Asupra cererii de revizuire de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Petiționarul T.F. a chemat în judecată Ministerul Justiției. pentru a se constata refuzul acestuia de a răspunde la cererea adresată Comisiei de Cercetare și Constatare a Abuzurilor Regimului Comunist, privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă.
Curtea de Apel București, prin sentința civilă nr. 1635 din 23 noiembrie 2000, a respins ca neîntemeiată cererea, reținând că la data de 22 noiembrie 2000, Ministerul Justiției a comunicat copia răspunsului către petiționar, prin care se menționa că actele depuse au fost insuficiente pentru a dovedi măsurile abuzive la care a fost supus.
}mpotriva sentinței astfel pronunțate, petiționarul a declarat recurs, iar prin decizia nr. 2351 din 14 iunie 2001. secția de contencios administrativ a Curții Supreme de Justiție a admis cererea, a casat hotărârea judecătorească atacată și a trimis cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe de fond.
Curtea Supremă de Justiție a reținut că prima instanță a purtat litigiul între petiționar și Ministerul Justiției, deși acesta asigura numai Secretariatul Comisiei, care trebuia să fie parte în proces.
În rejudecarea fondului, curtea de apel, prin sentința civilă nr. 1658 din 5 decembrie 2002, a admis plângerea, obligând Comisia pentru constatarea calității de luptător în Rezistența Comunistă, să soluționeze cererea reclamantului prin decizie motivată, iar cererea de îndreptare a erorii materiale a fost respinsă.
S-a reținut că potrivit art. 6 din Regulamentul de funcționare a comisiei, aceasta are obligația să se pronunțe asupra cererilor adresate, în termen de 30 zile, prin decizie motivată; iar comisia nu a respectat dispoziția legii, în sensul că nu a soluționat cererea petiționarului.
Împotriva sentinței astfel pronunțate, petiționarul a declarat recurs soluționat de Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 3676 din 28 noiembrie 2002, care a respins calea de atac exercitată.
T.F., prin contestația în anulare și cererea de revizuire formulată împotriva deciziei nr. 3676/2002 susține că, greșit, instanța de recurs a considerat îndeplinită obligația Ministerului Justiției de a comunica răspunsul la petiția formulată, ceea ce constituie o eroare materială; a omis să cerceteze unul dintre motivele de casare, comunicarea răspunsului către Curtea de Apel București, de comisie și condamnarea abuzivă suferită.
Faptul că sentința pronunțată de instanța de fond nu era susceptibilă a fi atacată cu apel, obliga pe judecătorii recursului să analizeze cauza sub toate aspectele, iar instanțele nu au examinat obligația comisiei de a soluționa în termen de 30 zile, cererile adresate acesteia.
În ședința publică din 27 mai 2003, petiționarul califică cererea formulată- drept revizuire a deciziei sus-menționate a Curții Supreme de Justiție.
Cererea este nefondată și va fi respinsă pentru considerentele ce se vor expune.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care în condițiile prevăzute de art. 322 C. proc. civ., poate fi atacată o hotărâre a instanței de recurs, atunci când evocă fondul.
Nici una din situațiile prevăzute de art. 322 pct. 1-8 C. proc. civ., nu au fost evocate de petiționar, pentru a putea fi analizată decizia atacată, iar pe de altă parte, sunt supuse revizuirii numai hotărârile de fond, deoarece această cale de atac presupune o eroare de judecată în fond - cu excepția pct. 7 și 8.
Revizuirea nu este, așadar, o cale la îndemâna părții nemulțumite de hotărârea definitivă. Ea presupune condiții de admisibilitate, care dacă nu sunt întrunite, nu poate da satisfacție petiționarului.
Analiza cererii în raport cu motivele de contestație în anulare – art. 318 C. proc. civ., determină lipsa de fundament a acesteia.
Calea extraordinară de atac menționată nu trebuie interpretată extensiv.
Caracterul definitiv sau irevocabil al unei hotărâri judecătorești nu este la discreția judecătorilor. El este stabilit de Legea organică în raport cu interesele sociale pe care le determină.
De aceea este irelevant când o instanță de judecată consemnează dacă hotărârea pronunțată e definitivă sau nu, irevocabilă sau nu, acest caracter fiind stabilit de lege. De aceea nu se poate aprecia drept o omisiune în cercetarea motivelor de recurs, faptul că în dispozitivul sentinței nu s-a consemnat că aceasta este definitivă.
Sub aspectul soluționării pe fond a litigiului, nemulțumirea petiționarului cu privire la modul de rezolvare a cererii sale, nu dă dreptul la examinarea unei hotărâri irevocabile. Instanța de recurs a analizat răspunsul comisiei și ministerului, și în considerația caracterului devolutiv al recursului, stabilit prin art. 3041 C. proc. civ. Aceasta, însă, nu poate depăși nici limitele în care partea poate să dispună de cererea sa, dar nici interesul pentru care petiționarul formulează acțiunile.
Interesul petiționarului, prin cererea adresată instanțelor judecătorești, a fost satisfăcut. Acestea au obligat autoritatea administrativă specializată să analizeze și să răspundă în termenul prevăzut de lege, asupra petiției adresate. Fondul cauzei, dacă petiționarul are calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, nu poate fi dezbătut, pentru că nu face obiectul litigiului de față.
Astfel contestația în anulare și cererea de revizuire împotriva deciziei nr. 3676 din 28 noiembrie 2002, pronunțată de secția de contencios administrativ a Curții Supreme de Justiție, sunt nefondate și vor fi respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de T.F., împotriva deciziei nr. 2351 din 14 iunie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2003.