Ședințe de judecată: Decembrie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 2366/2003

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2003.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 7 mai 2001, SC A.T. Borsec a chemat în judecată Agenția pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, solicitând a se constata dreptul său la despăgubiri bănești pentru repararea prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilului – vilă/teren nr. 72, evidențiat în C.F. nr.668 Lazărea, partea a II-a Borsec, nr. top 539/540/541,538/2 către fostul proprietar moștenitor.

De asemenea, reclamanta a cerut obligarea pârâtei să-i plătească despăgubirile cuvenite în baza dispozițiilor art. 32 pct. 1, 2, 3 și 6 din Legea nr. 99/1999, în cuantumul stabilit prin expertiza tehnică efectuată și reactualizată potrivit indicelui de devalorizare a monedei naționale.

Judecătoria Toplița, sesizată inițial, prin sentința civilă nr. 463 din 2 aprilie2002, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș.

Secția comercială și de contencios administrativ a acestei instanțe, prin sentința nr. 141 din 2 iulie 2002, a admis excepția invocată de pârâtă, prin sucursala Regională Centru Brașov și, în consecință, a respins acțiunea ca inadmisibilă.

Instanța a reținut că societatea comercială reclamantă nu a făcut dovada că înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, a încercat soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte, conform art. 720 C. proc. civ.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta SC A.T. Borsec.

Recurenta a susținut că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței materiale a altei instanțe (art. 304 pct. 3 C. proc. civ.), că potrivit art. 40 alin. (1) din Legea nr. 137/2002, cererile prin care se atacă o operațiune sau act prevăzut de prezenta lege și de O.U.G. nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările ulterioare ori se valorifică un drept conferit de acestea, sunt de competența secțiilor comerciale ale tribunalelor și se judecă de urgență și cu precădere.

Critica este întemeiată.

Din preambulul sentinței recurate rezultă fără echivoc că instanța s-a considerat învestită cu o acțiune în contencios administrativ, deși obiectul acesteia nu pune în discuție legalitatea vreunui act administrativ ori refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a soluționa o cerere a reclamantei referitoare la un drept recunoscut de lege.

Acțiunea reclamantei se întemeiază pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ., precum și pe cele cuprinse în art. 324 alin. (3) din O.U.G. nr. 88/1997 (M. Of., nr. 295/24.06.1999).

Prin intermediul ei, reclamanta a cerut să se constate că este îndreptățită la despăgubiri bănești pentru repararea prejudiciului cauzat ca urmare a restituirii în natură a unui imobil către fostul proprietar și, totodată, să se stabilească cuantumul lor exact.

Rezultă, așadar, că litigiul dintre părți are un caracter comercial și competența soluționării lui nu aparține instanțelor judecătorești de contencios administrativ, astfel cum greșit s-a apreciat.

În conformitate cu prevederile art. 40 alin. (1) din Legea nr. 137/2002, privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, în vigoare la data pronunțării sentinței recurate, cererile prin care se atacă o operațiune sau un act prevăzut de prezenta lege și în O.U.G. nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1999, cu modificările ulterioare, ori se valorifică un drept conferit de acestea, sunt de competența secțiilor comerciale ale tribunalelor și se judecă de urgență și ca precădere.

Ținând seama de obiectul acțiunii formulate de reclamanta SC A.T. Borsec, de reglementare legală mai sus menționată, dar și de prevederile art. 72010 C. proc. civ., se impune admiterea recursului.

Pe cale de consecință va fi casată sentința și trimisă cauza spre competentă soluționare Tribunalului Harghita, secția comercială.

Văzând și dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a), art. 159 alin. (1) pct. 2 și art. 313 C. proc. civ.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

İN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Admite recursul declarat de reclamanta SC A.T.B Borsec, împotriva sentinței civile nr. 141 din 2 iulie 2002 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Marghita, secția comercială.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2003.