Asupra cererii de revizuire de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamantul S.M. a chemat în judecată pe pârâții U.A.R. și Baroul Argeș, pentru a se dispune anularea deciziilor nr. 1167 și nr. 8487/2001 și emiterea unei noi decizii, prin care să se admită cererea sa de primire în avocatură, cu scutire de examen.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a formulat o astfel de cerere, dar pe baza avizului negativ dat de Barou, U.A.R. a emis deciziile atacate, care sunt nelegale, întrucât îndeplinea cerințele art. 62 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, pentru a fi primit în avocatură, cu scutire de examen.
Prin sentința civilă nr. 42/F/C din 1 aprilie 2002, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantului S.M., a anulat decizia nr. 1167/2001 și decizia nr. 8487/2001, emise de Comisia Permanentă și respectiv, de Consiliul U.A.R. și a obligat pe acest ultim pârât să emită decizia de primire a reclamantului în profesia de avocat, cu scutire de examen.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul îndeplinește condițiile prevăzute de art. 11 din Legea nr. 51/1995, pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat și nu se află în vreuna din cazurile de nedemnitate reglementate la art. 13 din aceiași lege.
Recursurile declarate de Baroul Argeș și de U.A.R., împotriva sentinței civile sus-menționate au fost admise de Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ,prin decizia nr. 2554 din 17 septembrie 2002, a fost casată sentința atacată și în fond, respinsă acțiunea formulată de S.M.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut că doar promovarea examenului dă naștere dreptului de primire în profesia de avocat, în timp ce, pentru persoana aflată într-una din situațiile prevăzute de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată, nu se stabilește un drept, ci se prevede posibilitatea de a fi primită în profesie, fără a mai fi supusă examinării, urmând, însă, ca organele de conducere ale U.A.R. să decidă dacă acordă sau nu solicitantului, scutirea de examen.
S-a mai reținut că instanța de contencios administrativ cenzurează hotărârile Comisiei Permanente și ale Consiliului Uniunii, care nu pot fi abuzive sau discreționare, numai că în speță reclamantul, la testul de verificare a cunoștințelor aplicat din conținutul legii și Statutul profesiei de avocat, a obținut nota 5,38, împrejurare ce justifică pe deplin soluția de respingere a cererii.
Împotriva deciziei sus-menționate a formulat cerere de revizuire S.M.
Revizuientul a susținut că îndeplinește condițiile legale, de exercitare a profesiei de avocat, fiind vătămat într-un drept pe care i-l conferă legea și anume, acela de a practica profesia în care s-a pregătit.
A mai arătat că interviul – testul pe care l-a susținut, a fost greșit verificat și nu trebuia luat în seamă de instanța de recurs, întrucât este fals și că nu s-a aflat într-un caz de nedemnitate profesională prevăzut de lege.
Cererea de revizuire este neîntemeiată.
Revizuientul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 322 pct. 4 și 5 C. proc. civ.
Dispozițiile respective prevăd posibilitatea revizuirii hotărârilor, astfel:
- pct. 4 „dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals, în cursul sau în urma judecății. În cazul în care, în ambele situații, constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, instanța de revizuire se va pronunța mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenței sau inexistenței infracțiunii invocate. La judecarea cererii va fi citat și cel învinuit de săvârșirea infracțiunii” și;
- pct. 5 „dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea, a cărei revizuire se cere”.
Analizând motivele de revizuire invocate de S.M., se constată că nici unul dintre acestea nu se încadrează în dispozițiile pct. 4 și 5 ale art. 322 C. proc. civ., situație în care cererea de revizuire de față urmează să fie respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de S.M., împotriva deciziei nr. 2554 din 17 septembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iunie 2003.