Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 30 iunie 3000 reclamanta S.M. a chemat în judecată Ministerul de Interne, solicitând anularea Hotărârii nr. 58.883 din 6 iunie 2000, prin care s-a menținut măsura retrogradării din funcția de ofițer specialist I.
S-a solicitat obligarea pârâtului la 1,2 milioane lei lunar, cu titlu de daune materiale începând cu 1 mai 2000 și la daune morale în valoare de 100.000.000 lei.
În motivarea acțiunii reclamanta arată că este maior în cadrul Direcției Generale Pașapoarte, Migrări și Probleme Migrări – Direcția pentru străini, funcție ocupată prin concurs în noiembrie 1999 și că prin Ordinul nr. 269 din 1 mai 2000 a fost destituită din funcție pentru modul greșit în care a soluționat dosarul cetățeanului străin M.T.
S-a mai susținut că, în urma contestării Ordinului în procedura prealabilă, Corpul de Control al Ministerului de Interne a constatat nelegalitatea măsurii s-a dispus anularea acestuia la data de 26 mai 2000, iar la 6 iunie 2000 s-a revenit asupra acestei măsuri hotărându-se retrogradarea în funcție.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ prin sentința civilă nr. 1129 din 25 septembrie 2000, a respins acțiunea reclamantei ca inadmisibilă, apreciind că ordinul atacat se încadrează în categoria actelor de comandament militar.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamanta S.M., criticând-o pentru nelegalitate.
Prin decizia nr. 2925 din 5 octombrie 2001 Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a admis recursul declarat, a casat sentința atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
După rejudecarea, prin sentința civilă nr. 637 din 18 iunie 2001 a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei ultime soluții a declarat recurs reclamanta susținând în esență că în mod eronat instanța a reținut că actul atacat este Ordinul nr. 269 din 1 mai 2000 și nu decizia Ministerului de Interne comunicată cu adresa nr. 58.883 și dacă Ministerul de Interne mai era în drept să revină asupra deciziei finale luate ca urmare a raportului Grupului de Control.
Recursul este fondat pentru următoarele motive:
Așa după cum a stabilit Curtea Supremă de Justiție prin decizia nr. 2925 din 15 octombrie 2001, reclamanta S.M. a contestat măsura disciplinară a retrogradării din funcție care i-a fost comunicată prin adresa nr. 58.883 din 6 iunie 2000.
Întrucât acțiunea reclamantei se referea la legalitatea măsurii dispuse, instanța de fond trebuia să se pronunțe asupra acestei cereri, condiționarea contestării acestei măsuri de atacarea Ordinului nr. 269 din 1 mai 2000, de destituire din funcție fiind nelegală.
În fapt, recurenta-reclamant a fost înlăturată din funcția prin Ordinul nr. 269 din 1 mai 2000 al Șefului Direcției Generale, pentru greșita soluționare a cazului unui cetățean străin.
Împotriva acestui ordin, reclamanta s-a adresat potrivit Legii contenciosului administrativ, ministrului de interne.
În urma verificărilor efectuate de Corpul de Control al ministrului s-a constatat o vădită disproporționalitate între greșeala reclamantei și sancțiunea aplicată, s-a propus avertizarea acesteia, propunere opozabilă la data de 25 mai 2000 de către prim locțiitorul ministrului de interne, s-a dispus anularea Ordinului nr. 269/2000 și repunerea reclamantei în funcția deținută anterior.
Ulterior, prin adresa nr. 58.883 din 6 iunie 2000 a Serviciului de Personal și Învățâmânt din cadrul Direcției Generale de Pașapoarte, Migrări și Probleme de Migrări, se aduce la cunoștință unui maior S.M. că „în urma reanalizării de către domnul ministru de interne a raportului Grupului de Control din 25 mai 2000, s-a hotărât să rămână valabilă măsura dispusă inițial, respectiv retrogradarea din funcție”.
Instanța de fond a fost lipsită de rol activ, pentru că nu a solicitat pârâtului să prezinte dovada delegării atribuțiilor ministrului de intene primului adjunct, precum și dacă la acea dată acesta se afla la comanda instituției.
De asemenea, se impune ca la dosar să se depună hotărârea ministrului de interne, precum și toate actele care au stat la baza revenirii asupra deciziei adoptate inițial, simpla adresă a Serviciului Personal nefiind suficientă.
Întrucât în speță s-a invocat încălcarea de către recurenta-reclamantă a dispozițiilor art. 12 din Regulamentul Serviciului Interior și a Cap. 10 din Metodologice a formațiunilor teritoriale se impune ca pârâtul să prezinte instanței aceste documente.
Cu privire la capătul de cerere privind cuantumul daunelor materiale și morale urmează ca instanța de trimitere să solicite pârâtului adeverința de salariu pentru perioada precizată.
Hotărârea instanței de fond nelegală și netemeinică, recursul declarat de reclamantă urmează a fi admis, se va casa hotărârea atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleeași instanței, potrivit dispozițiilor art. 313 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de S.M. împotriva sentinței civile nr. 637 din 18 iunie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie 2003.