Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 74, pronunțată la data de 10 iunie 2002 în dosarul nr. 2293/2002, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, judecând după casare și respingând excepțiile cu privire la inadmisibilitatea acțiunii și a lipsei calității procesuale pasive a ministerului pârât, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta D.T.D., împotriva pârâților Ministerul Apelor și Protecției Mediului și a fostului ministru T.R.
Prin aceeași hotărâre, a dispus obligarea ministerului – prin conducătorul său – să plătească reclamantei suma de 15.047.760 lei, cu titlu de daune pentru executarea cu întârziere a sentinței civile nr. 167 din 25 august 1999, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, pe perioada 25 august 1999 – 19 septembrie 2000 și a respins cererea reclamantei pentru aplicarea unei amenzi de 500 lei pe zi de întârziere, conducătorului autorității administrative pârâte, potrivit prevederilor art. 100 alin. (2) din Legea nr. 29/1990.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel, judecând după casare, a reținut în esență, următoarele:
Prin acțiunea formulată și precizată cu ocazia rejudecării, reclamanta a chemat în judecată pe Ministrul Apelor și Protecției Mediului, precum și Ministerul Apelor și Protecției Mediului, cerând în temeiul art. 16 și 10 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, pe de o parte, obligarea la plata de daune rezultând din neexecutarea sentinței civile nr. 167 din 25 august 1999 și, pe de altă parte, aplicarea unei amenzi de 500 lei pe zi întârziere împotriva conducătorului ministerului.
Că, prin sentința civilă nr. 167 din 25 august 1999, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 2069 din 8 iunie 2000 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a fost admisă acțiunea reclamantei, a fost anulat actul administrativ atacat și a fost obligat Ministerul Apelor și Protecției Mediului să valideze rezultatele concursului din data de 20 mai 1999, la care reclamanta a fost declarată reușită pentru ocuparea postului de șef serviciu reglementări în Agenția de Protecție a Mediului Ploiești.
Că, deși autoritatea administrativă pârâtă era obligată să pună în executare hotărârea judecătorească în termen de 30 de zile de la data când aceasta a rămas irevocabilă (8 iunie 2000), executarea s-a realizat abia la data de 19 septembrie 2000, prin emiterea deciziei nr. 40 din 19 septembrie 2000 de către Agenția de Protecție a Mediului Ploiești. Această întârziere a fost de natură să-i producă reclamantei un prejudiciu în sumă de 15.047.760 lei, reprezentând diferența dintre salariul de inginer gradul I gradația II și cel ce i se cuvenea pentru funcția pe care fusese declarată reușită în urma concursului și care urmează să-i fie acoperit de către ministerul pârât.
Cu privire la cererea reclamantei, de aplicare a unei amenzi de 500 lei pe fiecare zi de întârziere, în sarcina conducătorului autorității administrative pârâte, instanța de rejudecare a reținut că este neîntemeiată și a respins-o ca atare.
Împotriva acestei soluții au formulat recursuri:
1. Ministerul Apelor și Protecției Mediului, susținând că hotărârea nu este legală, deoarece autoritatea administrativă competentă să pună în executare hotărârea judecătorească irevocabilă, era Agenția de Protecție a Mediului Ploiești, cea care a și emis, de altfel, decizia nr. 40 din 19 septembrie 2000, prin care reclamanta a fost numită în funcția pe care fusese declarată reușită la concursul din litigiu.
2. Fostul Ministru al Apelor și Protecției Mediului, pârâtul T.R., susținând, în esență, că în mod greșit acțiunea a fost admisă și față de el, deși autoritatea competentă să dispună executarea hotărârii judecătorești irevocabile, era șeful Agenției de Protecție a Mediului Ploiești, care a și emis decizia nr. 40 din 19 septembrie 2000. Pe de altă parte, a mai arătat că instanța de fond, în mod corect, a respins cererea de amendare a sa cu 500 lei pe zi de întârziere, ca fiind neîntemeiată, dar greșit a fost obligat să plătească daune reclamantei.
