Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 4 mai 2005, la Curtea de Apel Pitești, Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița a declarat recurs împotriva sentinței nr. 2879/2005, pronunțată în dosarul nr. 5766/2005, al Curții de Apel Ploiești, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și în fond, respingerea recursului declarat de SC G.T. SA, cu menținerea procesului-verbal nr. 117/2001, încheiat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița, prin care intimata a fost obligată la 434.204.650 lei (ROL), impozit pe profit, 358.973.712 lei (ROL), majorări, 67.959,738 lei (ROL), cu titlu de T.V.A. și 128.238.109 lei (ROL), majorări de întârziere.
În motivarea recursului s-a susținut că în mod greșit pe perioada ianuarie - septembrie 1999, societatea a reținut ca deductibile, anumite cheltuieli, după cum în perioada decembrie 1999 - iunie 2001, organele de control au constatat T.V.A. de plată, de 220.240.542 lei, sumă ce a fost compensată cu T.V.A. de rambursat, în sumă de 197.725.029 lei.
La suma rezultată de 22.515.513 lei, recurenta a susținut că trebuie să se adauge 148.038.133 lei.
Recurenta a precizat că la data efectuării controlului nu au fost prezentate cele 3 chitanțe a căror sumă este de 50.000.000 lei, sumă ce a fost avută în vedere doar la efectuarea raportului de expertiză.
SC G.T. SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat, întrucât sentința atacată în cauză este legală și temeinică.
Cu privire la suma de 178.845.144 lei, sumă ce nu ar fi fost avută în vedere de societate, ca cheltuială nedeductibilă (la determinarea impozitului pe profit, la 31 decembrie 1999), intimata a precizat că această sumă a fost preluată prin procesul-verbal de control atacat în cauză dintr-un alt proces-verbal (nr. 386/2000, înregistrat la SC G.T. SA, cu nr. 56/2000), ceea ce încalcă dispozițiile art. 19 din O.G. nr. 76/1997 privind controlul fiscal (în vigoare la momentul emiterii actelor atacate).
Acest text de lege prevede imperativ: „controlul fiscal la sediul contribuabilului se efectuează o singură dată pentru fiecare impozit și pentru fiecare perioadă supusă impozitării”.
Se invocă sub acest aspect, și dispozițiile art. 25 alin. (3) din O.G. nr. 11/1996, privind executarea creanțelor bugetare, din care rezultă că procesul-verbal emis constituie el însuși titlu executoriu, în caz de neplată nefiind legală preluarea într-un nou proces-verbal.
Cât privește neprezentarea celor trei chitanțe care atestă plata T.V.A., în cuantum de 50.000 lei ROL (nr. 0309636 din 2 iulie 2001; nr. 0309877 din 11 iulie 2001 și nr. 0309801 din 10 iulie 2001), intimata a precizat că aceste chitanțe au fost puse la dispoziția organului de control.
Prin suplimentul de expertiză dispus în cauză, ca urmare a casării cu trimitere de Înalta Curte de Casație și Justiție, într-un prim curs procesual, s-a lămurit situația privind plata sumelor înscrise în aceste chitanțe.
Din actele cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că prin sentința nr. 2879 din 7 octombrie 2005, Curtea de Apel Ploiești a admis în fond după casare, acțiunea formulată de reclamanta SC G.T. SA, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice și Direcția de Control Fiscal Dâmbovița. S-a modificat în parte decizia nr. 2035 din 17 decembrie 2001 a Ministerului Finanțelor Publice și procesul-verbal de control nr. 117 din 28 august 2001, încheiat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița - Direcția Controlului Fiscal Dâmbovița, în sensul că s-a menținut obligația de plată a reclamantei, pentru suma de 91.591.077 lei, impozit pe profit, 66.509.313 lei, majorări de întârziere. S-a menționat că societatea are de primit suma de 129.983.395 lei și de plătit majorări de întârziere de 25.578.171 lei (ROL).
Totodată, s-au menținut restul dispozițiilor deciziei Ministerului Finanțelor și procesului-verbal de control.
Instanța de fond, a reținut, prin rejudecare, după casare cu trimitere de Înalta Curte de Casație și Justiție, necesitatea efectuării unui supliment de expertiză care să calculeze impozitul pe profit și penalitățile, scăzându-se sumele preluate din procesul-verbal nr. 386/2000 al Direcției de Control Fiscal și cuantumul T.V.A., scăzându-se sumele preluate din același proces-verbal și avându-se în vedere plățile făcute de reclamantă, cu chitanțele depuse la dosar.
Suplimentul de expertiză dispus a concluzionat în sensul sumelor reținute de instanță, prin dispozitivul hotărârii atacate în cauză.
Verificându-se cauza, sub aspectul cererii de chemare în judecată, probele administrate în cauză și motivele de recurs formulate de recurente, se constată că hotărârea atacată este legală și temeinică.
Așa cum se poate observa din dosar, recurenții nu au formulat motive de recurs, în sensul dispozițiilor art. 3042 C. proc. civ.
Pe de altă parte, este ilegală reținerea unor datorii fiscale prin două acte de control, așa cum prevede art. 19 din O.G. nr. 76/1997 privind controlul fiscal efectuat de reclamanta-intimată. Cât privește situația celor trei chitanțe ce atestă plata de datorii fiscale către recurenta-intimată, este certă situația că aceste plăți s-au făcut, sumele de bani ieșind din contul intimatei-reclamante și intrând în contul recurentei-intimate, pentru plata de datorii fiscale, astfel încât nu se poate considera că plățile nu au fost făcute, chiar dacă ar fi întemeiată susținerea recurenților-intimați, că aceste chitanțe nu ar fi fost prezentate, cât timp au certificat plata de datorii fiscale, anterioară controlului, ele în mod corect au fost avute în vedere de expertul în cauză.
Constatându-se că în cauză nu s-au mai administrat probe noi în recurs, față de actele cauzei, se constată că recursul este neîntemeiat și va fi respins, conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Dâmbovița împotriva sentinței nr. 2879 din 7 octombrie 2005 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2006.