Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 756 pronunțată la data de 3 septembrie 2002 în dosarul nr. 1058/2002 Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta M.A. în calitate de președintă a Fundației Justiția, Umanism, Demnitate, Echilibru (J.U.D.E.), în contradictoriu cu Guvernul României, Senatul României, Camera Deputaților și Regia Autonomă Administrația Patrimoniului și Protocolului de Stat (R.A.P.P.S.), pentru anularea O.U.G.nr. 32/2002.
Totodată, prin aceeași hotărâre, curtea de apel a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de reclamantă, pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a O.U.G.nr. 32/2002 și a Legii nr. 377/2002.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta a cerut anularea O.U.G.nr. 32/2002, prin care Guvernul României a realizat fuziunea prin absorbție a R.A.Locato de către R.A.P.P.S., susținând că, în raport cu prevederile art. 114 alin. (4) din Constituția României, aceasta este caducă, iar în raport cu prevederile art. 33 și 36 din Legea nr. 15/1990, este nelegală.
Pârâții au formulat întâmpinări prin care au invocat excepția inadmisibilității acțiunii formulate de reclamantă susținând că ordonanțele adoptate de guvern în temeiul art. 114 din Constituție sunt exceptate de la controlul pe calea contenciosului administrativ, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 29/1990.
La data de 3 septembrie 2002, reclamanta, cerând respingerea excepției invocate de către pârâți, a invocat, la rândul său, excepția de neconstituționalitate a O.U.G.nr. 32/2002 aprobată, între timp, prin Legea nr. 377/2002 în raport cu prevederile art. 42 din Constituție și a solicitat instanței să dispună sesizarea Curții Constituționale și suspendarea judecății.
Admițând excepția invocată de către pârâți, instanța de fond a motivat că actul atacat, O.U.G.nr. 32/2002, nu este un act administrativ în sensul prevederilor art. 1 din Legea nr. 29/1990 și nu poate face obiectul controlului exercitat de instanțele de contencios administrativ.
Pe cale de consecință, a motivat Curtea de apel, este inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată în cadrul unei acțiuni inadmisibile.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs, susținând următoarele critici:
1- excepția inadmisibilității acțiunii, nu a fost motivată de instanță în condițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea fiind casabilă potrivit prevederilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ. A mai susținut că admiterea acestei excepții s-a făcut în contradicție cu Decizia nr. 120 din 10 octombrie 1996 a Curții Constituționale (M. Of., nr. 25/15.02.1997) care prevede că „Controlul legalității actelor normative și individuale ale Guvernului (…) indiferent de materia la care se referă, este de competența instanțelor judecătorești, respectiv a secțiilor de contencios administrativ constituite potrivit Legii nr. 29/1990”.
2- instanța nu a ținut cont de punctele de vedere ale pârâților care, în întâmpinările formulate, au susținut că numai Curtea Constituțională este competentă să se pronunțe asupra cauzei, fiind incidente prevederile art. 304 pct. 10 C. proc. civ.
3- respingând acțiunea ca inadmisibilă, instanța de fond a împiedicat Curtea Constituțională să se pronunțe cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată în cauză, fiind aplicabile prevederile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.;
4- instanța de fond a schimbat sensul actului dedus judecății, obiectul acțiunii constituindu-l acțiunea pentru anularea O.U.G. nr. 32/2002, împrejurarea că aceasta, pe parcursul judecății, a devenit lege neputându-i fi imputată, incidente fiind prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Recursul este nefondat.
1. Într-adevăr, potrivit prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care au fost înlăturate cererile părților.
Examinând hotărârea atacată prin recursul de față, rezultă că, în raport cu obiectul cauzei și cu incidențele procedurale ivite, considerentele acesteia reprezintă o motivare în conformitate cu prevederile legale de mai sus.
În ceea ce privește susținerea recurentei, cum că instanțele de contencios ar fi competente să exercite controlul de legalitate asupra ordonanțelor adoptate de guvern în temeiul prevederilor art. 114 din Constituție, aceasta este lipsită de temei legal.
Astfel, din conținutul art. 1 din Legea nr. 29/1990 rezultă că instanțele judecătorești exercită controlul de legalitate doar asupra actelor administrative (cu excepțiile enumerate la art. 2) prin care s-a produs unei persoane fizice sau juridice o vătămare a unui drept recunoscut de lege.
Or, în cauză, instanța de fond a reținut în mod judicios că actul atacat: O.U.G.nr. 32/2002 privind comasarea prin absorbție a R.A. Locato de către Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, nu este un act administrativ, ci un act legislativ adoptat de guvern în temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituție.
În ceea ce privește argumentul susținut de recurentă prin citarea unui extras din Decizia nr. 120 din 16 octombrie 1996 a Curții Constituționale, a rezultat că acel text nu se regăsește în considerentele deciziei invocate și că această decizie nu are legătură cu obiectul cauzei de față.
2. Art. 304 pct. 10 C. proc. civ., invocat de recurentă prin cel de-al doilea motiv, prevede că o hotărâre este casabilă atunci când instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Susținerea recurentei este neîntemeiată, instanța pronunțându-se asupra cererilor formulate și apărărilor invocate.
3. Cel de-al treilea motiv, fundamentat pe prevederile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea este casabilă când s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe, este neîntemeiat, instanța de fond reținând în mod legal că este competentă să soluționeze o cauză care privea un act emis de o instituție publică centrală (art. 3 pct. 1 C. proc. civ.).
Celălalt argument folosit de recurentă, cum că instanța de fond ar fi împiedicat Curtea Constituțională să-și exercite prerogativele în cauza de față, pe de o parte nu are legătură cu temeiul invocat de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. și, pe de altă arte, este neîntemeiat.
Astfel, în mod judicios a reținut instanța de fond că, în conformitate cu prevederile art. 23 din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești în cauzele aflate pe rolul acestora, aceste excepții trebuie invocate în cadrul unei acțiuni valide.
Or, în cauză, în mod legal, instanța de fond reținuse că acțiunea formulată de reclamantă este inadmisibilă.
4. Al patrulea motiv, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., de asemenea, neîntemeiat, din considerentele de mai sus rezultând că instanța a interpretat în mod corect actul dedus judecății și nu a schimbat natura ori înțelesul lămurit și neîndoielnic al acestuia.
În concluzie, având în vedere cele expuse mai sus, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de M.A. împotriva sentinței civile nr. 756 din 3 septembrie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iunie 2003.