Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 6 august 2001, reclamanta SC A.R. SRL București a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice, solicitând anularea deciziei nr. 1034, emisă de acesta la 6 iulie 2001.
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că prin decizia atacată, pârâtul a respins contestația din 13 februarie 2001, cu motivarea că nu se poate învesti cu analiza de fond a acesteia, întrucât nu a fost exercitată prima cale de atac, în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990.
A mai susținut că această apreciere este eronată, invocând dispozițiile art. 1 din legea menționată, condiția cerută de text fiind ca petiționarul să se adreseze organului administrativ, pentru apărarea dreptului său în termen de 30 de zile, ori reclamanta s-a conformat acestei dispoziții la data de 9 iulie 2000, când s-a adresat Serviciului de Impozite Indirecte din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, solicitând precizări în legătură cu actul atacat.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1578 din 21 noiembrie 2001, a admis acțiunea, a anulat decizia nr. 1034 din 6 iulie 2001 și a obligat Ministerul Finanțelor Publice să soluționeze contestația formulată de reclamantă și înregistrată sub nr. 340503 din 13 februarie 2001.
Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice, susținând,în esență, că instanța nu a ținut seama de prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, că în mod greșit s-a considerat adresa prin care se cerea un punct de vedere de la Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Impozite Directe, aceasta, însă, nefiind relevantă, neputându-se prevala reclamanta de necunoașterea legii și că obiecțiunile trebuiau depuse la organul care a încheiat procesul-verbal și anume, Administrația Financiară a sectorului 2, depuse de reclamantă doar la data de 14 iulie 2000, deci cu întârziere, depășind cele 30 de zile.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă că reclamanta a formulat plângere la Ministerul Finanțelor Publice – Serviciul Impozite Indirecte, la data de 9 iunie 2000, prin care a solicitat să le precizeze dacă facturile cu cote T.V.A. au fost întocmite și a semnalat faptul că echipa de control a Administrației Financiare a sectorului 2 nu a fost de acord cu procedura respectivă, acesta din urmă comunicând că prin adresa nr. 353104 din 23 iunie 2000, cererile au fost transmise Administrației Financiare a sectorului 2 București, în vederea acordării asistenței pentru contibuabili, în conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului Finanțelor nr. 782/1999.
Deoarece de la Administrația Financiară a sectoului 2 nu a primit nici un răspuns, deși aceasta era obligată în baza ordinului mai sus-menționat să furnizeze informațiile, privind prevederile legislației fiscale în domeniul impozitelor directe, cu precizarea termenelor de plată și a penalităților aplicate în caz de întârziere, deoarece în cuprinsul procesului-verbal de control nu era prevăzut termenul de plată, iar la data de 30 iunie 2000, a primit somația nr. 701223 și titlul executoriu nr. 711243, prin care era obligată la plata sumei de 1.015.128.397 lei, în baza O.G. nr. 11/1996, privind executarea creanțelor bugetare.
Prin adresa nr. 353104 din 23 iunie 2000, Ministerul Finanțelor – Direcția Impozite Directe, face cunoscut reclamantei că referitor la cererile formulate de aceasta din urmă și înregistrate la unitatea pârâtă sub nr. 53104/353173/2000, au fost trimise în vederea analizei și formulării răspunsului Administrației Financiare a sectorului 2 București, în conformitate cu pct. 13 din Instrucțiunile cuprinzând procedura de acordare a asistenței pentru contibuabili, conform Ordinului Ministrului Finanțelor nr. 792/1999.
S-a făcut dovada de către reclamantă, prin adresa nr. 317563 din 14 iulie 2000, că a formulat în termen obiecțiile și prin hotărârea nr. 247 din 3 august 2000, Administrația Financiară respinge obiecțiile formulate, ca fiind depuse în termen, deși reclamanta a făcut dovada că le-a formulat, este adevărat la Ministerul Finanțelor – Direcția Impozite Directe, dar nu are relevanță împrejurarea că aceasta s-a adresat în termenul legal cu contestație, unui organ necompetent, deoarece aceste era obligat să trimită respectiva contestație organului competent de a o soluționa, fiind vorba de o cerere greșit interpretată, iar data de la care curge termenul de 30 de zile, înlăuntrul căruia reclamanta putea să atace actul constatator în înțelesul Legii nr. 105/1997, în vigoare la acea dată, se socotește de la data de 9 iunie 2000 și cum procesul-verbal de constatare a fost încheiat la 6 iunie 2000, fără a face mențiune termenul de contestare și organul competent, pârâta nu poate să-și invoce propria culpă și să respingă contestația reclamantei, cu motivarea că este tardiv formulată, atâta vreme, cât reclamanta a formulat plângerea în termen, deci se impunea soluționarea pe fond a contestației.
Față de cele expuse, recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 1578 din 21 noiembrie 2001 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2003.