Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 26 noiembrie 2001, reclamantul S.I. a solicitat anularea deciziei nr. R/221 din 30 noiembrie 2000 emisă de Casa Județeană de Pensii Suceava, prin care i s-a respins cererea de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acțiunii s-a susținut de către reclamant că în vara anului 1941 a fost trimis în Transnistria împreună cu familia și s-a reîntors în România în anul 1944, astfel că are statutul de persoană refugiată, motiv pentru care consideră că decizia nr. R/221/2000, emisă de Casa de Pensii Suceava, este nelegală.
Curtea de Apel Suceava, prin sentința civilă nr. 11 din 22 ianuarie 2003, a admis acțiunea reclamantului, a anulat decizia nr. R/221 din 30 noiembrie 2000 a Casei Județene de Pensii Suceava, a constatat că reclamantul S.I. are calitatea de persoană refugiată în perioada august 1942 – septembrie 1994 și beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Pentru a soluționa astfel, instanța a reținut că reclamantul a făcut dovada calității de persoană refugiată, cu martorii S.V. și M.M. care au arătat că reclamantul a fost deportat cu familia împreună cu aceștia în Transnistria în perioada august 1942 – septembrie 1944.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Casa Județeană de Pensii Suceava, susținând că hotărârea pronunțată este în contradicție cu sensul real al legii, pentru motivul că martorii nu au fost audiați în instanță, depunând doar o declarație autentificată, ceea ce nu reprezenta acte oficiale, că s-au aflat în aceeași situație de refugiat cu reclamantul.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului se constată că recursul este nefondat.
Prin decizia nr. R/221 din 30 noiembrie 2000, Casa Județeană de Pensii Suceava a respins cererea formulată de reclamant pentru acordarea drepturilor ce i se cuvin în calitate de persoană refugiată conform Legii nr. 189/2000, motivat de faptul că acesta nu a făcut dovada cu înscrisuri că se încadrează în categoria de persoane ce pot beneficia de dispozițiile Decretului-lege nr. 118/1990.
Potrivit Legii nr. 319/2002, pentru modificarea și completarea O.G. nr. 105/1999, dovedirea situației de persoană persecutată de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
În cauză, din declarațiile martorilor S.V. și M.M., autentificate la Notariatul Public din Suceava, rezultă că reclamantul a fost deportat în Transnistria din anul 1942, luna august până în septembrie 1944.
Așa fiind, se reține că, în mod legal și temeinic, instanța de fond a admis acțiunea reclamantului și a constatat că acesta beneficiază de drepturile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990.
PENTRU ACESTE MOTIVE
İN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Suceava, împotriva sentinței civile nr. 11 din 22 ianuarie 2003 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2003.