Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de 10 decembrie 1999, reclamanta SC R.I. SRL Galați a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Galați, solicitând anularea deciziei nr. 2618 din 22 noiembrie 1999 și exonerarea societății de plata sumei de 4.548.554.961 lei, reprezentând impozit pe profit și majorări de întârziere.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat că în urma verificării activității societății din perioada 19 ianuarie – 31 decembrie 1998, prin procesul-verbal din 7 mai 1999 s-a constatat înregistrarea unui profit impozabil suplimentar în sumă de 8.932.512.083 lei, în raport de care s-a reținut necesitatea plății unui impozit pe profit de 3.394.354.591 lei, plus 1.154.200.370 lei majorări de întârziere.
Dar organul de control nu a ținut cont de clauzele contractului de export încheiat cu firma C.F. din Egipt, considerând nejustificat că nu sunt deductibile fiscal sumele plătite ca despăgubiri pentru deficiențele calitative ale mărfurilor, constatate la destinație, precum și pentru reducerile (discount-urile), pentru plățile făcute în avans de cumpărător.
Prin sentința civilă nr. 85 F din 26 iunie 2002, Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea, a anulat decizia nr. 2618 din 22 noiembrie 1999 și procesul-verbal de control din 7 mai 1999 și a exonerat reclamanta de plata impozitului pe profit în sumă de 3.394.354.591 lei și a majorărilor de întârziere în sumă de 1.154.200.370 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, potrivit anexelor la contractele nr. 6036 și 6037 din 14 ianuarie 1998, încheiate de reclamantă cu firma C.F. din Egipt, pentru vânzarea unor cantități de cherestea din lemn de fag românesc, cele două societăți au convenit asupra unor clauze specifice, inserate distinct. Astfel, s-au prevăzut reduceri de prețuri la marfă pentru deficiențe calitative și pentru sumele acordate în avans de cumpărător.
Constatând, pe baza actelor depuse la dosar de reclamantă și a raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, că sumele plătite în condițiile acelor clauze speciale sunt deductibile fiscal, instanța de fond a concluzionat că reclamanta nu datorează impozitul pe profit și majorările de întârziere aferente, stabilite de pârâți prin actele administrative contestate.
Împotriva sentinței au declarat recurs pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Galați, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, pârâții au învederat că deși, prin acțiune s-a solicitat numai anularea deciziei nr. 2618 din 22 noiembrie 1999, instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut, dispunând plus petita anularea procesului-verbal de control și exonerarea reclamantei de plata sumelor impuse.
De asemenea, s-a arătat că instanța, analizând operațiunea comercială desfășurată de reclamantă, nu a examinat și legalitatea și temeinicia actelor administrative, preluând, fără a cenzura, constatările și concluziile expertizei contabile.
Pârâții au mai criticat sentința, întrucât s-a nesocotit cadrul fixat prin decizia de casare, cu trimitere spre rejudecare și nu a fost examinat contractul extern care se referea la perioada verificată, cuprinsă între 19 ianuarie și 31 decembrie 1998.
Examinând cauza în raport de motivele invocate și având în vedere prevederile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, susținerea pârâților, în sensul că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, dispunând nu numai anularea deciziei emise de Ministerul Finanțelor Publice, dar și desființarea procesului-verbal de control și exonerarea societății de plata sumelor stabilite, nu poate fi primită.
Sub acest aspect, Curtea reține că, urmând procedura de contestare a actului de control, reglementată atunci de Legea nr. 105/1997, – obiecțiuni, contestație și plângere, soluționate de organele financiare prin hotărâre, dispoziție și decizie – reclamanta a atacat în instanță, potrivit legii, ultimul act administrativ emis și a solicitat exonerarea de plata obligațiilor bugetare impuse, ceea ce echivalează cu solicitarea de anulare a tuturor actelor administrative întocmite în cauză.
Este, de asemenea, neîntemeiată și critica privind nesocotirea de către instanță la rejudecare, a cadrului fixat prin decizia de casare.
Prin decizia nr. 7 din 8 ianuarie 2001, Curtea Supremă de Justiție a casat sentința, reținând că instanța a analizat alte contracte externe și o altă perioadă de control, indicând să fie precizată acțiunea și să fie verificate apărările pârâților.
În fond după casare, au fost respectate îndrumările date, dispunându-se și efectuarea unei expertize contabile, care a avut ca obiectiv principal stabilirea faptului dacă reclamanta datorează sumele stabilite prin actul de control cu titlul de impozit pe profit și majorări de întârziere, ca urmare a acceptării refuzurilor calitative și a deducerii sumelor acordate drept discount partenerului extern.
Nici motivul de recurs privind neanalizarea actelor administrative care au stat la baza emiterii deciziei atacate, nu poate fi reținut, întrucât instanța s-a referit expres la conținutul procesului-verbal de control și al celorlalte acte subsecvente și și-a însușit concluziile raportului de expertiză, care a analizat amănunțit înscrisurile emise de pârâți.
Curtea constată că nici critica referitoare la analizarea altor contracte externe și a unei alte perioade decât cea verificată de organul de control, nu este întemeiată. Contractele externe nr. 6036 și nr. 6037 din 14 ianuarie 1998 au prevederi identice cu privire la regimul celor două sume deductibile fiscal în prezentul litigiu, respectiv restituirea contravalorii unor deficiențe calitative constatate ulterior datei exportului și reducerile acordate partenerului extern pentru plățile făcute în avans.
Curtea constată că instanța a soluționat, în mod corect, problema de fond a acestei cauze și anume, deductibilitatea fiscală a celor două categorii de sume plătite de reclamantă către cumpărătorul extern.
Astfel, acceptarea de către reclamantă a refuzurilor calitative și înregistrarea lor în evidența contabilă s-au făcut în baza rapoartelor de constatare a calității, întocmite de societatea M.M. Alexandria, organism neutru specializat, potrivit clauzelor cuprinse în contractele externe și anexele acestora.
Cele două societăți partenere au respectat clauzele contractuale, care nu contravin legislației fiscale în vigoare, iar rapoartele întocmite de o societate neutră specializată constituie documente justificative pentru înregistrarea în contabilitate a sumelor reprezentând defecte calitative la mărfurile exportate. Astfel fiind, sumele acordate cu titlul de despăgubiri au fost în mod justificat apreciate ca deductibile fiscal.
De asemenea, instanța a reținut că au fost acordate reduceri partenerului extern, reprezentând compensații plătite de exportator datorită utilizării fondurilor importatorului înainte de livrarea mărfii, conform clauzelor inserate în aceleași contracte externe (inclusiv anexele).
Astfel cum s-a arătat în raportul de expertiză, având în vedere scopul pentru care au fost acordate și utilizate avansurile bănești, precum și faptul că reclamanta, ca societate furnizoare de material lemnos pentru export, ar fi trebuit să contracteze credite bancare care, potrivit legislației fiscale în vigoare sunt deductibile și reducerile acordate partenerului extern în baza clauzelor contractuale sunt deductibile din punct de vedere fiscal.
Așadar, societatea reclamantă a calculat corect impozitul pe profit pentru perioada 19 ianuarie – 31 decembrie 1998, nedatorând sumele stabilite prin actul de control din 7 mai 1999.
În raport de cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul declarat de pârâți, ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Galați și de Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 85/F din 27 iunie 2002 a Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Obligă recurenții la cheltuieli de judecată către reclamanta SC R.I. SRL Galați, în sumă de 50.000.000 lei.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2003.