Ședințe de judecată: Decembrie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 2198/2003

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie 2003.

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Colegiul jurisdicțional Vrancea, prin sentința nr. 14 din 25 iulie 2001, a admis încheierea de sesizare nr. 20 din 4 februarie 2001 a completului constituit în cadrul Compartimentului de Control Financiar al Camerei de Conturi Vrancea, în vederea descărcării de gestiune a Consiliului Local Urechești, privind obligarea la plată, în solidar, a pârâților B.Ș., G.M. și G.N., a sumei de 9.175.826 lei, reprezentând despăgubiri civile și a folosului nerealizat în sumă de 4.910.686 lei, către Consiliul Local Urechești.

Instanța a constatat achitată suma de 2.1655.000 lei, rămânând de plată suma de 7.020.826 lei, cu titlu de despăgubiri civile și folos nerealizat în sumă de 4.852.311 lei.

Totodată, a obligat pârâții B.Ș. și G.N. la plata sumei de 2.018.746 lei despăgubiri și 1.134.922 lei folos nerealizat către Consiliul Local Urechești; pârâtul B.Ș. a mai fost obligat la plata sumei de 16.808.160 lei despăgubiri și 9.151.927 lei folos nerealizat către același consiliu.

S-a reținut că, în perioada 28 februarie – 27 martie 2001, Compartimentul de Control Financiar al Camerei de Conturi Vrancea a efectuat controlul contului de execuție și a dării de seamă contabilă în vederea descărcării de gestiune pe anul 2000, la Consiliul Local Urechești, cu care ocazie a reținut săvârșirea unor fapte producătoare de prejudicii, după cum urmează:

În perioada 2 noiembrie 1999 – 2 iunie 2000 din bugetul local s-au efectuat plăți nelegale din culpa fostului primar B.Ș. și a fostei contabile G.N., în sumă totală de 9.175.826 lei, reprezentând plata salariului personalului ce a asigurat paza pădurii, proprietatea cetățenilor, activitate autofinanțată ce trebuia să-și asigure surse din contribuția locuitorilor comunei, conform H.C.L. nr. 14 din 6 august 1998.

În luna decembrie 1999, au fost plătite premii anuale primarului și viceprimarului, în sumă de 2.018.746 lei, deși aceștia nu aveau dreptul să încaseze premiile.

În perioada 1998 – 1999, Consiliul Local Urechești a predat spre exploatare suprafața de 3,5 ha vie SC E. SA Urechești; cota parte de struguri obținută și cuveniți consiliului în cantitate de 7.220 kg, au fost livrați la secția Urechești a SC V. SA Vrancea; pentru cantitatea de vin rezultată, de 4.332 litri, s-a deschis custodie pe numele fostului primar B.Ș., ce a ridicat suma de 15.520.000 lei, fără a o depune la casieria consiliului, precum și cantitatea de 332 litri vin în valoare de 1.288.160 lei; în acest mod a fost prejudiciat Consiliul Local cu suma de 16.808.160 lei.

Curtea de Conturi, secția jurisdicțională, prin decizia nr. 505 din 23 octombrie 2001, a admis recursul jurisdicțional declarat de B.Ș., a modificat sentința nr. 14/2001, în sensul că a înlăturat obligarea pârâtului la plata sumei de 16.808.160 lei și la foloasele aferente; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

A respins recursul jurisdicțional declarat împotriva aceleiași sentințe de pârâta G.N.

Cu privire la motivul de recurs care viza obligarea solidară a pârâților B.Ș., G.N. și G.M. la plata sumei de 9.175.826 lei, secția jurisdicțională a reținut că sentința atacată este legală.

În acest sens, în esență, s-a arătat că, potrivit H.C.L. nr. 14 din 6 august 1998 și a dispoziției nr. 28 din 10 august 1998, salariul paznicului în sumă de 9.175.826 lei, trebuia suportat din taxa anuală (contribuția locuitorilor din comună), nu din bugetul local, cum greșit s-a făcut.

