Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 1037/2006

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 martie 2006.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 7 iulie 2005, I.C. a solicitat ca, în contradictoriu cu Direcția Generală de Pașapoarte, să se dispună anularea actelor administrative emise de S.E.I.P. Suceava, prin care împotriva sa a fost luată măsura restrictivă de suspendare temporară a dreptului de folosire a pașaportului pe o perioadă de 5 ani, redusă ulterior la 2 ani, ca nelegale.

În subsidiar, a cerut reducerea acestei perioade, la limita minimă de 1 an.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că datorită imposibilității de a găsi un loc de muncă în țară, a plecat în Belgia, unde a lucrat, dar întrucât nu a obținut viza de ședere din partea statului respectiv, a fost returnat în România, iar pașaportul i s-a reținut de către organele poliției de frontieră.

A precizat, totodată, că măsura restrictivă luată este excesivă, de vreme ce pe teritoriul belgian nu a săvârșit nici un fel de abateri care să aducă atingere intereselor vreunui stat.

Prin sentința civilă nr. 318 din 21 septembrie 2005, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea, în sensul că a anulat actul administrativ nr. 211/760683/2005, emis de către Direcția Generală de Pașapoarte.

De asemenea, a redus durata măsurii restrictive aplicate reclamantului, pe o perioadă de 2 ani, cu începere de la data de 5 februarie 2004.

Instanța a reținut că o atare soluție se impune, întrucât „fapta comisă nu este de o gravitate majoră” și nici nu a produs o consecință cu efecte negative, astfel că se justifică cererea lui I.C., pentru reducerea duratei sancțiunii pe o perioadă de 2 ani.

Împotriva sentinței a declarat recurs, pârâta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Administrației și Internelor.

Recurenta a susținut că în mod greșit, prima instanță a admis acțiunea, de vreme ce s-a dovedit cu probele administrate, că intimatul-reclamant a fost returnat atât din Germania, cât și din Belgia, în baza acordurilor de readmisie încheiate cu aceste țări.

Pe de altă parte, curtea de apel a ignorat împrejurarea că fapte de natura celor comise de I.C. se răsfrâng asupra unei întregi comunități, afectând negativ regimul juridic care se aplică cetățenilor români, de către statele occidentale.

În sfârșit, au fost nesocotite prevederilor legale în vigoare, care reglementează materia, precum și condițiile ce trebuie îndeplinite de către cetățenii români care călătoresc în spațiul Schengen.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 14 lit. e) din O.G. nr. 65/1997, privind regimul pașapoartelor în România, aprobată prin Legea nr. 216/1998, cu modificările și completările ulterioare, cetățeanului român i se poate refuza temporar, eliberarea pașaportului, iar dacă i-a fost eliberat, îi poate fi retras ori i se poate suspenda dreptul de folosire a acestuia, atunci când persoana a fost returnată în baza acordurilor de readmisie încheiate de România, cu alte state, indiferent de motive.

În speță, cum deja s-a arătat, rezultă din înscrisurile depuse la dosar, că I.C. a fost returnat în mod repetat din străinătate (Germania și Belgia), în baza unor asemenea acorduri de readmisie.

Măsura dispusă inițial împotriva lui a fost redusă ulterior de autoritatea publică pârâtă, de la 5 ani, la numai 2 ani, ca efect al admiterii contestației formulate.

La stabilirea acelei durate s-au avut în vedere motivul returnării, dar și limitele în cadrul cărora măsura restricției operează.

Totodată, s-a ținut seama de contextul în care migrația ilegală este de natură să greveze eforturile de integrare europeană ale României și să genereze riscul reintroducerii obligativității vizelor pentru cetățenii români care călătoresc în spațiul Schengen.

Având în vedere că prima instanță a ignorat toate aceste împrejurări și prin sentință a admis, totuși acțiunea, urmează a se dispune admiterea recursului.

Pe cale de consecință, va fi modificată hotărârea și în fond, respinsă acțiunea, ca neîntemeiată.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Admite recursul declarat de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte împotriva sentinței civile nr. 318 din 21 septembrie 2005 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința civilă atacată și, în fond, respinge acțiunea formulată de reclamantul I.C., ca neîntemeiată.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 martie 2006.