Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată 10 ianuarie 2003, reclamantul U.O. a solicitat anularea hotărârii nr. 5592 din 22 noiembrie 2002 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj și recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000, motivând că a avut statutul de persoană refugiată din motive etnice.
Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a pronunțat sentința nr. 110 din 4 februarie 2003, prin care a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 5592 din 22 noiembrie 2002 și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre în care să constate că în perioada 12 iulie 1944 – 6 martie 1945, reclamantul s-a aflat în situația prevăzută de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 și să-i acorde drepturile prevăzute de lege cu începere de la 12 decembrie 2002.
Hotărând astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul s-a născut la 12 iulie 1944, când părinții săi erau refugiați din motive etnice și a dobândit prin naștere statutul de refugiat, îndeplinind condițiile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru acordarea drepturilor recunoscute prin această lege.
Împotriva acestei sentințe și în termen legal, a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând casarea hotărârii ca nelegală și netemeinică.
În primul motiv de casare, recurenta a susținut că strămutarea în altă localitate decât cea de domiciliu a fost greșit reținută în cazul intimatului care, nefiind născut la data refugierii părinților săi, nu avea domiciliul într-o localitate de unde să fi fost strămutat.
Prin cel de-al doilea motiv de casare, recurenta a arătat că hotărârea atacată nu cuprinde temeiul de drept în baza căruia a fost admisă acțiunea.
Recursul este nefondat și urmează să fie respins pentru următoarele considerente:
Domiciliul legal al minorului este la părinții săi sau la acela dintre părinți la care locuiește statornic.
Fiind născut după data la care părinții săi au fost expulzați din motive etnice din localitatea de domiciliu, intimatul a fost lipsit de dreptul său la un domiciliul legal, ca drept personal nepatrimonial din categoria atributelor de identificare a persoanei.
Strămutarea din motive etnice a afectat stabilitatea domiciliului pentru întreaga perioadă cât a durat, până la 6 martie 1945 și pentru toți membrii familiei intimatului, refugiați în altă localitate, în sensul că aceștia nu au mai avut în perioada respectivă o locuință statornică sau principală.
În atare situație, instanța de fond a apreciat judicios ca fiind aplicabile, în cauză, prevederile Legii nr. 189/2000, pentru că de la data nașterii sale, 12 iulie 1944, intimatul a avut, asemenea părinților săi, statutul juridic de refugiat, astfel încât este nefondată prima critică formulată în recurs.
Cel de-al doilea motiv de recurs este, de asemenea, nefondat, constatându-se că, potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea atacată cuprinde motivele de drept care au format
convingerea instanței și pe care s-a întemeiat soluția de admitere a acțiunii.
Față de considerentele expuse și constatând că nu există motive de casare a hotărârii atacate, Curtea va respinge ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 110 din 4 februarie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2003.