Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 16 decembrie 2002 reclamantul C.E. a chemat în judecată Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, solicitând actualizarea pensiei de serviciu în conformitate cu prevederile art. 103 alin. (1) și (5) din Legea nr. 92/1992, ca urmare a O.G. nr. 83/2000 și obligarea pârâtului să comunice Casei Naționale de Pensii noul cuantum al pensiei de serviciu.
Prin sentința nr. 78 din 28 ianuarie 2003 Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a declinat competența de soluționare a litigiului în favoarea Tribunalului București.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a susținut că potrivit art. 155 lit. e) și f) din Legea nr. 19/2000, tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale, modul de stabilire și plată a pensiilor, a indemnizațiilor și altor drepturi de asigurări sociale, fără a face distincția în raport de categoriile de pensii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul C.E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În esență criticile aduse soluției instanței de fond privesc greșita aplicare a legii, în sensul că datorită modului diferit de calcul al pensiei de serviciu a magistraților în baza Legii nr. 92/1992, litigiile în legătură cu neacordarea drepturilor respective nu se încadrează în capitolul VIII din Legea nr. 19/2000 privind jurisdicția asigurărilor sociale, acestea urmând procedura stabilită de Legea nr. 29/1990 a contenciosului administrativ.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Obiectul acțiunii introductive de instanță formulată de recurentul-reclamant îl constituie „actualizarea pensiei de serviciu” și stabilirea „noului cuantum al pensiei” care să fie comunicat Casei Naționale de Pensii.
Cu alte cuvinte, ceea ce contestă recurentul este modul de stabilire și de plată a pensiei de serviciu ce i se cuvine, în raport de actele normative invocate, respectiv Legea nr. 92/1992, O.U. nr. 113/2000, H.G. nr. 113/2000, H.G. nr. 403/2001, O.U.G. nr. 187/2000 și O.G. nr. 83/2000.
Față de obiectul acțiunii, în mod corect instanța și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București deoarece potrivit dispozițiilor art. 155 lit. f) din Legea nr. 19/2001, tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind „modul de stabilire și de plată a pensiilor și indemnizațiilor și altor drepturi de asigurări sociale”.
Prin textul de lege invocat, nu se face nici o distincție în raport de categoriile de pensii, iar art. 103 din Legea nr. 92/1992 aplicabil magistraților pensionari, nu cuprinde norme speciale de procedură și competență derogatorie de la dreptul comun, respectiv de la Legea nr. 19/2001.
În același sens, faptul că pensia cuvenită magistraților este denumită „pensie de serviciu” nu o exclude din sistemul asigurărilor sociale deoarece potrivit art. 103 alin. (3) din Legea nr. 92/1992, numai partea din pensia de serviciu care depășește nivelul pensiei din sistemul asigurărilor sociale de stat se suportă din bugetul de stat, restul suportându-se din bugetul asigurărilor sociale de stat.
Așa fiind, litigiul având ca obiect contestarea modului de calcul a pensiei de serviciu se soluționează în primă instanță de tribunale, legea aplicabilă fiind Legea nr. 19/2001 și nu Legea nr. 29/1990.
În consecință, în raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.E. împotriva sentinței civile nr. 78 din 28 ianuarie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată, în ședința publică, astăzi 17 iunie 2003.