Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin recursul declarat, Cooperativa de Credit D. Abrud, județul Alba, în contradictoriu cu Banca Națională a României, a solicitat anularea hotărârii Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României nr. 132 din 22 iunie 2001, prin care s-au respins ca neîntemeiate, contestările formulate de aceasta împotriva hotărârii Băncii Naționale a României nr. 8 din 7 mai 2001.
În motivarea cererii, recurenta a susținut că a solicitat Băncii Naționale a României, acordarea avizului prealabil de reorganizare în cadrul rețelei Cooperatiste de Credit C.R., cerere ce a fost respinsă prin hotărârea nr. 8 din 7 mai 2001 a Băncii Naționale a României, pe motivul că organizația s-a aflat în situația de a nu-și fi onorat integral obligațiile scadente.
Recurenta a contestat această hotărâre la Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României, însă contestația a fost respinsă prin hotărârea atacată, pe motivul că aceasta nu a respectat prevederile art. 250 alin. (2) din O.U.G. nr. 97/2000.
Această hotărâre o consideră nelegală, întrucât art. 250 alin. (2) din O.U.G. nr. 97/2000, prevede că „pe parcursul întregului proces de autorizare, fiecare organizație a cooperației de credit trebuie să nu se afle în situația de a nu-și fi onorat integral obligațiile scadente și să nu înregistreze un nivel negativ al activului net”.
Cerințele alin. (2) ale art. 250 din O.U.G. nr. 97/2000, nu sunt îndeplinite, deoarece cooperativa nu a înregistrat un nivel negativ al activului net și prin urmare, nu pot fi reținute susținerile Băncii Naționale a României, cu privire la nerespectarea prevederilor legale și că pârâta era în drept să ia hotărârea respectivă, doar în cazul în care organizația cooperatistă s-ar fi aflat concomitent în cele două situații prevăzute de art. 250 din O.U.G. nr. 97/2000.
Verificând cauza în funcție de recursul formulat, cât și potrivit art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.
Prin contestațiile formulate de recurentă se arată că obligațiile scadente neonorate la data de 28 februarie 2001, în sumă de 6 milioane lei, reprezentând datorii față de bugetul statului, au fost achitate în perioada 20 aprilie 2001 – 16 mai 2001.
Se mai arată că neefectuarea la termen a unor plăți către bugetul statului s-a datorat politicii adoptate de conducerea cooperativei, de dezvoltare și cultivare a imaginii cooperației, prin onorarea a cât mai multor cereri de împrumut și restituirea promptă a c/val depozitelor constituite și dobânzilor aferente.
Din verificările efectuate la sediul cooperativei, de inspectorii Băncii Naționale a României, a rezultat că la 28 februarie 2001, cooperativa de credit înregistra obligații scadente neonorate, în sumă totală de 6,2 milioane lei, reprezentând datorii către bugetul de stat, aferente perioadei 25 iulie 2000 – 25 februarie 2001, care au fost achitate ulterior primului control efectuate de Banca Națională a României
Mai rezultă că și la 30 aprilie 2001, cooperativa de credit înregistra obligații scadente neonorate, în sumă de 3,8 milioane lei, reprezentând datorii față de bugetul statului și care au fost achitate abia la 16 mai 2001. În fapt, cooperativa de credit nu a fost în măsură să-și onoreze obligațiile de plată la scadență.
În opinia recurentei, Banca Națională a României. era în drept să ia hotărârea respectivă, doar în cazul în care aceasta s-ar fi aflat concomitent în cele două situații prevăzute de art. 250 din O.U.G.nr. 97/2000.
Această motivare nu este întemeiată, întrucât recurenta face o interpretare greșită a termenilor „cumulativ și concomitent”.
Legiuitorul a stabilit cele două condiții obligatorii, în mod expres, astfel:
Art. 250: „pe parcursul întregului proces de autorizare, fiecare organizație de credit trebuie să nu se afle în situația de a nu își fi onorat integral obligațiile scadente și să nu înregistreze un nivel negativ al activului net”.
În situația în care una din condiții nu este îndeplinită, se respinge cererea de acordare a avizului prealabil, termenul cumulativ având înțelesul de îndeplinire pe aceeași perioadă de timp a celor două condiții și nu numai a uneia dintre ele, așa cum greșit susține recurenta.
Aceste considerente au fost avute în vedere de Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României, în respingerea contestațiilor.
Așadar, hotărârea atacată este legală și temeinică, iar recursul, nefondat, urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Cooperativa de Credit D. Abrud, județul Alba, împotriva hotărârii nr. 132 din 22 iunie 2001 a Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României, ca nefondat.
Pronunțată, în ședința publică, astăzi 24 ianuarie 2003.