Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 13 decembrie 2002, reclamantul Z.V. a solicitat anularea hotărârii nr. 2524 din 25 octombrie 2002 prin care pârâta – Casa Județeană de Pensii Bihor-Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 a refuzat să-i recunoască acestuia calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că:
-s-a născut la data de 21 iulie 1943 în municipiul Arad, în perioada refugiului părinților săi din localitatea de domiciliu – Gepiu, județul Bihor, refugiu ce a avut loc pe fondul evenimentelor istorice care s-au produs în septembrie 1940 când zona Ardealului de Nord a trecut sub jurisdicția statului ungar;
-refuzul pârâtei de a-i recunoaște calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de legea sus-menționată este nejustificat în condițiile în care, el reclamantul, a fost obligat să trăiască în refugiu, împărtășind situația părinților săi.
Pârâta, prin întâmpinarea depusă a solicitat respingerea acțiunii, susținând că la data refugiului, reclamantul nu a existat ca persoană fizică, astfel că efectele strămutării nu pot fi extinse și cu privire la acesta.
Prin sentința civilă nr. 11 /CA/2003 din 7 ianuarie 2003, instanța sesizată, Curtea de Apel Oradea a admis acțiunea reclamantului și, în consecință, a anulat actul administrativ emis de pârâtă, obligând-o pe aceasta să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
-situația de refugiați pe care au avut-o părinții reclamantului este sinonimă cu cea de strămutat în altă localitate decât cea de domiciliu, prevăzută la art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, fiind vorba de o persecuție din motive etnice;
-reclamantul s-a născut în perioada refugiului părinților săi, fapt necontestat de pârâtă și a suferit împreună cu aceștia consecințele strămutării din localitatea de domiciliu, astfel că acțiunea sa este întemeiată, urmând a fi admisă în baza art. 1 și art. 11 din Legea nr. 29/1990.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta- Casa Județeană de Pensii Bihor, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
Prin motivele de recurs , pârâta a susținut, în esență, că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit prevederile Legii nr. 189/2000 cu modificările și completările ulterioare, acestea referindu-se la persoane care au suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutate sau nevoite să se refugieze în altă localitate decât cea de domiciliu, ori, reclamantul nu era născut la data la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu.
Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate și cu dispozițiile legale incidente pricinii, această instanță constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1, lit. c) din Legea nr. 189/2000, din prevederile acestei legi beneficiază orice cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, constând în strămutarea în altă localitate decât cea de domiciliu.
Din conținutul textului de lege menționat rezultă că, în ceea ce privește acordarea drepturilor compensatorii, nu se face nici o diferențiere în legătură cu persoanele care, din motive etnice, au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, „legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice” în această categorie intrând în mod implicit și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați.
Cum în cauză s-a făcut dovada că reclamantul s-a născut în perioada refugiului părinților săi, acesta, începând cu data nașterii sale, respectiv, 21 iulie 1943, a împărtășit situația părinților refugiați, suportând consecințele refugiului care implicit s-au răsfrânt și asupra sa.
Pentru considerentele arătate, sentința instanței de fond va fi menținută ca legală și temeinică, iar recursul declarat va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr. 11/CA/2003 din 7 ianuarie 2003 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 mai 2003.