Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr. 3798 din 22 mai 2003, reclamanta D.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș – Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, anularea hotărârii nr. 6948 din 22 aprilie 2003 prin care pârâta i-a respins cererea privind stabilirea calității de beneficiară a drepturilor prevăzute de legea menționată, cu modificările și completările ulterioare.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că:
- în luna septembrie1940, când Ardealul de Nord a trecut sub jurisdicția Statului ungar, părinții săi împreună cu întreaga familie, au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu – Roșiori, județul Bihor în localitatea Uliuc, județul Timiș, din afara zonei de ocupație, această situație fiind dovedită cu certificatul nr.C-365 din 19 martie 2003 eliberat de Direcția Județeană Timiș a Arhivelor Naționale și cu declarații de martor autentificate;
- s-a născut la data de 20 octombrie 1943 în localitatea Uliuc, județul Timiș, localitatea de refugiu a părinților săi, conform certificatului de naștere alăturat la acțiune;
- deși a făcut dovada situației invocate în cerere, pârâta a procedat la respingerea acesteia, cu motivarea că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr.189/2000 pentru a fi recunoscută petentei calitatea de persoană refugiată
Prin întâmpinarea depusă, pârâta – Casa Județeană de Pensii Timiș a solicitat respingerea acțiunii, arătând, în esență, că reclamanta nu a făcut dovada calității de persoană refugiată în altă localitate decât cea de domiciliu, întrucât aceasta s-a născut la data de 20 octombrie 1943, în localitatea Uliuc, județul Timiș, ulterior refugiului părinților săi. În acest sens, pârâta a invocat Precizările nr.3233 din 12 septembrie 2002 emise de Casa Națională de Pensii.
Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 240 din 17 iunie 2003, a admis acțiunea formulată de reclamantă, a anulat hotărârea nr. 6948 din 22 aprilie 2003 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să emită pe seama reclamantei o nouă decizie prin care să-i stabilească drepturile prevăzute de art. 1, lit. c) din Lgea nr.189/ 2000, cu modificările și completările ulterioare.
Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut că:
- reclamanta s-a născut la data de 20 octombrie 1943 în localitatea Uliuc, județul Timiș, aceasta fiind, din luna septembrie 1940, localitatea de refugiu a părinților săi, fapt necontestat de pârâtă;
- reclamanta a dobândit statutul de refugiat al părinților săi, astfel că aceasta se află în situația prevăzută la art. 1 lit c) din Lgea nr. 189/2000;
Precizările emise de Casa Națională de Pensii sunt irelevante în soluționarea cauzei, acestea fiind simple opinii lipsite de forță juridică și întemeiate pe prevederile legale referitoare la stabilirea filiației, neavând nici o legătură cu dispozițiile legale incidente cauzei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș, în temeiul art. 304, pct. 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, recurenta a susținut că instanța a reținut că reclamanta a dobândit statutul de refugiat al părinților săi, fără a ține seama de Precizările nr.3233 din 12 septembrie 2002 emise de Casa Națională de Pensii, potrivit cărora, de prevederile art. 1, lit. c) din Legea nr.189/2000 beneficiază și copiii născuți în timpul călătoriei spre localitatea de refugiu sau concepuți înaintea sau în timpul refugiului și născuți după refugiul părinților.
Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., această instanță constată că recursul nu este fondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1, lit. c) din Legea nr. 189/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 586 din 29 octombrie 2002, de prevederile acestei legi beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conținutul textului de lege menționat rezultă că, în ceea ce privește acordarea drepturilor compensatorii, nu se face nici o diferențiere în legătură cu persoanele care, din motive etnice, au fost nevoite să trăiască în refugiu sau au fost strămutate în altă localitate. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând în mod implicit și copiii născuți în perioada de refugiu, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților strămutați, respectiv refugiați.
Cum în cauză s-a făcut dovada că reclamanta s-a născut în perioada refugiului părinților săi, aceasta, începând cu data nașterii sale, respectiv, 20 octombrie 1943, a împărtășit situația părinților săi refugiați, suportând consecințele refugiului care implicit s-au răsfrânt și asupra sa.
Precizările nr. 3233 din 12 septembrie 2002 emise de Casa Națională de Pensii, invocate de recurenta atât la instanța de fond cât și în recurs, sunt irelevante pentru soluționarea cauzei. Acestea sunt simple opinii lipsite de forță juridică și întemeiate pe prevederile legale referitoare la stabilirea filiației, neavând nici o legătură cu dispozițiile legale incidente cauzei, așa cum, în mod corect, a apreciat și instanța de fond.
Pentru considerentele arătate, sentința instanței de fond va fi menținută ca legală și temeinică iar recursul declarat va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Timiș împotriva sentinței civile nr. 240 din 17 iunie 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2004.