În ce privește suma de 2.175.826 lei, de asemenea, s-a reținut că soluția Colegiului jurisdicțional este legală, deoarece potrivit art. 19 din Legea nr. 154/1998, primarul și viceprimarul, ocupând funcții de demnitate publică, nu puteau beneficia de premii anuale.

Referitor la suma de 16.808.160 lei, reprezentând contravaloarea cantității de 4000 litri vin achiziționat de SC V. SA Vrancea (în sumă de 15.520.000 lei), precum și a cantității de 321 litri vin, folosit în interes propriu de B.Ș. (în sumă de 1.288.160 lei), vin rezultat din procesarea cantității de 7.220 kg. struguri, s-a reținut că, potrivit adeverinței nr. 4378 din 22 octombrie 2001, eliberată de Primăria comunei Urechești, suprafața de teren, la care se face referire în dosar, nu este proprietatea Consiliului Local Comunal ori a Primăriei Urechești, fiind o suprafață aflată la dispoziția Comisiei Comunale de Fond Funciar ce a fost redistribuită diferiților proprietari; că, strugurii rezultați de pe această suprafață de teren nu i se cuvin Consiliului Local, așa cum greșit a apreciat Colegiul jurisdicțional.

Împotriva deciziei a declarat recurs Consiliul Local al comunei Urechești și B.Ș.

Prin recursul declarat de Consiliul Local Urechești se susține, în esență, că în mod greșit a fost înlăturată măsura obligării la plata sumei de 16.808.160 lei, întrucât suprafața de teren de pe care s-au recoltat strugurii livrați la SC V. SA Vrancea era la dispoziția Comisiei Comunale de Fond Funciar.

Recursul este nefondat.

În adevăr, din adeverința nr. 4378 din 22 octombrie 2001, eliberată de Primăria comunei Urechești, rezultă că suprafața de teren, de pe care s-a recoltat cantitatea de 7.220 kg. struguri, livrați la SC V. SA Vrancea, nu este proprietatea Consiliului Local comunal; că, această suprafață de teren, aflată la dispoziția Comisiei Comunale de Fond Funciar, a fost redistribuită diferiților proprietari.

Așadar, în raport de aceste date, în mod corect s-a reținut că, Consiliul Local Urechești nu are vreun drept să pretindă contravaloarea cantității de struguri livrați la SC V. SA Vrancea, în sumă de 16.808.160 lei, întrucât terenul de pe care s-au recoltat strugurii nu s-a aflat în proprietatea sa.

Recurentul B.Ș. a reiterat aspectele de fond invocate la instanțele Curții de Conturi, în sensul că nu datorează suma de 9.175.826 lei și respectiv de 2.175.826 lei.

Recursul este nefondat.

Din actele dosarului, la care instanțele Curții de Conturi au făcut referire, rezultă că, în adevăr, suma de 9.175.826 lei a fost plătită din bugetul local, deși, potrivit H.C.L. nr. 14/1998, plata personalului ce a asigurat paza pădurii proprietatea cetățenilor trebuia făcută din contribuția locuitorilor comunei.

Deci, în condițiile date, prin plata sumei de 9.175.826 lei, Consiliul Local a fost prejudiciat cu această sumă, din culpa fostului primar B.Ș.

Apoi, potrivit actelor normative, la care s-a făcut referire, respectiv Legea nr. 154/1998, B.Ș., pe perioada cât a deținut funcția de demnitate publică (primar) nu putea să beneficieze de prime anuale.

În consecință, față de cele arătate, urmează a respinge recursul declarat de B.Ș.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge recursurile declarate de Consiliul Local Urechești, județul Vrancea și de B.Ș. împotriva deciziei nr. 505 din 23 octombrie 2001 a Curții de Conturi a României, secția jurisdicțională, ca nefondate.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie 2003.