Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 22 februarie 2000, la Curtea de Apel Bacău, SC U. SA Bacău a solicitat admiterea recursului său împotriva sentinței nr. 126 din 21 decembrie 1999, a Curții de Apel Bacău, hotărâre pe care o consideră nelegală și netemeinică.
În motivarea cererii, recurentul a reținut că instanța de fond a apreciat greșit probele administrate în cauză, invocând art. 304 pct. 9 și 11 C. proc. civ.
Astfel, recurenta a reținut că activitatea de morărit pe care a desfășurat-o ea, este o activitate industrială, iar nu de prestări servicii, cum greșit a reținut Garda Financiară, secția Bacău, atunci când a întocmit procesul-verbal din 10 iunie 1996, prin care a obligat societatea la plata sumei de 114.739.265 lei.
Din actele cauzei, Curtea Supremă de Justiție reține că prin sentința nr. 126 din 21 decembrie 1999, Curtea de Apel Bacău a respins acțiunea formulată de SC U. SRL Bacău împotriva Ministerului Finanțelor, Direcției Generale a Finanțelor Publice și a Controlului Financiar de Stat Bacău și Garda Financiară, secția Bacău.
S-a considerat că situațiile contestate prin procesul-verbal de control fiscal, de către Garda Financiară, secția Bacău, precum că în primul an de activitate reclamanta a desfășurat activități de comerț, prestări de servicii și producție, din care activitatea preponderentă în cifra de afaceri a fost cea de prestări servicii și societatea nu a condus evidența contabilă separată pe fiecare domeniu de activitate, corespunde realității.
Instanța de judecată a înlăturat raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, motivat de faptul că acesta nu are la bază documente justificative care să poată stabili veniturile totale și mai ales repartizarea acestora pe domenii de activitate.
S-a reținut că însuși expertul contabil a constatat că societatea reclamantă nu a condus evidența contabilă pe activitățile desfășurate, nu a întocmit balanțe lunare, minimul încasat nu a fost contabilizat distinct, ca preț al serviciului prestat, notele contabile nu au anexate actele primare, iar cele care sunt, nu îndeplinesc condițiile legale pentru a putea fi luate în considerare și rulajul conturilor din evidența contabilă nu reflectă realitatea.
Potrivit Instrucțiunilor nr. 3614/1991, pentru calculul impozitelor pe profit din Legea nr. 30/1991 – cap. IV – „în situațiile în care nu se poate stabili ponderea activităților desfășurate, în calcul se ia perioada cea mai scurtă”.
Verificându-se actele cauzei, se constată că actele administrative contestate, respectiv procesul-verbal de control încheiat de Garda Financiară și decizia nr. 760 din 18 septembrie 1996, emis de Ministerul Finanțelor – Direcția Generală de Soluționare a Plângerilor, prin care s-a respins contestația recurentei-reclamante, împotriva procesului-verbal al Gărzii Financiare, sunt legale, nefiind încălcate drepturile reclamantei. Mai mult, recurenta-reclamantă s-a aflat în culpă în ținerea evidenței contabile, neputându-se aprecia astfel ponderea activității recurentei, avându-se în vedere și Instrucțiunile nr. 3614/1991, pentru aplicarea Legii nr. 30/1991. Cum propria culpă nu putea fi invocată pentru recunoașterea unui drept, iar actele administrative contestate sunt legale, iar hotărârea atacată este legală și temeinică, recursul declarat va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC U. SA Bacău, împotriva sentinței civile nr. 126 din 21 decembrie 1999, a Curții de Apel Bacău, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2003.