Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul Ț.G. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, solicitând anularea hotărârii nr. 2770 din 8 octombrie 2002, emisă de aceasta și obligarea pârâtei să-i recunoască calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.
În motivarea acțiunii sale reclamantul a arătat că a fost încorporat la 1 martie 1939 ,pentru satisfacerea serviciului militar obligatoriu la U.M. Regimentul 11 Roșiori, Cernăuți.
La 29 iunie 1940, comuna Horbova, Ținutul Herța, județul Dorohoi, a fost invadat de trupele sovietice și din această cauză a devenit refugiat, părăsind toate bunurile, mutându-se la Iași, unde avea unitatea militară și satisfăcea serviciul militar.
La 22 iunie 1941, a fost mobilizat la Brigda a 5-a Cavalerie, plecând pe frontul de răsărit, unde a luptat cu întreaga unitate împotriva armatei sovietice.
Întorcându-se de pe front, a fost mutat în Regimentul 10 Grăniceri, la 25 noiembrie 1944, unde a prestat serviciul, ca fiind refugiat din comuna Horșova, Ținutul Herța, județul Dorohoi.
Curtea de Apel Oradea, prin sentința nr. 6/CA/2003, a respins acțiunea ca nefondată, reținând că reclamantul nu a făcut dovada strămutării sale din motive etnice.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, reclamantul Ț.G.
În motivarea recursului a reiterat aspectele legate de situația de fapt ale pricinii și a invocat greșita interpretare a dispozițiilor Legii nr. 189/2000 și ale H.G. nr. 127/2002.
Recursul este nefondat.
Din examinarea actelor dosarului rezultă că recurentul a fost încorporat voluntar la 1 martie 1939 la Regimentul 11 Roșiori, apoi a fost avansat fruntaș și mutat la Divizia 2 Cavalerie, iar în continuare, până în anul 1945, acesta a desfășurat activitate în cadrul armatei.
Din adeverința nr. 35975 din 2 iunie 1992, eliberată de Ministerul Apărării Naționale – U.M. nr. 02418 București, rezultă că recurentul, de la 1 martie 1939, până la 30 noiembrie 1977, când a fost trecut în rezervă, a desfășurat activitate în cadrul armatei.
Potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de drepturile conferite de acest act normativ, persoanele de cetățenie română care, în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945, au avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutate în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Ori, în cauză, în perioada respectivă recurentul și-a desfășurat activitatea în cadrul armatei, astfel că în mod corect s-a reținut de către instanța de fond că acesta nu a făcut dovada refugiului din motive etnice.
În consecință, în raport cu cele ce preced, se constată că recursul este nefondat și se va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ț.G. împotriva sentinței civile nr. 6/CA/2003 din 7 ianuarie 2003 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie 2003.