Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 1 noiembrie 2001, Banca T. SA, sucursala Rosetti București (în prezent București - Lipscani), a solicitat ca în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice București să se dispună anularea deciziei nr. 1469 din 28 septembrie 2001 emisă de primul pârât, precum și a procesului-verbal de control nr. 1147 din 12 aprilie 2001, încheiat de funcționari ai pârâtei secunde, ca nelegale.
Pe cale de consecință, reclamanta a cerut exonerarea sa de obligația de plată la bugetul de stat a sumelor de 5.078.616 lei - majorări de întârziere aferente impozitului pe salarii, 8.840.310 lei - penalizări aferente aceluiași impozit, 16.580.490 lei – cheltuieli cu provizioanele specifice de risc.
Referitor la majorările de întârziere aferente impozitului pe salarii, reclamanta a arătat că organul administrativ-jurisdicțional nu a motivat respingerea obiecțiunilor formulate, ci doar a menționat unele texte legale, dintre care unele îi sunt favorabile, iar altele nu au legătură cu cauza.
Astfel, atât art. 11 alin. (2) din O.G. nr. 11/1996, modificată prin O.U.G.nr. 113/1999 și O.G. nr. 53/1997, cât și art. 9 din Legea nr. 32/1991, republicată, inclusiv art. 25 al O.G. nr. 73/1999, au fost respectate întocmai de către bancă prin faptul că odată cu plata salariilor s-a reținut impozitul aferent și virat în aceeași zi prin ordin de plată la buget. Pentru întârzierea de 1 - 3 zile constatată de organul financiar nu se poate reține culpa reclamantei, faptul fiind datorat efectuării ședinței de schimb de documente la Banca Națională a României între aceasta și trezorerie care, la rândul ei, înregistrează documentul în următoarea zi lucrătoare.
Referitor la calculul provizioanelor de risc, ministerul a săvârșit aceeași eroare cu cea a organului de control, în sensul că nu a luat în considerare dispozițiile speciale privind regimul lor juridic, cuprinse în H.G. nr. 335/1995 și nr. 544/1999, care fac trimitere la Normele Băncii Naționale a României.
De asemenea, au fost ignorate constatările organelor de control ale acestei din urmă bănci, consemnate în procesele-verbale întocmite cu ocazia controalelor repetate, atât la nivel de sucursală, cât și de centrală.
În fine, organele financiare nu au ținut seama de faptul că sucursala nu este plătitoare de impozit și că Centrala a fost deja controlată de către organele Ministerului Finanțelor Publice pe aceeași perioadă, prilej cu care nu s-a constatat nici o neregulă în legătură cu modul de calcul al provizioanelor și impozitului pe profit.
Prin sentința civilă nr. 722 din 4 iulie 2002, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea și a anulat actele juridice atacate în ceea ce privește majorările de întârziere și penalitățile aferente impozitului pe salarii (în sumă totală de 13.929.926 lei), precum și provizioanele specifice de risc.
A exonerat pe reclamantă de plata sumelor respective și a luat act de declarația sa că nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța a reținut că organul de control financiar a stabilit în mod eronat data plății impozitului pe salarii de către reclamantă deoarece în realitate, aceasta a reținut în aceeași zi în care s-au făcut plăți salariaților, impozitul aferent, data plății fiind aceea la care a plecat din contul băncii, iar nu data când impozitul a ajuns la destinație.
Referitor la provizioanele specifice de risc în valoare de 16.580.490 lei, s-a apreciat că ele nu sunt datorate față de concluziile expertului contabil numit în cauză și de constatările anterioare efectuate la nivel de Centrală de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj și Administrația Financiară a municipiului Cluj-Napoca.
Împotriva sentinței au declarat recurs ambii pârâți.
În cadrul unor motive de casare ce se regăsesc în cele două recursuri, recurenții au susținut, în esență, că argumentele primei instanțe privind virarea impozitului pe salarii de către reclamantă, contravine prevederilor art. 11 alin. (2) din O.G. nr. 11/1996, modificată prin O.U.G.nr. 113/1999, art. 9 din Legea nr. 32/1991 și art. 25 din O.G. nr. 73/1999, că, în raport de aceste reglementări, în mod corect organul de control financiar a stabilit creanțele bugetare în valoare totală de 13.929.926 lei.
Pe de altă parte, în condițiile în care sucursala Băncii T. SA a ignorat, la constituirea provizioanelor specifice de risc, dispozițiile pct. 5 alin. ultim din Normele Băncii Naționale a României nr. 3/1994, luând în calcul o altă valoare decât cea de la data acordării creditelor, în mod justificat s-a considerat cu prilejul controlului că ele nu sunt cheltuieli deductibile.
În sfârșit, s-a susținut că reclamanta a omis să ia în calcul, valoarea integrală a garanțiilor acceptate la momentul contractării împrumutului, nesocotind astfel, prevederile art. 2, 3 și 5 din H.G. nr. 335/1995 și art. 4 din O.G. nr. 70/1994.
