Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 40 din 21 ianuarie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, s-a declinat competența de judecată a acțiunii introduse de reclamantul B.N. împotriva Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, cu care a solicitat actualizarea pensiei de serviciu ce i se cuvine.
În motivarea soluției date prima instanță a reținut că jurisdicția specifică asigurărilor sociale nu este înlăturată de calitatea pârâtului de autoritate publică, întrucât din interpretarea sistematică a art. 156 din Legea nr. 19/2000, în corelație cu art. 154 și 155 din aceeași lege, rezultă că normele de competență și de procedură cuprinse în Legea nr. 19/2000 sunt aplicabile nu numai cererilor îndreptate împotriva Casei Naționale de Pensii și Asigurări Sociale sau împotriva caselor teritoriale de pensii, ci și celorlalte categorii de cereri, un regim diferit existând numai în ceea ce privește competența teritorială.
Sentința a fost recurată de reclamant.
Prin motivele de casare formulate în scris sus-numitul a învederat că litigiile în legătură cu neacordarea drepturilor respective nu se încadrează în capitolul VIII din Legea nr. 19/2000 privind jurisdicția asigurărilor sociale, acestea urmând procedura stabilită de Legea nr. 29/1990.
Recurenta a mai precizat, în plus, că nu a chemat în judecată Casa de Pensii București și nu a cerut nici un drept de la aceasta, precum și că nu contestă nici o decizie de pensii ca urmare a greșitei actualizări.
Recursul este nefondat.
Prin acțiunea înregistrată la 10 decembrie 2002 reclamantul a solicitat „actualizarea corectă a pensiei de serviciu” ca urmare a apariției O.G. nr. 83/2000, a H.G. nr. 403/2001 și a O.U.G. nr. 187/2001, precizând în cuprinsul acțiunii introductive că în mod greșit au fost omise la stabilirea bazei de încadrare sporul/adaosul pentru vechimea în magistratură și sporul pentru condiții deosebite de muncă, totalizând împreună 35% din cuantumul indemnizației.
În conformitate cu prevederile art. 155 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, tribunalele soluționează în primă instanță, printre altele, deciziile de pensionare - lit. d), refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale - lit. e), modul de stabilire și de plată a pensiilor și indemnizațiilor și altor drepturi de asigurări sociale - lit. f).
Analiza sistematică a textelor mai sus citate, inclusiv a sferei de aplicare a legii, astfel cum este sintetic prezentată în titlul acesteia, impune următoarele constatări:
1. Legea vizează întreg sistemul public de pensii, fără nici o rezervă în ce privește pensiile de serviciu, din categoria cărora face parte și pensia cuvenită reclamantului.
2. Această lege are un caracter special cât privește materia pensiilor și altor drepturi de asigurări sociale din sistemul public de pensii față de Legea nr. 29/1990 a contenciosului administrativ și, deci, se aplică cu prioritate față de aceasta din urmă.
3. În plus, potrivit art. 2 din Legea nr. 29/1990 nu pot fi atacate în justiție actele administrative pentru desființarea sau modificarea cărora se prevede, prin lege specială, o altă procedură judiciară.
4. Orice modificare intervenită cu privire la baza de calcul a pensiei se traduce în emiterea unei noi decizii de pensionare (chiar dacă este păstrat numărul de dosar al deciziei inițiale). Această decizie este emisă de casa de pensii competentă.
5. Susținerea reclamantului că nu contestă decizia de pensionare este nerelevantă, fiind în contradicție cu substanța cererii, sus-numitul solicitând introducerea unor elemente noi, cu caracter permanent, în modul de calcul, ce conduc în ultimă analiză la o majorare cu o treime a pensiei ce i se cuvine, grilă de calcul ce va fi păstrată pe viitor.
6. Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție nu este prin natura atribuțiilor sale și nici prevederilor statutului său de organizare și funcționare un organ de pensii, fie și numai pentru magistrații procurori. El are calitatea doar de a transmite informațiile necesare cu privire la veniturile unui procuror în activitate pentru a se putea face astfel corelarea/actualizarea pensiilor cuvenite persoanelor aflate la pensie, îndreptățite.
Acest fapt este, de altfel, recunoscut și de către reclamant (v. concluzii scrise depuse la instanța de fond).
Prin urmare, titlul constitutiv de drepturi este și rămâne decizia de pensionare, orice modificare a raporturilor care se nasc între casa de pensii și pensionar ca atare reflectându-se cu necesitate în acest titlu.
În consecință, văzând dispozițiile art. 155, cu precădere litera d) și f) din Legea nr. 19/2000, este cazul a se constata că instanța competentă a judeca prezenta pricină este Tribunalul București.
Considerentele mai sus expuse impune așadar concluzia că declinatorul de competență dat în cauză este temeinic și legal, urmând deci a fi menținut ca efect al respingerii recursului declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de B.N. împotriva sentinței civile nr. 40 din 21 ianuarie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2003.