Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată de reclamanta SC B.T. SA, în prezent Compania B.T. SA, sucursala Timișoara, a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, să se dispună hotărârea ce se va pronunța, anularea deciziei nr. 230 din 22 martie 2002 și a procesului-verbal de control nr. 4730 din 28 noiembrie 2001, precum și exonerarea sa de plata debitelor de 20.398.512.319 lei ,impozit pe profit și 1.313.172.444 lei, impozit pe dividende.
A susținut reclamanta că s-a privatizat în anul 1995 prin metoda MEBO, încheindu-se cu F.P.S. contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni, nr. 314 din 21 iunie 1995, în baza Legii nr. 74/1994 și potrivit art. 50 din acest act normativ beneficiază de reducerea cu 50% a impozitului pe profit și scutirea de la plata impozitului pe dividende, pe durata derulării contractului, respectiv până la 30 iunie 2005. A mai precizat că față de aceste prevederi legale, în mod greșit s-a apreciat de organele de control și apoi de Ministerul Finanțelor Publice, că nu mai beneficiază de aceste facilități prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 38/1997 și O.U.G. nr. 88/1997.
Prin sentința nr. 368 din 26 noiembrie 2002, Curtea de Apel Timișoara secția comercială și de contencios administrativ, instanța învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de la Tribunalul Timiș, a admis în parte acțiunea și a anulat în parte decizia nr. 230/2002 emisă de Ministerul Finanțelor Publice și procesul-verbal de control nr. 4730/2001 al Direcției Generale a Finanțelor Publice Timiș, în ceea ce privește obligarea reclamantei la plata către bugetul de stat a următoarele sume: 943.988.215 lei, impozit pe profit; 319.584.563 lei, majorări întârziere aferente și 4.719.941 lei, cu titlu de penalități.
A respins ca inadmisibilă cererea cu privire la suma de 1.313.172.444 lei pe dividende.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că organele de control, în mod corect, au înlăturat aplicarea facilităților prevăzute de art. 50 din Legea nr. 74/1994, în speță fiind de aplicat clauzele contractului de privatizare ce a avut în vedere aceste prevederi legale la data încheierii lui, iar în ceea ce privește impozitul pe dividende, reclamanta nu a formulat contestație conform art. 4 din O.U.G. nr. 13/2000, situația în care nefiind urmată procedura prealabilă, contestarea direct la instanță este inadmisibilă.
În raport de soluție nu s-a mai analizat și compensarea pretinsă de reclamantă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice, în baza delegației de reprezentare acordată de reclamantă.
În recursul Direcției Generale a Finanțelor Publice Timiș declarat în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice, se critică sentința pentru nelegalitate, considerând că instanța a interpretat greșit aplicarea legii, dispunând anularea actului de control pentru impozitul pe profit și a majorărilor de întârziere și penalizării, față de prevederile expuse de O.U.G. nr. 88/1997.
Reclamanta-recurentă Compania B.T. SA, sucursala Timișoara, critică soluția ca fiind nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii în ceea ce privește impozitul pe dividende, în procesul-verbal de control nefiind dispusă vreo măsură în legătură cu acest impozit, deoarece suma era achitată.
Se mai susține de recurenta-reclamantă în sensul art. 304 pct. 7 și 10 C. proc. civ., ca motive de casare, că sentința se bazează pe o motivare contradictorie și nu s-a pronunțat asupra cererii sale referitoare la compensarea solicitată, ca urmare a sumelor plătite în plus, deși conform legii era scutită în perioada 1997 - 2000, adică 20.398.512.349 lei, impozit pe profit și respectiv 1.313.172.444 lei, impozit pe dividende, după cum sentința este nelegală și pentru menținerea penalizărilor și majorărilor aplicate la sume nedatorate.
Analizând recursul Direcției Generale a Finanțelor Publice Timiș, declarat în nume propriu și al Ministerului Finanțelor Publice, în raport de motivele invocate și raportat la prevederile art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că acesta este fondat pentru considerentele ce se expun.
Prin actele contestate de C. B.T. SA, sucursala Timișoara, organele Ministerului Finanțelor Publice au constatat că ,în perioada 1997 - 2000, aceasta nu beneficiază de reducere impozit pe profit, în sumă de 20.398.512.349 lei și de 1.313.172.444 lei, impozit pe dividende, că interpretarea conducerii societății privind compensarea cu aceste plăți care nu le datorează, pentru că beneficiază de prevederile art. 50 din Legea nr. 77/1994, până în iunie 2005, nu este legală.
