Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de 10 septembrie 2002, reclamantul B.O. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând modificarea hotărârii nr. 1270 din 23 iulie 2002, emisă de pârâtă, în sensul ca drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 să-i fie acordate cu începere de la 1 aprilie 2001, în loc de 1 mai 2002.
În motivarea cererii, reclamantul a învederat că potrivit legii, drepturile se acordă din luna următoare depunerii cererii. Întrucât el a formulat prima cerere la data de 30 martie 2001, este îndreptățit să primească indemnizație de la 1 aprilie 2001, și nu de la 1 mai 2002, cum a procedat în mod eronat pârâta.
Prin sentința civilă nr. 462 din 24 octombrie 2002, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea și a dispus anularea în parte a hotărârii nr. 1270/2002, în sensul că data acordării indemnizației este 1 aprilie 2001.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că în raport cu data depunerii cererii inițiale de către reclamant, acesta este îndreptățit să beneficieze de drepturile acordate de Legea nr. 189/2000 de la data de 1 aprilie 2001, neavând relevanță, sub acest aspect, faptul că pârâta, interpretând restrictiv legea, a respins prima solicitare privind stabilirea calității de strămutat din motive etnice.
Împrejurarea că ulterior, în urma adoptării H.G. nr. 127/2002, privind normele de aplicare a Legii nr. 189/2000, reclamantul a formulat o nouă cerere, iar pârâta, admițând-o, a recunoscut drepturile cuvenite numai din luna următoare depunerii celei de-a doua solicitări, nu are influență asupra nașterii drepturilor. Acestea fiind stabilite prin Legea nr. 189/2000 și nu prin normele de aplicare a acestui act normativ, care nu fac decât să explice noțiunea de persoană strămutată, în care se include și cel refugiat, rezultă că data de referință este de 1 aprilie 2001.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, pârâta a învederat că în cauză există autoritate de lucru judecat, în raport cu sentința civilă nr. 1792/2001 a Tribunalului Cluj, prin care a fost menținută hotărârea nr. 1493/2001, act administrativ individual privind respingerea cererii reclamantului de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1 aprilie 2001 – 1 mai 2002.
În aceste împrejurări, a precizat pârâta, în lipsa unei căi extraordinare de atac care să fi fost promovată după adoptarea H.G. nr. 127/2002 și admisă fiind, să se fi finalizat prin anularea sentinței sau a hotărârii nr. 1593/2001, reclamantul nu poate beneficia de indemnizație decât din luna următoare depunerii celei de-a doua cereri, respectiv de la 1 mai 2002.
Examinând cauza în raport cu motivele invocate și având în vedere prevederile art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, excepția autorității de lucru judecat nu este admisibilă, neexistând identitate de obiect și de cauză între litigiul de față și cel soluționat irevocabil prin sentința civilă nr. 1792/2001.
În acea pricină, instanța a respins acțiunea reclamantului privind anularea hotărârii nr. 1593/2001 emisă de pârâtă, prin care s-a respins cererea de acordare a calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
În prezentul litigiu, obiectul îl constituie modificarea parțială a unei alte hotărâri a pârâtei, respectiv nr. 1270 din 24 iulie 2002, prin care s-a stabilit că reclamantul se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Susținerea pârâtei, în sensul că hotărârea inițială este încă în vigoare, având autoritate de lucru judecat pentru perioada 1 aprilie 2001 – 1 mai 2002, este greșită, întrucât însăși recurenta a procedat potrivit art. 10 din Legea nr. 189/2000, la revizuirea actului administrativ emis în anul 2001 și în urma verificării legalității și temeiniciei solicitării, a întocmit o nouă hotărâre.
Desigur, pârâta trebuia să aibe în vedere data depunerii cererii inițiale, o nouă cerere nici nu mai era necesară, legea permițând Casei Județene de Pensii să emită decizie de revizuire și din proprie inițiativă.
Referitor la inexistența identității de cauză, ambele acte administrative în discuție, precum și sentința Tribunalului Cluj, ca și decizia Curții de Apel Cluj, se referă la prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, însă, la data emiterii primei hotărâri de către pârâtă și la data pronunțării sentinței nr. 1792/2001, era în vigoare textul în forma sa inițială, „persoana strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu”.
De-abia în anul 2002, după ce prin H.G. nr. 127/2002, s-a explicat înțelesul noțiunii de „persoană strămutată”, art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 a fost modificat prin Legea nr. 849/2002, în sensul că benficiază de drepturi și persoana care „a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate”.
În consecință, criticile invocate de pârâtă fiind neîntemeiate, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj, împotriva sentinței civile nr. 462 din 24 octombrie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2003.