Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 605, pronunțată la data de 13 februarie 2003 în dosarul nr. 3609/2001, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a admis cererea de revizuire formulată de SC A. SRL Târgu Jiu și a anulat decizia nr. 715 din 1 martie 2000, pronunțată la aceeași secție a Curții Supreme de Justiție, fixând termen la data de 5 iunie 2003 pentru rejudecarea recursurilor formulate de SC R. SA Târgu Jiu și SC A. SRL Târgu Jiu ,împotriva sentinței civile nr. 305 din 3 iulie 1999 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, în dosarul nr. 228/A/1999.
Rejudecând cele două recursuri, Curtea reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 305 din 13 iulie 1999, pronunțată în dosarul nr. 228/A/199, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL Târgu Jiu și a anulat în parte Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, Seria M.03 nr. 3288 din 25 noiembrie 1996 emis de fostul Minister al Industriilor în favoarea SC R. SA Târgu Jiu, în privința suprafeței de 598,84 mp situat în comuna Tismana pct. Gara Tismana.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut că terenul în litigiu face parte din terenul în suprafață de 2.562 mp pe care SC A. SRL Târgu Jiu l-a dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 763 din 25 februarie 1999, de la vânzătorii C.Ș. și C.A. care, la rândul lor, dobândiseră acel teren de la G.E.M.
A mai reținut Curtea de apel că SC R. SA Târgu Jiu nu făcuse dovada că terenul respectiv a intrat în administrarea sa pentru a i se atesta dreptul de proprietate în conformitate cu prevederile Legii nr. 15/1990 și H.G. nr. 834/1991, de către ministerul de resort.
Prin decizia nr. 715 din 1 martie 2000, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a constatat nulitatea recursului formulat împotriva sentinței civile nr. 305 din 13 iulie 1999, de către SC A. SRL Târgu Jiu, ca fiind motivat cu încălcarea termenului legal.
Prin aceeași decizie, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a admis recursul formulat de SC R. SA Târgu Jiu, a casat sentința civilă nr. 305 din 13 iulie 1999 și a respins acțiunea formulată de SC A. SRL Târgu Jiu.
În motivarea soluției de admitere a recursului formulat de SC R. SA Târgu Jiu și de respingere a acțiunii formulate de SC A. SRL Târgu Jiu, pentru anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului Seria M.03 nr. 3288 din 25 noiembrie 1996, Curtea Supremă a reținut, în esență, că temeiul anulării acestuia nu-l poate constitui contractul de vânzare-cumpărare nr. 763 din 15 februarie 1999 pentru că, prin decizia nr. 8583 din 21 decembrie 1999, pronunțată în dosarul nr. 7794/1998, fusese admis recursul formulat de SC R. SA Târgu Jiu și casate hotărârile atacate: decizia civilă nr. 2184/A din 3 septembrie 1998, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 4564/1998, precum și sentința civilă nr. 4151 din 14 mai 1998, pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr. 11919/1997. Pe fond, Curtea de apel a admis acțiunea formulată de reclamanta SC R. SA Târgu Jiu, iar pârâtul C.Ș. a fost obligat să lase recurentei în deplină proprietate suprafața de 598,84 mp teren, situată în oraș Tismana, pct. Gara Tismana, individualizată în expertiza și schița întocmite de expertul C.E.
Curtea Supremă , pe fond. a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL Târgu Jiu, pentru anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului Seria M.03 nr. 3288 din 25 noiembrie 1996.
Ulterior, prin decizia nr. 605 din 13 februarie 2003, pronunțată în dosarul nr. 3609/2001, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, așa cum s-a arătat la începutul acestei expuneri rezumative, a admis cererea de revizuire formulată de SC A. SRL Târgu Jiu și a anulat decizia nr. 715 din 1 martie 2000, pronunțată de aceeași secție a Curții Supreme.
În motivarea acestei ultime decizii, Curtea Supremă a reținut că decizia nr. 8583 din 21 decembrie 1998, a fost desființată prin decizia nr. 2919 din 16 mai 2001, pronunțată în dosarul nr. 1034/2001 al Curții de Apel Craiova și, rejudecând recursul, prin decizia nr. 4380 din 11 iulie 2001, pronunțată în același dosar, a respins recursul formulat de SC R. SA Târgu Jiu împotriva deciziei nr. 2184 din 3 septembrie 1998 pronunțată de Tribunalul Gorj și a sentinței civile nr. 4151 din 14 mai 1998 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu.
Rejudecând cele două recursuri formulate împotriva sentinței civile nr. 305 din 13 iulie 1999 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, Curtea Supremă reține, în primul rând, că recursul declarat de SC A. SRL Târgu Jiu nu a fost motivat în termenul legal.
Astfel, recurenta SC A. SRL Târgu Jiu a primit comunicarea motivării hotărârii atacate la data de 25 august 1999, iar motivele de recurs au fost depuse la data de 13 septembrie 1999, fiind încălcat termenul de 15 zile prevăzut de art. 303 C. proc. civ.
Cum nu au fost invocate și nici nu au fost constatate motive de ordine publică, potrivit prevederilor art. 306 C. proc. pen., se va constata nulitatea acestui recurs.
În ceea ce privește recursul formulat de SC R. SA Târgu Jiu, societatea comercială recurentă a motivat, în esență, că certificatul de atestare a dreptului de proprietate este legal emis, terenul în litigiu fiind cuprins în patrimoniul societății, fiind expropriat anterior pentru cauză la utilitate publică, pe acest teren aflându-se construcții unde se desfășoară activitatea unității, existând și o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care i-a fost admisă acțiunea în revendicarea terenului respectiv.
Recursul este nefondat.
În ceea ce privește decizia nr. 8583 din 21 decembrie 1998 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, așa cum s-a arătat, a fost desființată prin decizia nr. 2919 din 16 mai 2001, astfel că sentința civilă nr. 4151 din 14 mai 1998, prin care fusese respinsă acțiunea în revendicare formulată de SC R. SA Târgu Jiu, a fost menținută.
Referitor la legalitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, instanța de fond a reținut în mod judicios că terenul în litigiu nu a fost deținut în baza unui drept de administrare de către SC R. SA Târgu Jiu, potrivit prevederilor Legii nr. 15/1990 și ale H.G. nr. 834/1991.
Instanța de fond a reținut, în mod corect, că terenul în cauză a aparținut lui G.E., de la care a fost cumpărat de C.Ș. și C.A., care l-au vândut la SC A. SRL Târgu Jiu, terenul și fostul proprietar neregăsindu-se în anexele Decretului nr. 23/1957, republicat, adoptat de Prezidiul Marii Adunări Naționale pentru exproprierea și trecerea în proprietatea statului a unor terenuri situate în raioanele Târgu Jiu și Baia de Aramă.
Astfel fiind, rezultă că soluția atacată este legală și temeinică, urmând ca recursul formulat de SC R. SA Târgu Jiu să fie respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
İN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC R. SA Târgu Jiu, împotriva sentinței civile nr. 305 din 13 iulie 1999 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ.
Constată nul recursul declarat de SC A. SRL Târgu Jiu.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iunie 2003.