Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Cluj, sub nr. 748 din 10 martie 1997, reclamanta SC S. SRL Baia Mare a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Garda Financiară, secția Maramureș, anularea deciziei nr. 243 din 28 februarie 1997 emisă de Ministerul Finanțelor Publice, prin care a fost menținută în sarcina sa o obligație financiară către bugetul de stat, în sumă de 435.434.901 lei, reprezentând accize, majorări de întârziere și penalitate fiscală aplicată conform art. 12 din Legea nr. 87/1994, așa cum aceasta a fost stabilită prin procesul-verbal de control nr. 16 din 15 iulie 1996, întocmit de comisarii Gărzii Financiare, secția Maramureș. Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâților la restituirea taxei de timbru aferentă procedurii administrativ-jurisdicționale prealabile, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat următoarele:
- în perioada 9 – 11 iulie 1996, comisarii Gărzii Financiare, secția Maramureș, au efectuat un control la sediul societății, în legătură cu modul în care aceasta a respectat prevederile Legii nr. 42/1993 privind accizele la produse din import și din țară și cele ale Legii nr. 87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale.
- controlul a fost efectuat de un organ necompetent, întrucât art. 15 din Legea nr. 30/1991 privind organizarea și funcționarea Controlului Financiar de Stat și a Gărzii Financiare, prevede că o asemenea competență de control revine doar organelor direcției generale teritoriale a finanțelor publice și controlului financiar de stat, precum și celor ale Ministerului Finanțelor, singurele în măsură să dispună agenților economici contribuabili, vărsarea la bugetul de stat a impozitului și a altor obligații financiar-fiscale datorate acestuia;
- deși din actul de control rezultă că furnizorul de băuturi alcoolice către societate și anume, SC L.I. SRL nu există, obligația de plată a accizelor a fost transmisă asupra sa în calitate de societate cumpărătoare, cu toate că legislația în materie nu prevede o asemenea obligație;
- recunoașterea făcută de administratorul societății, în sensul că în unitate s-a adus alcool etilic pentru procesare, nu este de natură să transfere obligația de plată a accizelor de la furnizor la beneficiar, întrucât relația sa cu furnizorul ține de caracterul privat al firmei și o privește numai pe aceasta.
Prin sentința civilă nr. 27 din 24 ianuarie 2001, instanța de fond, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantei și, în consecință: a anulat decizia nr. 243 din 28 februarie 1997 emisă de Ministerul Finanțelor, precum și procesul-verbal de control nr. 16 din 15 iulie 1996 întocmit de Garda Financiară, secția Maramureș; a dispus restituirea către reclamantă a taxei de timbru de 8.708.498 lei și a obligat pârâții la plata în solidar a sumei de 29.725.000 lei cheltuieli de judecată ,reprezentând onorariul de avocat, în favoarea reclamantei.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
- prin controlul efectuat la data de 15 iulie 1996 la societatea reclamantă, Garda Financiară, secția Maramureș nu și-a depășit competența stabilită prin Legea nr. 30/1991 întrucât, potrivit art. 15 lit. a) din această lege, Garda Financiară exercită controlul operativ și inopinat și în ceea ce privește aplicarea și exercitarea legilor fiscale și a reglementărilor vamale, urmărind împiedicarea oricărei sustrageri sau eschivări de la plata impozitelor și taxelor;
- conform facturilor nr. 6633152 din 2 decembrie 1994 și nr. 6633151 din 1 februarie 1995, reclamanta s-a aprovizionat cu băuturi alcoolice vrac (rom, vodcă, rachiu alb și lichior) de la o firmă din București care s-a dovedit a fi inexistentă, nefiind înregistrată la Oficiul pentru Registrul Comerțului București;
- prin nota explicativă dată organului de control de către administratorul societății reclamante, acesta a recunoscut că, în realitate, societatea a fost aprovizionată cu alcool etilic, iar nu cu băuturi alcoolice și că alcoolul a fost procesat, urmând ca ulterior să încheie un contract în acest sens;
- cum în cauză au fost sesizate organele de urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută la art. 18 din Legea nr. 42/1993, de neînregistrare a operațiunilor supuse accizelor și care a avut drept consecință diminuarea acestei obligații față de bugetul de stat și cum prin sentința penală nr. 2187 din 7 decembrie 1999 a Judecătoriei Baia Mare, menținută în apel, s-a reținut că administratorul societății reclamante nu avea obligația de a calcula și achita accizele pentru bugetul de stat, rezultă că decizia emisă de Ministerul Finanțelor Publice în soluționarea contestației reclamantei ,este neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Garda Financiară, secția Maramureș, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
Prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă a susținut următoarele:
- sentința instanței de fond se bazează pe o hotărâre penală, în legătură cu care nu se menționează dacă a rămas irevocabilă, nefiind aduse elemente probatorii în acest sens;
- la adoptarea soluției, instanța de fond nu a ținut seama de reglementarea legală în materie, respectiv art. 1 din Legea nr. 42/1993, în vigoare la acea dată, din care rezultă că prin procesarea și comercializarea băuturilor alcoolice, agentul economic devine plătitor de accize.
Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 2109 din 6 iunie 2002, a admis recursul, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând că instanța de fond ar fi trebuit să examineze răspunderea care revine agentului economic controlat, în raport cu faptele constatate de organul de control și cu normele legale incidente cauzei, respectiv art. 1 din Legea nr. 42/1993, în vigoare la data controlului.
Procedând la rejudecarea cauzei în fond, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea reclamantei ca fiind neîntemeiată.
Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
- nu poate fi reținut motivul de nelegalitate invocat de reclamantă, în sensul depășirii competenței Gărzii Financiare, întrucât potrivit art. 14, 15 și 17 din Legea nr. 30/1991, aceasta este un organ prin care se realizează controlul operativ și inopinat în legătură cu aplicarea și executarea legilor fiscale, control ce se efectuează în locurile în care se află bunurile sau se desfășoară activități care fac obiectul impozitării;
- din situația întocmită de organul de control rezultă că în lunile decembrie 1994 și februarie 1995, reclamanta este cea care a comercializat băuturi alcoolice în calitate de proprietar, iar nu societatea comercială de la care a preluat marfa;
- din aceeași situație întocmită de organul de control rezultă că în lunile decembrie 1994 și februarie 1995, reclamanta nu a achitat accizele pentru băuturile alcoolice comercializate, încălcând astfel, prevederile art. 1 din Legea nr. 42/1993.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC S. SRL Baia Mare, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs formulate în scris, recurenta a susținut următoarele:
- instanța de fond nu a reținut autoritatea de lucru judecat a sentinței penale nr. 2181 din 7 decembrie 1999 a Judecătoriei Baia Mare și menținută de decizia penală nr. 242 A din 7 iunie 2000 a Tribunalului Maramureș, prin care s-a constatat lipsa sa de vinovăție în ceea ce privește necalcularea și nevirarea accizelor pentru băuturile alcoolice spirtoase în discuție;
- aprecierea instanței de fond cu privire la legalitatea procesului-verbal de control întocmit de Garda Financiară, secția Maramureș, este greșită în raport cu reglementarea art. 17 din Legea nr. 30/1991 care nu prevede pentru Garda Financiară atribuții în legătură cu impozitele și taxele datorate bugetului de stat, acestea revenind direcției generale a finanțelor publice și controlului financiar de stat teritoriale, precum și organelor de control ale Ministerului Finanțelor. În sensul nulității procesului-verbal de control, recurenta a mai invocat și faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la depășirea duratei controlului;
- aprecierea instanței de fond, potrivit căreia reclamanta are obligația de a plăti accize pentru băuturile alcoolice comercializate în lunile decembrie 1994 și februarie 1995, sunt greșite în raport cu prevederile Normelor metodologice nr. 5188 din 19 iulie 1992 ale Ministerului Finanțelor, potrivit cărora momentul datorării accizelor îl constituie data emiterii facturii.
Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate și cu dispozițiile legale incidente cauzei, această instanță constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în cele ce urmează:
Faptul că prin sentința penală nr. 2181 din 7 decembrie 1999 a Judecătoriei Baia Mare, s-a dispus achitarea administratorului societății supuse controlului Gărzii Financiare, pe considerentul că activitatea desfășurată de aceasta nu prezintă un caracter infracțional, sub aspectul infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 10 din Legea nr. 87/ 1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 87/1994, nu este de natură să înlăture obligația societății controlate de a plăti accize la bugetul de stat pentru băuturile alcoolice produse sau comercializate.
Obligația societății de a plăti taxele speciale de consumație, denumite accize, este o obligație distinctă care decurge din reglementarea art. 1 din Legea nr. 42/1993 privind accizele la produsele din import și din țară, în vigoare la acea dată, astfel că autoritatea de lucru judecat invocată de recurentă este neîntemeiată.
Susținerile recurentei privind nelegalitatea procesului-verbal de control nr. 16 din 15 iulie 1996, întocmit de comisarii Gărzii Financiare, secția Maramureș, în sensul că acest organ al autorității publice nu ar avea atribuții în ceea ce privește impozitele și taxele datorate bugetului de stat, nu pot fi însușite de această instanță.
Potrivit art. 14 și 15 din Legea nr. 30/1991 privind organizarea și funcționarea controlului financiar și a Gărzii Financiare, aceasta din urmă este un organ de control financiar militarizat care funcționează în cadrul Ministerului Finanțelor Publice și exercită un control operativ și inopinat în legătură cu aplicarea și exercitarea legilor fiscale și a reglementărilor vamale, urmărind împiedicarea oricărei sustrageri sau eschivări de la plata impozitelor și taxelor.
În consecință, Garda financiară, exercitând un asemenea control, poate să dispună virarea obligațiilor financiar-fiscale la bugetul de stat.
Cât privește depășirea duratei controlului, aceasta a fost determinată de complexitatea aspectelor verificate, în condițiile în care s-a constatat că societatea controlată a achiziționat băuturi alcoolice spirtoase de la un agent comercial privat care, în realitate, nu există.
Depășirea duratei controlului în condițiile arătate nu poate avea drept consecință anularea actului de control, astfel că invocarea acestui motiv de nulitate este neîntemeiată.
Nici motivul de recurs invocat de recurentă pe fondul cauzei nu poate fi primit.
Achiziționarea de către societatea reclamantă, în lunile decembrie 1994 și februarie 1995, a unor cantități de băuturi alcoolice spirtoase vrac pentru a fi procesate, s-a făcut fără ca marfa să fi fost însoțită de documente de livrare și expediție completate și întocmite cu respectarea cerințelor legii, așa cum în mod corect a constatat și organul de control. Acceptarea primirii unor băuturi alcoolice spirtoase, în asemenea condiții, implică preluarea tuturor riscurilor de către reclamantă, inclusiv pe cel al suportării taxelor speciale de consumație, denumite accize.
Preluarea obligației de plată este determinată de raportul juridic de drept fiscal dintre reclamantă, în calitate de agent economic contribuabil și autoritatea financiar fiscală teritorială, cu atribuții în verificarea, stabilirea și achitarea obligațiilor financiar fiscale către bugetul de stat.
Chiar și în situația nepreluării riscului, reclamanta datorează accize, în conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 42/1993, în vigoare la acea dată. Așa cum rezultă din situația întocmită de organul de control, în lunile decembrie 1994 și februarie 1995, reclamanta a comercializat băuturi alcoolice produse de ea, fără să achite accizele aferente, încălcând astfel prevederile art. 1 din Legea nr. 42/1993.
Față de considerentele expuse și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat va fi respins, iar sentința instanței de fond va fi menținută ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC S. SRL Baia Mare împotriva sentinței civile nr. 565 din 4 decembrie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 mai 2003.