Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acțiunea adresată Tribunalului Iași la data de 1 februarie 2002, reclamantul P.Ș. a chemat în judecată pe pârâții Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Inspectoratul Județean Iași al Poliției de Frontieră, solicitând obligarea acestora la plata unor drepturi bănești, reprezentând diferențe de salariu pe perioada 1 martie 1999 – 31 mai 2000 și diferența de pensie, începând cu data de 31 mai 2000, precum și recalcularea cuantumului pensiei, sume cuvenite, întrucât măsura retrogradării din funcția de comandant de unitate militară, dispusă la 1 martie 1999, este nejustificată.
La data de 18 martie 2002, reclamantul și-a precizat acțiunea, solicitând anularea actului administrativ de retrogradare din funcție și acordarea tuturor drepturilor bănești cuvenite și arătând că renunță la judecarea celorlalte capete de cerere.
Tribunalul Iași, prin sentința nr. 386 din 18 martie 2002, a dispus declinarea competenței în favoarea Curții de Apel Iași.
Această din urmă instanță, prin sentința nr. 115 din 2 decembrie 2002, a respins acțiunea precizată, ca tardiv formulată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că la data de 1 martie 1999, reclamantul a fost eliberat din funcția de conducere deținută, prin Ordinul nr. S/27677/1999, fiind numit în alte funcții în cadrul Brigăzii nr. 3 Grăniceri Iași. Ulterior, prin Ordinul nr. S/02294 din 31 mai 2000, reclamantul a fost trecut în rezervă, cu drept la pensie, reținându-i-se o vechime în structuri militare de 34 ani și 11 zile.
Instanța de fond a mai constatat că reclamantul s-a adresat forurilor în drept, contestând măsura retrogradării din funcție, ceea ce dovedește că a avut cunoștință de măsura dispusă, pe care, însă, a contestat-o la tribunal, cu depășirea termenului de un an prevăzut de lege.
împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul P.Ș., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, reclamantul a învederat că, de fapt, obiectul acțiunii sale îl constituie reparațiile bănești la care avea dreptul, ca urmare a destituirii sale abuzive și nedrepte, întrucât față de calitatea sa de pensionat medical, anularea actului administrativ nu mai are eficiență.
Oricum reclamantul a arătat că Ordinul nr. S/27677 din 1 martie 1999 nu i-a fost comunicat, luând cunoștință de conținutul actului la data depunerii întâmpinării de către pârâți, astfel încât în mod greșit s-a reținut tardivitatea acțiunii.
Examinând cauza în raport cu motivele invocate și având în vedere prevederile art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Instanța de fond a reținut în mod justificat tardivitatea formulării acțiunii, întrucât a fost promovată cu depășirea termenelor prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990.
Susținerea din recurs, în sensul că ordinul de eliberare din funcția de conducere nu a fost comunicat, nu poate fi reținută din chiar conținutul acțiunii, rezultând că reclamantului i s-a adus la cunoștință această măsură, pe care a contestat-o la eșaloanele superioare ale poliției în perioada martie - septembrie 1999, astfel cum rezultă din răspunsurile primite.
Cât privește împrejurarea că, de fapt, reclamantul a solicitat drepturile bănești de care a fost privat, sentința este corectă, aceste despăgubiri neputând fi acordate dacă nu se constată nelegalitatea actului administrativ din care decurg, întrucât potrivit art. 11 din Legea nr. 29/1990, instanța hotărește asupra daunelor numai în cazul admiterii cererii de anulare a actului.
Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de P.Ș. împotriva sentinței civile nr. 115/CA din 2 decembrie 2002 a Curții de Apel Iași, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 mai 2003.