Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la 13 decembrie 2002, reclamanta R.V., a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Bihor, solicitând anularea hotărârii nr. 758 din 23 aprilie 2002, emisă de aceasta și obligarea de a i se recunoaște calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000.
În motivarea cererii, reclamanta a susținut că s-a născut în localitatea de refugiu a părinților săi și că împreună cu aceștia a suferit privațiunile datorate persecuției din motive etnice.
Prin sentința civilă nr. 10 din 7 aprilie 2003, Curtea de Apel Oradea a respins ca tardivă acțiunea, reținând că potrivit confirmării de primire sub semnătură, reclamantei i s-a comunicat hotărârea contestată la 13 mai 2002, dată în raport cu care formularea acțiunii la 13 decembrie 2002 s-a făcut cu depășirea termenului de 30 de zile, prin art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs R.V., care a susținut, în esență, că a fost în imposibilitate să conteste în termen hotărârea, în perioada 25 mai 2002 – decembrie 2002, fiind plecată din localitate.
Recursul nu este fondat.
Dispozițiile art. 7 din Legea nr. 189/2000 sunt imperative.
Ca atare, nerespectarea lor, a fost corect sancționată de instanța fondului.
Recurenta însăși recunoaște că a plecat din localitate la 25 mai 2002, dată până la care ar fi putut formula cerere de recurs împotriva hotărârii nr. 758/2002, primită de ea la 13 mai 2002. Aceasta, cu atât mai mult, cu cât nu se invocă și dovedește nici o cauză ar fi împiedicată să se încadreze în acest interval de timp.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de R.V. împotriva sentinței civile nr. 10/CA/2003 din 7 ianuarie 2003 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 mai 2003.