Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe data de 10 iulie 2002 la Curtea de Apel Constanța, reclamantul D.V. a chemat în judecată Ministerul de Interne – Direcția de Evidență Informatizată a Persoanei, solicitând ca pârâtul să fie obligat să-i soluționeze cererea de înmatriculare a autoturismului, precum și să-i predea certificatul de înmatriculare și tăblițele aferente numărului acordat autoturismului menționat. De asemenea, a solicitat să i se restituie actele depuse la sediul Serviciului de Evidență Informatizată a Persoanei, respectiv cartea de identitate a autoturismului respectiv, să fie obligat pârâtul la plata sumei de 3.000.000 lei pentru fiecare lună de întârziere și să i se acorde cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a învederat că a cumpărat autoturismul de la numita F.M. și apoi prezentându-se la compartimentul de specialitate de la I.J.P. Tulcea, a depus actele necesare înmatriculării, achitând și suma de 222.000.000 lei reprezentând c/val numerelor sub care urma să fie înmatriculat autoturismul.
Ulterior, i s-a adus la cunoștință că autoturismul figura ca „furat” în evidența electronică și, drept urmare, i s-a refuzat înmatricularea.
Instanța sesizată, prin sentința civilă nr.167/CA din 28 noiembrie 2002, a respins ca nefondată acțiunea cu motivarea că înmatricularea nu poate fi făcută decât cu respectarea prevederilor regulamentare pentru aplicarea Decretului nr.328/1966, situație ce nu este realizată în speță câtă vreme nu a fost clarificată proveniența licită a autovehicolului.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul, criticând soluția dată sub următoarele aspecte:
1.Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină.
2.Instanța nu s-a pronunțat în raport cu cererea de obligare a pârâtului la efectuarea operațiilor ulterioare înmatriculării.
3.În cauză, a făcut dovada, cu copia fișei de înmatriculare, că înmatricularea fusese operată, această dovadă nefiind analizată la judecarea cauzei în fond.
Recursul este nefondat.
După cum a rezultat din expunerea actelor și lucrărilor dosarului, în cauză a fost declanșată activitatea de înmatriculare a autoturismului de către reclamant, care nu a putut fi finalizată întrucât mașina figura ca bun furat în evidența informatizată al organelor de poliție.
În atare situație, nu i se putea efectua înmatricularea, adică valida pe această cale o transmisiune de proprietate cu privire la care legalitatea vânzării era suspicioasă, o asemenea interdicție rezultând din principiile generale de drept aplicabile în materie.
Tot astfel și cererile ulterioare de a i se restitui actele autoturismului nu puteau fi satisfăcute până la clarificarea situației autoturismului (proveniența acestuia), întrucât ar fi putut servi drept probe într-un eventual proces penal.
După ce se va fi procedat la verificările necesare, în funcție de constatările ce s-ar face, se va putea satisface și cererea sa, desigur în măsura în care nu s-ar reține nici o faptă cu caracter penal sau contravențional, justificând refuzul opus de către organele de poliție.
Față de considerentele expuse, motivele de casare apar nefondate și urmează a fi respinse, menținându-se soluția pronunțată de prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de D.V. împotriva sentinței civile nr.167/CA din 28 noiembrie 2002 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2003.