Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 54, pronunțată la data de 22 ianuarie 2003 în dosarul nr. 1452/2000, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta SC T. S.A. Balotești, pentru anularea procesului-verbal încheiat de Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală de Control Fiscal, înregistrat sub nr. 300906 din 26 aprilie 2002 și a deciziei nr. 411 din 23 iulie 2002, emisă de același minister.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că actele administrative atacate sunt legale și temeinice, societatea comercială reclamantă datorând bugetului de stat sumele stabilite și menținute de organele fiscale.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs societatea comercială reclamantă, criticând-o pentru următoarele motive:
- instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unor mijloace de apărare, atât în ceea ce privește impozitul pe profit, cât și în ceea ce privește T.V.A., pronunțând o soluție casabilă în condițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ.;
- instanța a pronunțat o hotărâre netemeinică, fiind casabilă în condițiile art. 3041 C. proc. civ. , reținând o situație de fapt greșită, în ceea ce privește stabilirea impozitului pe profit și a T.V.A., datorate bugetului de stat.
Recursul este nefondat.
Din probele administrate în cauză rezultă că prin procesul-verbal nr. 300906 din 26 aprilie 2002, organul de control aparținând Direcției Generale de Control Fiscal din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, ca urmare a deciziei nr. 815 din 30 mai 2001, emisă de același minister, în soluționarea contestației formulate împotriva procesului-verbal nr. 71 din 17 mai 2000, a reverificat perioada 1 septembrie 1998 – 30 septembrie 1999, în ceea ce privește impozitul pe profit și T.V.A.
Organul de control a constatat că, în perioada verificată, societatea comercială și-a diminuat baza de impozitare, prin înregistrarea ca deductibile a unor cheltuieli pentru care nu erau îndeplinite condițiile legale, recalculând un impozit pe profit în sumă de 861.116.907 lei și 62.915.850 lei, majorări de întârziere.
Astfel, în privința cheltuielilor provenind din relațiile comerciale cu societățile comerciale enumerate, organul de control a constatat că actele justificative nu îndeplineau condițiile cerute expres de prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 82/1991, republicată și ale pct. 119 din Regulamentul de aplicare a acestei legi, aprobat prin H.G. nr. 704/1993.
De asemenea, a mai reținut organul de control că baza de impozitare a mai fost redusă și prin înregistrarea unui provizion constituit pentru diferențe de recurs valutar, în sumă totală de 646.580.899 lei, în loc de 609.981.423 lei, cât era corect pentru obligațiile înregistrate pe bază de contract.
În privința T.V.A., organul de control a reținut că, în perioada ianuarie – septembrie 1999, societatea comercială recurentă nu a înregistrat în contabilitate suma de 1.399.177.487 lei reprezentând T.V.A. aferentă facturilor primite sau plăților efectuate către furnizorii externi de servicii, potrivit prevederilor art. 13.4 din Normele de aplicare a O.G. nr. 3/1992, republicată, aprobate prin H.G. nr. 512/1998, astfel că nu mai poate fi compensată cu suma de rambursat, urmând a fi achitată de către recurentă.
Contestația formulată împotriva procesului-verbal de control a fost respinsă de Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, prin decizia nr. 411 din 23 iulie 2002, menținând obligațiile bugetare ca fiind stabilite în mod legal în sarcina societății comerciale.
În primul motiv de recurs, recurenta a susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unor mijloace de apărare în privința impozitului pe profit și a T.V.A. recalculată de către organul de contol, susținerea fiind neîntemeiată.
Astfel, curtea de apel, în considerentele hotărârii atacate, a evocat și analizat susținerile recurentei-reclamante, în raport cu constatările organului de control, ajungând în mod judicios la concluzia netemeiniciei acțiunii.
De asemenea, cel de-al doilea motiv de recurs este neîntemeiat, instanța de fond reținând în mod corect situația de fapt și prevederile legale aplicabile în cauză, confirmând astfel constatările organelor de control.
Astfel fiind, rezultă că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, urmând ca recursul să fie respins.
În ceea ce privește excepțiile de inadmisibilitate și respectiv, de tardivitate a acțiunii invocate de Ministerul Finanțelor Publice, rezultă că instanța de fond le-a soluționat în mod corect prin încheierea din 23 octombrie 2002.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC T. SA Balotești, împotriva sentinței civile nr. 54 din 22 ianuarie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iunie 2003.