Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 8 ianuarie 2002 Administrația Finanțelor Publice a sectorului 5, a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 1625/2001 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, solicitând casarea hotărârii pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii, recurenta a susținut că așa cum rezultă din actele cauzei, organul administrativ nu a indicat nici un act de control, act administrativ care să vatăme în drepturile sale recunoscute de lege pe reclamantă.
Că întrucât actele administrative au fost emise de D.G.F.P. a municipiului București și de Ministerul Finanțelor, în mod greșit instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice sectorul 5.
A mai susținut această recurentă că întrucât reclamanta nu a întocmit ștatele de plată și nu a reținut impozitul pe salarii aferent perioadei 1995 - 1997 pentru sumele achitate colaboratorilor și personalului societății care își desfășoară activitatea la Discoteca S. S.A.I., în mod legal, organul de control a stabilit în sarcina sa obligația de plată a sumei de 185.426.807 lei reprezentând impozit pe salarii.
A mai susținut această recurentă că societatea datorează la bugetul de stat și suma de 11.664.325 lei, reprezentând contribuție la Fondul de pensii și asigurări sociale ale agricultorilor. De asemenea este datorată, potrivit susținerilor acestei recurente contribuția la fondul special de sănătate (10.037.967 lei), iar în privința impozitului pe profit reclamanta nu a înregistrat în totalitate veniturile realizate și cheltuielile efectuate pentru realizarea veniturilor
Recurenta apreciază că reclamanta datorează 88.694.632 lei impozit pe profit și 37.039.464 lei majorări de întârziere.
În privința sumei de 822.467.821 lei solicitată a se scuti de către reclamantă conform O.U.G. nr. 68/1999 recurenta consideră că Ministerul Finanțelor, în mod corect a respins contestația
Cât privește desființarea pct. 2 și 4 din dispozitivul deciziei nr. 1335/2001 a Ministerului Finanțelor, recurenta consideră că instanța a greșit.
Ministerul Finanțelor a declarat și el recurs împotriva sentinței 1625/2001 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, întrucât societatea datorează impozitul aferent pe perioada 1995 - 1997, întrucât a încălcat dispozițiile art. 1 și 4 din Legea nr. 31/1991 privind impozitul pe salarii.
De asemenea Ministerul Finanțelor consideră că reclamanta nu a respectat dispozițiile legale privind fondul asigurărilor sociale pentru agricultură, pentru fondul special de sănătate privind taxa de 20% din încasările la jocurile de noroc (O.G. nr. 14/1997), de asemenea privind impozitul pe profit și T.V.A.
Cât privește pct. 2 și 4 din decizia Ministerului Finanțelor 1335/2001, în mod greșit susține recurentul, a soluționat instanța cauza, fără a se ține seama de nota de constatare emisă (Anexa 1).
D.G.F.P. - municipiul București a recurat de asemenea sentința civilă nr. 1625 din 28 noiembrie 2001 pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, susținându-se aceleași motive de recurs ca și Ministerul Finanțelor.
Din actele cauzei Curtea Supremă de Justiție reține că prin sentința nr. 1625 din 28 noiembrie 2001 a secției de contencios administrativ a Curții de Apel București, s-a admis acțiunile conexe formulate de reclamanta SC I. SRL, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și D.G.F.P. a municipiului București și Administrația Finanțelor Publice sector 5 București.
S-a anulat pct. 2 și 4 din decizia nr. 1335 din 31 august 2001 a Ministerului Finanțelor Publice și implicit nota de constatare nr. 664 din 16 mai 2001 emisă de Administrația Finanțelor sector 5, precum și decizia nr. 1334 din 13 august 2001, respectiv 2 și 3 din acestea și procesul-verbal 10002 din 11 februarie 1998 al Ministerului Finanțelor Publice și D.G.F.P. a municipiului București ca nelegale.
Instanța a reținut că nota de constatare, fără vreun temei legal a stabilit o valoare de 228.812.398 lei a debitelor din impozite, taxe și contribuții la bugetul de stat constatate printr-un proces-verbal de control anterior, ignorându-se valori achitate la data controlului sau care nu au fost stabilite printr-un proces-verbal anterior.