Recursurile sunt fondate în sensul considerentelor ce se vor expune în continuare.
Potrivit art. 11 alin. (2) din O.G. nr. 11/1996, modificată prin O.U.G.nr. 113/1999, pentru plătitorii care au cont bancar, data plății este data la care băncile debitează contul plătitorului pe baza instrumentelor de decontare specifice, confirmate prin ștampila și semnătura autorizată a acestora, cu condiția creditării contului bugetar corespunzător.
În conformitate cu art. 9 din Legea nr. 32/1991, privind impozitul pe salarii, acesta se reține și se varsă odată cu ridicarea sumelor pentru plata celei de a doua chenzine, iar potrivit art. 25 din O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, plătitorii de salarii și de venituri asimilate salariilor au obligația de a calcula și de a reține impozitul aferent veniturilor fiecărei luni, la data efectuării acestor venituri, precum și de a-l vira la bugetul de stat la termenul stabilit pentru ultima plată a drepturilor salariale efectuată pentru fiecare lună, dar nu mai târziu de data de 15 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se cuvin aceste drepturi.
Deși admite în acțiune că a existat o întârziere de 1 - 3 zile în virarea impozitului pe salarii, reclamanta pretinde că acest lucru s-a datorat efectuării ședinței de schimb de documente la Banca Națională a României, între reprezentantul băncii și trezorerie.
Instanța de fond și-a însușit această apărare, susținută prin concluziile expertului contabil Z.A.S., apreciind că impozitul a fost virat în termenul legal și că data decontării documentelor de plată este data de prezentare a documentelor la ghișeele serviciului de plăți și decontări din sucursala Băncii Naționale a României, iar nu data la care impozitul a ajuns efectiv la destinație.
Justețea aprecierii este însă, contrazisă de reglementarea conținută în normele legale mai sus citate, dar și în dispozițiile de la pct. 10.6 din Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 8/1994, conform cărora o societate bancară receptoare care recepționează un ordin de plată după închiderea zilei sale bancare are dreptul să trateze ordinul respectiv ca și cum ar fi fost primit în următoarea sa zi bancară.
Stabilind așadar, că reclamanta a virat impozitul pe salariu în termenul legal, pe baza unei interpretări greșite a normelor legale incidente, prima instanță a pronunțat, sub acest aspect, o hotărâre nelegală și netemeinică.
În consecință, urmează a se admite recursurile și a fi modificată sentința în sensul respingerii capătului de cerere privind majorările de întârziere și penalitățile pe salarii, calculate potrivit art. 13 din O.G nr. 11/1996, modificată prin O.G. nr. 53/1997, la suma totală de 13.929.926 lei.
Celelalte dispoziții ale hotărârii vor fi menținute.
Cât privește modul de constituire al provizioanelor specifice de risc, curtea de apel a stabilit în mod judicios că această operațiune a fost efectuată de sucursala băncii cu respectarea normelor legale în vigoare.
Provizioanele în valoare de 16.580.490 lei sunt cheltuieli deductibile fiscal și ele nu trebuie să influențeze contul de profit și pierdere al Centralei Băncii T. SA, persoană juridică cu sediul central în municipiul Cluj-Napoca.
În sprijinul acestei concluzii, expertul contabil a invocat între altele, prevederile art. 19 din O.G. nr. 70/1997, potrivit cărora, controlul fiscal la sediul contribuabilului sau în alt loc stabilit de comun acord cu acesta se efectuează o singură dată pentru fiecare impozit și pentru fiecare perioadă supusă impozitării.
Ori, în speță nu se contestă de toți participanții la proces că, cheltuielile băncii cu provizioanele specifice de risc au constituit anterior, obiect al unor controale efectuate de organele Direcției Finanțelor Publice Cluj și cele ale Administrației Financiare a municipiului Cluj-Napoca care au stabilit de fiecare dată corecta lor determinare (procesele verbale din anexele 19-22 ale raportului de expertiză).
Semnificativ este faptul că prin aplicarea acelorași norme bancare interne, doar pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice București a reținut la una din cele 28 sucursale ale băncii, existența unor pretinse deficiențe în calculul provizioanelor specifice de risc.
Reținând că o atare neconcordanță între constatările conținute în actele de control financiar încheiate la sediul Centralei Băncii și constatările efectuate la sucursala bucureșteană a acesteia nu poate fi acceptată, în mod corect prima instanță a admis cel de-al doilea capăt de cerere, cu consecința exonerării reclamantei de plata sumei de 16.580.490 lei.
Văzând și dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Direcția Generală a Finanțelor Publice București și Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 722 din 4 iulie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.
Modifică sentința atacată, în sensul că respinge capătul de cerere privind majorările de întârziere și penalitățile la plata impozitului pe salarii în sumă de 13.929.926 lei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2003.