Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Direcția Silvică Suceava, prin decizia de imputare nr. 15 din 24 august 1998, a imputat în sarcina lui C.D., pădurar silvic Pătrăuți, suma de 14.472.249 lei, reprezentând contravaloarea a 2.029 arbori în volum de 409,505 mc constatați lipsă în Cantonul Silvic Grămești, gestionat de către acesta și nejustificați.
Împotriva acestei decizii de imputare C.D. a formulat contestație la Judecătoria Rădăuți, care prin sentința nr. 497/10 februarie 2000, a admis contestația și a anulat decizia de imputare.
Tribunalul Județean Suceava, prin decizia nr. 1433 din 20 iunie 2000, a admis apelul declarat de Direcția Silvică Suceava împotriva sentinței nr. 4987/10 februarie 2000 a Judecătoriei Rădăuți și a casat sentința cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe.
Judecătoria Rădăuți, prin sentința nr. 395 din 31 ianuarie 2001, a declinat competența de soluționare în favoarea Colegiului jurisdicțional de pe lângă Camera de Conturi Suceava.
În motivarea cererii, C.D. a arătat, în esență, că în parcela nr. 75 care i-a fost predată în gestiune, există o bucată de pădure neidentificată care aparține particularilor și prejudiciul care i-a fost imputat, rezultă din tăierea arborilor din acea parcelă și, ca atare, nu are nici o culpă în producerea acestui prejudiciu.
Pârâta a susținut că apărarea contestatorului nu poate fi primită întrucât, potrivit Regulamentului de pază a fondului forestier și atribuțiilor de serviciu din fișa postului, C.D. era obligat să aplice sancțiuni contravenționale atât pentru tăierile ilegale din fondul forestier, cât și de pe suprafețele de teren predate particularilor conform Legii nr. 18/1991.
Colegiul jurisdicțional Suceava a Curții de Conturi, prin sentința nr. 1 din 16 ianuarie 2002, a respins contestația formulată de C.D. împotriva deciziei de imputare nr. 15/24 august 1998 emisă de Direcția Silvică Suceava pentru suma de 14.472.249 lei.
Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că acesta avea obligația pazei și apărării fondului forestier în regim silvic care este unic, indiferent de forma de proprietate și trebuia să aplice sancțiuni contravenționale ori să constate infracțiunile silvice săvârșite de persoane ce au tăiat și transportat materialul lemnos în delict. Aceasta cu atât mai mult cu cât, proprietatea particulară nici nu era delimitată la data preluării în gestiune de către contestator, așa cum însuși el susține și cum se rezultă din documentația depusă la dosar. Din schița depusă rezultă că suprafața de teren în care s-a înregistrat prejudiciul este o enclavă în interiorul celorlalte suprafețe primite în gestiune de către acesta, astfel încât, dacă el își exercita atribuțiile de serviciu în mod corespunzător putea să constate și să ia măsurile legale în cazul tăierilor respective.
Rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, care a fost sesizat și a cercetat împrejurările în care s-a produs prejudiciul ce i-a fost imputat, nu-l absolvă de răspundere materială, pentru că ea constată că lipsa din gestiunea sa nu este consecința îndeplinirii necorespunzătoare sau neîndeplinirii culpabile, în sens penal, a îndatoririlor sale de serviciu.
Secția jurisdicțională a Curții de Conturi, prin decizia nr. 477 din 3 octombrie 2002, a admis recursurile jurisdicționale declarate de procurorul financiar de pe lângă Camera de Conturi a județului Suceava și de C.D., împotriva sentinței nr. 1/16 ianuarie 2002 a Colegiului jurisdicțional Suceava și a modificat sentința atacată în sensul că a admis contestația și a anulat decizia de imputare nr. 15 din 24 august 1998, susținând că în cauză nu s-a dovedit existența vinovăției contestatorului în producerea prejudiciului.
Considerând decizia netemeinică și nelegală, Regia Națională a Pădurilor – Direcția Silvică Suceava a declarat recurs și a solicitat admiterea lui, casarea deciziei și respingerea recursului jurisdicțional formulat de C.D. și procurorul financiar împotriva sentinței nr. 1/16 ianuarie 2002 a Colegiului jurisdicțional Suceava.
Se arată că instanța de recurs jurisdicțional în mod nejustificat a reținut că lui C.D. nu i s-a predat parcela 75 A, că aceasta ar fi proprietate privată, iar din fișă nu rezultă că pădurarul avea obligația să efectueze paza parcelei proprietate privată, din probe rezultând vinovăția sa în producerea prejudiciului.
Recursul este nefondat.
Conform art. 25 din Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanții și răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenților economici, autorităților sau instituțiilor publice, gestionarul răspunde integral față de agentul economic, autoritatea sau instituția publică pentru pagubele pe care le-a cauzat în gestiunea sa.
Atât din cuprinsul deciziei de imputare, cât și din întâmpinarea Direcției Silvice Suceava rezultă că lipsurile constatate și pentru care se face răspunzător contestatorul provin din parcelele 73, 74 și 75, ultima din acestea nefigurând ca fiind predată acestuia.
Din cercetările efectuate de organele de urmărire penală a rezultat că predarea parcelelor menționate în gestiunea lui C.D., s-a făcut în condițiile în care parcela 75 A nu exista o delimitare clară în sensul prevederilor legale între pădurea proprietate de stat și pădurea proprietate privată, împrejurare ce a făcut ca persoanele împroprietărite cu pădure în această parcelă să ocupe suprafețe mai mari, loc de unde au tăiat și și-au însușit material lemnos.
Că parcela 75 A, de unde provine cea mai mare lipsă de material lemnos nu a fost predată contestatorului, rezultă și din raportul nr. 15/16 februarie 1998 al șefului de district A.G., ceea ce a dus la delimitarea suprafețelor de pădure proprietate de stat și privată în condițiile legii. Din fișa postului nu rezultă clar că avea obligația să asigure paza proprietarilor, neavând ordin în acest sens.
De precizat că, pentru parcela 75 A, la data predării ei către C.D., nu s-a încheiat cu acesta sau cu Regia Națională a Pădurilor un acord din care să rezulte că proprietarii solicită ca paza fondului să se facă de pădurar.
În condițiile date, în mod justificat secția jurisdicțională a reținut că, în cauză, nu s-a dovedit existența vinovăției contestatorului în producerea prejudiciului și, admițându-se recursul, s-a modificat sentința în sensul că s-a admis contestația și s-a anulat decizia de imputare nr. 15/24 august 1998.
Recursul fiind nefondat în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Regia Națională a Pădurilor – Direcția Silvică Suceava împotriva deciziei nr. 477 din 3 octombrie 2002 a Curții de Conturi a României, secția jurisdicțională, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2003.