Recursul formulat de Ministerul Apelor și Protecției Mediului este neîntemeiat și va fi respins ca atare.
Este necontestat că actul administrativ atacat prin acțiune și anulat prin sentința civilă nr. 167 din 25 august 1999, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, a fost emis de Ministerul Apelor și Protecției Mediului, care a fost obligat să valideze rezultatul concursului din 20 mai 1999, la care reclamanta fusese declarată reușită pentru ocuparea funcției de șef de serviciu.
Este adevărat că decizia nr. 40 din 19 septembrie 2000 pentru numirea intimatei-reclamante în funcția de șef de serviciu, a fost emisă de șeful Agenției pentru Protecția Mediului potrivit competențelor sale legale privind numirea în funcție a funcționarilor publici din subordine, dar acest lucru s-a realizat ca urmare a comunicării ce i-a fost făcută prin adresa nr. 51416/U.L. din 19 septembrie 2000 a Direcției Generale de Resurse și Dezvoltare din cadrul Ministerului Apelor și Protecției Mediului.
Pe de altă parte, așa cum rezultă din ansamblul prevederilor H.G. nr. 104/1999 privind organizarea și funcționarea fostului Minister al Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului, în vigoare la data respectivă, Agenția pentru Protecția Mediului Ploiești era un serviciu public deconcentrat la nivelul județului, făcând parte din structura teritorială a ministerului și subordonată ierarhic.
Astfel fiind, apărarea recurentei, cum că răspunderea pentru executarea cu întârziere a hotărârii judecătorești s-ar afla în sarcina șefului Agenției pentru Protecția Mediului Ploiești, este neîntemeiată și, în mod corect nu a fost însușită de instanța de fond, din moment ce nu s-a produs nici o dovadă că acesta nu s-ar fi conformat ordinului ierarhic de executare a acelei hotărâri.
Dimpotrivă, așa cum s-a arătat, decizia nr. 40 din 19 septembrie 2000 a fost emisă de șeful agenției în aceeași zi în care organul ierarhic-superior i-a transmis adresa nr. 51416/VL din 19 septembrie 2000.
În concluzie, în mod judicios instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a ministerului și a admis în parte acțiunea, acordând reclamantei daune pentru întârziere.
Recursul formulat de recurentul pârât T.R. este întemeiat pentru motivele ce vor fi prezentate în continuare.
În conformitate cu prevederile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ, temeiul legal al acțiunii formulată de reclamantă, în cazul în care termenul prevăzut de alin. (1) nu este respectat, se va aplica conducătorului autorității administrative sancțiunea prevăzută de art. 10 alin. (3) (amenda de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere nejustificată), iar reclamantului i se vor acorda daune pentru întârziere.
Instanța de fond, așa cum s-a arătat, a respins cererea reclamantei, de aplicare a amenzii de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere în sarcina conducătorului ministerului pârât, dar a dispus obligarea ministerului – prin conducătorul său – de a plăti reclamantei, daunele de întârziere.
Or, invocând prevederile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, ca temei legal al acțiunii sale, reclamanta nu putea obține obligarea conducătorului autorității administrative, care ar fi fost posibilă legal doar în temeiul art. 13 alin. (1) din aceeași lege și în limita dovedirii vinovăției acestuia.
De altfel, instanța de fond nu a motivat în nici un mod în ce a constat vinovăția recurentului-pârât care să fi constituit temeiul răspunderii sale pentru daunele respective.
În concluzie, recursul formulat de recurentul pârât T.R. va fi admis și sentința atacată va fi modificată, în sensul înlăturării obligației sale la plata daunelor la care a fost obligat Ministerul Apelor și Protecției Mediului, în favoarea reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de R.T. împotriva sentinței civile nr. 74 din 10 iunie 2002 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și comercială.
Modifică sentința, în sensul că înlătură măsura obligării recurentului la plata daunelor.
Respinge ca nefondat recursul declarat de Ministerul Apelor și Protecției Mediului.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai 2003.