S-a reținut că Administrația Financiară a Sectorului 5 nu a aplicat corect dispozițiile legale în vigoare, nu a făcut aplicarea art. 1 din O.U.G. nr. 68/1999, organele de control nefiind îndreptățite să calculeze majorări de întârziere, nu a stabilit că suma de 868.652.664 lei stabilite prin note de constatare nr. 664 din 16 mai 2001 nu este datorată de reclamantă. De asemenea, s-a constatat că suma de 6.161.425 lei menționată în nota de constatare reprezentând obligația de plată cu titlul de amendă aplicată prin procesul verbal nr. 1002 din 11 februarie1998 este prescrisă la 11februarie 2001, astfel încât greșit a fost înscrisă în debite. Tot prescrisă a fi executate este și suma de 8.817.605 reprezentând impozite pe spectacole, constă ca datorată prin procesul verbal din 3 iulie 1995 (inclus în Anexa 1 la nota de constatare nr. 664 din 16 mai 2001).
Din actele cauzei, Curtea Supremă de Justiție constată că prin procesul verbal nr. 10002 din 11 februarie 1998 Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat a municipiului București a stabilit în sarcina S.C. I. SRL obligații bugetare în cuantum de 974.994.734 lei, reprezentând debite la bugetul statului, compuse din impozit pe profit, impozit pe salarii, T.V.A., contribuții la fonduri speciale și majorări de întârziere la aceste debite plus penalități.
La 10 martie 1998 ca urmare a obiecțiunilor formulate de societatea reclamantă, conform Legii nr. 105/1997 înregistrate la D.G.F.P. - municipiul București, sub nr. 66656 din 18 februarie 1998 s-au solicitat reclamantei o suplimentare de acte, ce s-au și trimis, dar timp de 3 ani nu s-a răspuns la acestea.
În anul 1999 în temeiul O.U.G. nr. 668/1999 privind stimularea obligațiilor față de bugetul de stat, reclamanta a cerut a se lua act că înțelege să beneficieze de dispozițiile ordonanței achitând prin ordinele de plată 85 - 92 până la 31 august 1999 sumele stabilite în sarcina reclamantei prin procesul-verbal 10002/1998 în valoare de 239.361.982 lei anulându-se astfel majorările de întârziere.
La 14 mai 2001, la un nou control al Administrației Financiare a sectorului 5 prin nota de constatare nr. 664/16 mai 2001 s-a stabilit în sarcina reclamantei un debit de 1.624.542.050 lei alcătuit din debitul stabilit prin procesul verbal nr. 10002/1998 la care se adaugă majorări de întârziere pe anii 1998 – 2001.
Este de observat că în raport de nota de constatare nr. 664 din 16 mai 2001 susținerea Administrației Financiare a sectorului 5 (care de altfel a și fost parte în judecarea procesului la fond), în sensul că nu avea calitatea procesuală în cauză este total neîntemeiată.
Se mai constată că în soluționarea cauzei de către instanța de fond, pe lângă proba cu acte s-a acceptat o expertiză extrajudiciară, probă administrată în cursul urmăririi penale pentru evaziune fiscală care nu poate fi folosită în rezolvarea acestui proces nu pentru că n-ar fi fost acceptată de părțile din proces, ci pentru că ea a primit obiective legate de latura penală a cauzei, iar nu pentru verificarea actelor contabile fiscale în raport de care se va soluționa cauza de față ce privește răspunsul dacă societatea reclamantă mai are sau nu obligații financiare către stat.
Așa fiind sub acest aspect fiind necesară o expertiză financiar-contabilă care să verifice actele societății, plățile făcute, invocarea O.U.G. nr. 68/1999, eventuala prescripție invocată în cauză, nefiind lipsită de relevanță și temporizare soluționării obiecțiunilor invocate de reclamantă, care nu poate fi imputată acesteia, se vor admite recursurile declarate, impunându-se casarea cu trimitere spre rejudecare la aceiași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Ministerul Finanțelor Publice, Administrația Finanțelor Publice a sectorului 5 și D.G.F.P. a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1625 din 28 noiembrie 2001 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.
Casează sentința atacată cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 martie 2003.