Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 23 ianuarie 2002, reclamantul C.I. a solicitat pe cale de contencios administrativ, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației și Cercetării și ministrul E.A., obligarea pârâților să-i răspundă la plângerile depuse prin poștă și la registratura autorității publice și să-i plătească daune materiale și morale estimate la 1 miliard de lei, ce urmează a fi actualizată în funcție de rata inflației.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că nu i s-a răspuns la plângerile prin care solicita să se respecte legea privind rezultatul concursului pentru postul de conferențiar, poziția 6, Catedra de ingineria calculatoarelor din cadrul Universității Craiova, fiind împiedicat astfel să-și desfășoare activitatea didactică în anul universitar 2001 - 2002 și să asigure întreținerea familiei sale.
Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 74 din 22 martie 2002, a respins acțiunea ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin adresele nr. 19521, 19230, 20194, 20374, 20539 și 21405 din 14 ianuarie 2002, pârâții au făcut dovada că au răspuns reclamantului la plângerile trimise, cerând conducerii universității să verifice modul de desfășurare a concursului și aspectele semnalate de petent și să întocmească un punct de vedere scris.
Împotriva sentinței reclamantul C.I. a declarat, în termen legal și timbrat, potrivit cerințelor legale, „apel”, care urmează a fi primit și analizat ca recurs, în conformitate cu dispozițiile art. 84 C. proc. civ. și ale art. 14 alin. (1) din Legea nr. 29/1990.
Motivându-și cererea, recurentul a reiterat susținerile din acțiune, arătând în esență, că prima instanță i-a judecat inechitabil acțiunea, ignorându-i apărările și cererile, cu privire la refuzul intimatei E.A. de a-i înainta dosarul de concurs la Consiliul Național de Atestare a Diplomelor și Certificatelor Universitare și tergiversarea răspunsului, din cauză că dosarul său de concurs este reținut cu rea credință, din motive de răzbunare de către organizatori.
A cerut obligarea aceleiași intimate să-i plătească salariul pentru lunile martie și aprilie 2002 care nu i-a fost achitat pentru faptul că, pierzând concursul, nu mai era titular.
Totodată, recurentul-reclamant a formulat instanței de control judiciar următoarele solicitări, amplu detaliate în sensul de constata că:
- în mod aberant prima instanță a considerat ca parte litigantă Universitatea Craiova, aceasta nefiind chemată în judecată și neavând calitate procesuală;
- fără motivație, deși s-a amânat pronunțarea de către un judecător în vederea depunerii de concluzii scrise, ceea ce s-a făcut, dosarul s-a judecat de către alt judecător;
- instanța a ignorat dispozițiile Legii nr. 29/1990 și ale Legii nr. 128/1997, la dosar neexistând documente din care să reiasă că intimata-pârâtă E.A. a făcut dovada că a răspuns la plângerile sale, întrucât nu a discutat dosarul său de concurs;
- cele 6 adrese care au fost invocate în sentință nu reprezintă un răspuns, referindu-se la un plagiat al unui conferențiar care i-a „furat o lucrare” și pe care ministerul l-a mușamalizat;
- instanța de fond a dovedit o logică defectuoasă, demonstrând modul superficial și nelegal în interpretarea legii și judecarea cauzei;
- simpla mențiune într-o adresă a intimatului-pârât în care se afirmă că i se va răspunde petentului nu reprezintă un răspuns.
Criticile formulate sunt neîntemeiate.
În conformitate cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990 orice persoană, dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanței judecătorești competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
După cum a reținut și prima instanță, obiectul acțiunii stabilit în conformitate cu principiul disponibilității de către reclamantul-recurent îl constituie obligarea intimaților-pârâți să-i răspundă la anumite plângeri adresate acestor autorități și la care pretinde că nu i s-a respins și să-i plătească despăgubiri pentru daune materiale și morale.
Recurentul nu poate lărgi cadrul procesual în recurs, modificându-și obiectul acțiunii, aceasta putându-se face numai în condițiile și limitele prevăzute de dispozițiile art. 132 alin. (1) și ale art. 316 coroborate cu cele ale art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
Se vor avea în vedere, prin urmare, numai criticile formulate în raport cu capetele de cerere din acțiunea introductivă, celelalte cereri nefiind puse în dezbaterea părților și nefiind analizate în primul grad de jurisdicție.
Ori, cum în mod corect a stabilit instanța fondului, prin adresa nr. 19521, 19930, 20194, 20734, 20359, 21405 din 14 ianuarie 2001 s-a răspuns petentului și s-a solicitat Universității Craiova verificarea aspectelor semnalate de către recurent și formularea unui punct de vedere în raport cu acestea.
Nu poate fi vorba, prin urmare, de un răspuns nejustificat, pentru exprimarea unui punct de vedere al autorității administrative fiind necesare informații concrete de la instituția locală unde s-a desfășurat concursul în discuție, iar petentul fiind încunoștiințat despre aceasta.
În legătură cu celelalte critici formulate de recurent, Curtea constată cele ce urmează.
Prin faptul că pricina a fost inițial apreciată în stare de judecată, fiind, după amânarea pronunțării, repusă pe rol, nu s-a încălcat nici o dispoziție procedurală, prevederile art. 146 și ale art. 151 C. proc. civ. permițând acest lucru.
Faptul că după repunerea cauzei pe rol completul a fost compus din alt judecător nu constituie, de asemenea, nici o încălcare a normelor de procedură, întrucât dezbaterile și cercetarea judecătorească s-au finalizat în fața sa, așa cum rezultă din practicaua sentinței recurate.
Faptul că un complet care a intrat pe parcursul soluționării dosarului a apreciat că are calitate de pârâtă Universitatea Craiova și a dispus citarea ei, nu constituie un motiv de nelegalitate a hotărârii, întrucât așa cum rezultă din dispozitivul sentinței, hotărârea s-a pronunțat numai în contradictoriu cu Ministerul Educației și Cercetării și ministrul E.A.
Nu se poate reține nici că nu s-ar fi respectat dispozițiile Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, în ceea ce privește trimiterea dosarului de concurs al recurentului la Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, întrucât potrivit dispozițiilor art. 61 alin. (6) din Legea nr. 128/1997 și cele ale art. 154 alin. (4) din Legea nr. 84/1995 acesta se putea face numai în ipoteza când la concursul desfășurat la nivelul universității pentru ocuparea postului de conferențiar universitar recurentul-reclamant ar fi fost declarat câștigător, ceea ce nu este cazul în speță.
În considerarea tuturor celor expuse, Curtea reține că sentința atacată este legală și temeinică, stabilind exact situația de fapt dedusă judecății și aplicând corect dispozițiile legale incidente, motiv pentru care, potrivit dispozițiilor art. 312 teza a doua și ale art. 314 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul C.I. împotriva sentinței civile nr. 74 din 22 martie 2002 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2003.