De asemenea, actele de control au contestat alte obligații neachitate, în total suma fiind 28.196.787.299 lei. Curtea de Apel Timișoara secția comercială și de contencios administrativ, în soluția sa, a considerat că măsurile luate de organele de control și măsurile dispuse sunt nejustificate și nelegale, în ceea ce privește nerecunoașterea de către acestea ca fiind aplicabile reducerile de impozit pe profit cu 50%, prevăzute de art. 50 din Legea nr. 77/1997.
Soluția astfel pronunțată este nelegală, iar critica adusă de recurenta-pârâtă, întemeiată.
În conformitate cu dispozițiile art. 44 din O.U.G. nr. 88/1997, privind privatizarea societăților comerciale, pe data intrării în vigoare a acesteia a fost abrogată Legea nr. 77/1994 și alte acte normative.
În conformitate cu prevederile art. 78 și 107 alin. (4) din Constituție, legile, ca și hotărârile și ordonanțele guvernului intră în vigoare din momentul publicării lor în Monitorul Oficial sau prin excepție, la o dată prevăzută în textul actului normativ. Din momentul intrării în vigoare, ele sunt de imediată aplicabilitate, ceea ce confirmă principiul neretroactivității, consfințit și în art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală.
Supraviețuirea vechii legi, constituie o derogare de la dreptul comun de aplicare imediate a legii noi și ca atare, ea trebuie precizată expres de către legiuitor.
În speță, abrogarea facilităților fiscale de care a beneficiat reclamanta-recurentă în temeiul art. 50din Legea nr. 77/1994, a fost expresă și a privit în întregime prevederile acestei legi, exprimând fără echivoc voința legiuitorului de a înlătura beneficiul aplicării lor pentru viitor.
A considera că pentru situațiile juridice născute sub imperiul legii abrogate se continuă aplicarea acestor facilități, echivalează cu o ultractivitate a unor norme abrogate.
Legile fiscale, ca și facilitățile fiscale ce constituie un beneficiu al unor asemenea legi, menținerea sau înlăturarea lor rămâne la aprecierea exclusivă a legiuitorului.
Astfel, din momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 88/1997, facilitățile prevăzute în art. 50 din Legea nr. 77/1994, și-au încetat aplicabilitatea pentru viitor.
Prin această măsură nu se încalcă principiul tempus regit actum, pentru că ea se aplică situațiilor juridice obiective legale, al căror conținut este stabilit de lege și asupra cărora legea nouă are un efect imediat. Astfel fiind, în raport de aceste considerente, se constată că recursul Direcției Generale a Finanțelor Publice Timiș, în nume propriu și al Ministerului Finanțelor Publice, declarat împotriva sentinței nr. 368/2002 este fondat și pe cale de consecință, Curtea îl va admite, va casa acea sentință, iar pe fond va respinge acțiunea reclamantei Compania B.T. SA, sucursala Timișoara.
În ceea ce privește recursul reclamantei-recurente, acesta este nefondat.
În ceea ce privește aplicarea pretinsă de către aceasta, a facilităților prevăzute de art. 50 din Legea nr. 77/1994, este stabilit că prin O.U.G. nr. 88/1997, legea în întregul ei a fost abrogată, astfel că necuprinzând nici o prevedere pentru aplicarea pe viitor a unor scutiri și facilități, soluția organului de control din procesul-verbal și din decizia nr. 230/2002 este legală, iar instanța de fond nu putea acorda compensări.
Pentru a fi acordate compensări în materie fiscală trebuiau stabilite cert obligațiile legale, nu obligații sau facilități pentru care există interpretare.
Critica adusă sentinței, pentru respingerea ca inadmisibilă a cererii de anulare pentru suma de 1.313.172.444 lei nu este justificată, instanța de fond menținând că nu s-a formulat, conform art. 4 din O.U.G. nr. 13/2001, contestație, astfel că instanța nu poate trece la soluționarea acestei cereri, fără îndeplinirea procedurii prealabile.
Nu se pot reține nici motivele privind contradictorialitatea considerentelor, instanța reținând greșit, însă, că ar fi aplicabile prevederile art. 50 din Legea nr. 77/1994, urmare a convenției părților, chiar dacă O.U.G. nr. 88/1997 a abrogat pentru viitor efectele convenției.
Așa fiind, se constată că toate criticile reclamantei-recurente sunt nefondate, recursul său urmând a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Timiș, în numele Ministerului Finanțelor și în nume propriu, împotriva sentinței civile nr. 368 din 26 noiembrie 2002 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și în fond, respinge acțiunea.
Respinge ca nefondat, recursul declarat de Compania B.T. SA, sucursala Timișoara, împotriva aceleiași sentințe.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2003.