considerentele expuse și constatând că potrivit art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., nu există motive de casare a hotărârii atacate, Curtea va respinge ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj, împotriva sentinței civile nr. 515 din 20 noiembrie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2003.