Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 61 pronunțată la data de 29 aprilie 2002 în dos. nr. 1199/2001, Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC E. SRL Galați, în contradictoriu cu Ministrul Finanțelor Publice și a anulat decizia nr. 934 din 25 iunie 2001 emisă de acest Minister, exonerând-o pe reclamantă de la plata sumei de 603.579.813 lei pentru anul 2000, cheltuieli cu ratele de leasing.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut că, prin acțiunea formulată, societatea comercială reclamantă a cerut anularea deciziei nr. 934 din 25 iunie 2001 emisă de Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală pentru Soluționarea Contestațiilor, prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva procesului-verbal încheiat la data de 5 martie 2001, fiind menținută măsura privind nedeductibilitatea sumelor de 603.579.813 lei și, respectiv, 1.120.013.735 lei, reprezentând cheltuieli făcute pentru achitarea ratelor de leasing pentru anii 1999 și 2000.
Admițând acțiunea și anulând actul administrativ jurisdicțional atacat, instanța de fond a motivat, însușindu-și punctul de vedere al expertului contabil că, în cauză, contractul de leasing a fost încheiat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 99/1999, care a modificat O.G. nr. 51/1997, astfel că ratele achitate sunt deductibile integral și nu doar în limita cotei de amortisment.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați (D.G.F.P. Galați), în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice, susținând, în esență, că instanța de fond:
- a soluționat cauza fără participarea procurorului care era obligatorie, potrivit prevederilor art. 12 din O.U.G nr. 13/2001, aprobată prin Legea nr. 506/2001;
- nu s-a pronunțat în legătură cu excepția ridicată de reclamantă cu privire la tardivitatea emiterii deciziei nr. 934 din 25 iunie 2001, în raport cu prevederile art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 13/2001;
- a pronunțat o hotărâre greșită, ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale în materie, cu privire la contractul de leasing și la impozitul pe profit.
Recursul este întemeiat pentru motivele care vor fi arătate în continuare.
În ceea ce privește primul motiv de recurs, rezultă că acesta este neîntemeiat, din încheierea din 22 aprilie 2002, când au avut loc dezbaterile asupra fondului, rezultă că procurorul a participat și a pus concluzii în cauză.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv, rezultă că este neîntemeiat întrucât, potrivit prevederilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanța este obligată să pronunțe mai întâi numai asupra excepțiilor dirimante, or, în cauză, așa-zisa excepție la tardivitate se referea la un termen de recomandare prevăzut de art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 13/2001.
În ceea ce privește motivul de recurs vizând fondul cauzei, rezultă că este întemeiat.
Este necontestat că societatea comercială intimată, la sfârșitul anului 1999, a dedus din profitul impozabil suma de 1.151.462.171 lei, iar la sfârșitul anului 2000 a dedus suma de 1.524.965.504 lei. Organele de control din cadrul Administrației Financiare a municipiului Galați au recalculat cheltuielile deductibile stabilind că, pentru anul 1999, nu este deductibilă suma de 603.579.813 lei, iar pentru anul 2000 suma de 1.120.013.735 lei, reținând că în cazul ratelor achitate pentru contractele de leasing sunt deductibile doar în limita amortizării calculate potrivit prevederilor Legii nr. 15/1994.
Societatea comercială intimată a achitat ratele respective, în baza contractului nr. 4866 din 25 mai 1999, încheiat cu S.N.F. G.N. SA, contract imobiliar de leasing cu clauză irevocabilă de vânzare, modificat și completat prin actul adițional nr. 3679 din 6 aprilie 2000.
În conformitate cu prevederile art. 4 alin. (12) din O.G. nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, republicată, modificate prin O.U.G. nr. 127/1999, în cazul contractelor de leasing sunt deductibile ratele la nivelul cheltuielilor cu amortizarea corespunzătoare duratei de utilizare prevăzute de Legea nr. 15/1994, precum și a dobânzilor plătite conform contractelor.
Ulterior, ca urmare a modificării prevederilor art. 4 din O.G. nr. 70/1994, republicată, cu modificările ulterioare, prin O.U.G. nr. 217/1999, la art. 4 alin (4) liniuța a doua s-a prevăzut că se admite deducerea la calculul profitului impozabil a chiriei, în cazul contractelor de leasing operațional și, respectiv, a amortizării și dobânzilor în cazul contractelor de leasing financiar.
Deci, până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 217 (M. Of. nr. 650/30.12.1999), în materie de regim fiscal, nu se făcea distincție între leasingul operațional și leasingul financiar.
Ulterior, prin Instrucțiunile privind metodologia de calcul al impozitului pe profit, aprobată prin H.G. nr. 402/2000, adoptată în temeiul art. 35 din O.G. nr. 70/1994, republicată, referitor la art. 4 alin. (4) liniuța a doua din ordonanță, s-a prevăzut ca regulă generală că încadrarea operațiunilor de leasing se realizează avându-se în vedere clauzele contractuale și prevederile O.G. nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing, republicată.
Dar, în privința operațiunilor de leasing imobiliar efectuate prin contractele cu clauză irevocabilă de vânzare, care au ca obiect utilizarea activelor ce aparțin societăților comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar, s-a prevăzut în mod expres că se supun regimului fiscal valabil pentru contractele de leasing financiar.
Astfel fiind, rezultă că instanța de fond a ajuns la concluzia că actul administrativ ar fi nelegal și că societatea comercială ar fi fost îndreptățită să deducă, din profitul impozabil, ratele(chiria) pentru contractul de leasing, în întregime, doar ca urmare a interpretării greșite a prevederilor legale citate mai sus.
În ceea ce privește expertiza contabilă, care a fost însușită de instanța de fond, rezultă că expertul contabil a ajuns la concluziile respective, procedând la interpretarea clauzelor contractului de leasing imobiliar și a prevederilor actelor normative în materie, ceea ce reprezintă o depășire a domeniului său de specialitate și o imixtiune în atribuțiile exclusive ale judecătorului.
Având în vedere considerentele de mai sus, recursul este întemeiat și va fi admis, sentința atacată va fi casată și rejudecând cauza, acțiunea va fi respinsă, actul administrativ atacat fiind legal și temeinic.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Galați, în nume propriu și al Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 61 din 29 aprilie 2002 a Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și, în fond, respinge acțiunea formulată de SC E.SRL Galați.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai 2003.