Ședințe de judecată: Decembrie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 2364/2003

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2003.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 138, pronunțată la data de 2 iulie 2002 în dosarul nr. 395/2002, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, a respins excepția invocată de reclamanta S.C.A.T. B. Harghita, cu privire la necompetența materială a instanței de contencios administrativ, a admis excepția invocată de pârâta A.P.A.P.S. și a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantă, în temeiul prevederilor art. 324 alin. (3) din O.U.G. nr. 88/1997, republicată.

Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut următoarele:

La data de 7 mai 2001, reclamanta S.C.A.T. B. Harghita s-a adresat cu acțiune, Judecătoriei Toplița, unde s-a format dosarul nr. 1002/2001, care prin sentința civilă nr. 228, pronunțată la data de 12 martie 2002, și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, reținând că este vorba de un litigiu de natură comercială, vizând stabilirea și acordarea unor despăgubiri bănești raportate la legea specială a privatizării.

Prin sentința civilă nr. 138, pronunțată la data de 2 iulie 2002, Curtea de apel, judecând ca instanță de contencios administrativ, a adoptat soluția prezentată mai sus, asupra acțiunii în contencios administrativ, după cum se precizează în practicaua hotărârii.

Împotriva acestei soluții a formulat recurs reclamanta S.C.A.T. B. Harghita susținând:

1.- că instanța de fond a pronunțat o hotărâre casabilă în condițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., încălcând competența unei alte instanțe, Tribunalul Harghita, ca instanță comercială;

2.- în mod greșit a reținut instanța de fond excepția inadmisibilității acțiunii, lipsind concilierea directă prevăzută de art. 7202 C. proc. civ., text inaplicabil în cauză.

Recursul este întemeiat.

Așa cum rezultă din practicaua hotărârii atacate, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, a soluționat cauza, ca fiind un litigiu de contencios adminitrativ.

Astfel fiind, secția de contencios administrativ a Curții Supreme de Justiție este competentă să judece recursul de față, în condițiile prevederilor art. 21 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 56/1993 (M. Of. nr. 56/08.02.1999), potrivit cărora această secție judecă recursurile împotriva soluțiilor pronunțate în materie de contencios administrativ, în cazurile determinate de lege.

În ceea ce privește primul motiv de recurs, Curtea reține că este întemeiat, instanța de fond pronunțând o hotărâre casabilă în condițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

În primul rând, așa cum este necontestat, obiectul cauzei l-a format un litigiu comercial, ceea ce atrăgea competența unei instanțe comerciale, iar nu de contencios administrativ, cum greșit a judecat curtea de apel.

În al doilea rând, potrivit prevederilor art. 40 alin. (1) din Legea nr. 137/2002, privind unele măsuri de accelerare a privatizării, cererile prin care se atacă o operațiune sau un act prevăzut în prezenta lege și în O.U.G. nr. 88/1997, aprobate prin Legea nr. 44/1998, cu modificările ulterioare, ori se valorifică un drept conferit de acestea, sunt de competența secțiilor comerciale ale tribunalelor și se judecă de urgență și cu precădere.

Astfel fiind, ținând cont și de prevederile art. 725 alin. (2) fraza a II-a C. proc. civ., dispozițiile legale citate mai sus sunt pe deplin aplicabile, cauza urmând să fie trimisă instanței comerciale de la Tribunalul Harghita.

În această situație, cercetarea celui de-al doilea motiv de recurs a devenit de prisos, acesta urmând să fie analizat de instanța competentă.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Admite recursul declarat de S.C.A.T. B. Harghita, împotriva sentinței civile nr. 138 din 2 iulie 2002 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare, la Tribunalul Harghita, secția comercială.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2003.